Deşi multe dintre noi îi poartă numele, puţină lume o cinsteşte cum se cuvine pe Sfânta Mare Mucenică Irina, celebrată an de an, pe 5 mai.
Numele ei iniţial a fost Penelope. Pe când avea doar 6 ani, tatăl ei a poruncit să se construiască, în afara cetăţii, un turn cu multe încăperi. În acest turn şi-a închis fiica, împreună cu 13 fecioare, o învăţătoare şi înţeleptul Apelian. Atunci, într-o noapte, fetei i s-a arătat în vis un înger, care i-a spus că e trimis de Dumnezeu şi că, din acel moment, ea nu se va numi Penelope, ci Irina, că le va fi „multora scăpare şi adăpostire” şi că prin ea „se vor mântui multe suflete, iar numele tău va fi mare în toată lumea”.
Aşa se face că tânăra a primit învăţături despre Iisus Hristos de la Apelian şi a fost apoi botezată de Sfântul Timotei, ucenicul Sfântului Apostol Pavel, scrie
Libertateapentrufemei.ro.
Sfânta Irina ajută şi alină sufletele
Pe când se îndrepta către Efes, a simţit că i se apropia sfârşitul. A găsit un mormânt într-o peşteră şi, făcându-şi semnul crucii, a intrat în el.
Le-a cerut însoţitorilor ei să astupe intrarea cu o piatră mare. După câteva zile, Apelian împreună cu câţiva creştini au găsit piatra răsturnată, iar trupul sfintei nu se afla în mormânt. Astfel a voit Dumnezeu să o slăvească pe Sfânta Irina, care, iubindu-L, şi-a închinat viaţa slujirii Lui. Sfânta Irina a călăuzit mii de oameni la Hristos prin viaţa ei minunată şi prin propovăduirea ei. Biserica o cinsteşte, iar creştinii cer şi astăzi ajutorul şi rugăciunile ei de mijlocire.
Sfânta Mare Muceniţă Irina este chemată mai ales de cei care îşi doresc o căsătorie grabnică şi fericită. În Grecia, ea este şi sfânta ocrotitoare a poliţiştilor.
Citeste RUGAGIUNEA catre Sfanta Irina pe pagina 2 >>