VREMEA. Meterorologii au emis luni noi avertizări de ploi, vânt, polei şi ninsoare pentru mai multe zone ale ţării. În Moldova, până joi dimineaţă va fi polei, va ninge, iar vântul va sufla cu putere puternic.
”Frontul atmosferic a afectat iniţial Oltenia şi Muntenia, iar treptat fenomenele meteotologice s-au deplasat spre Transilvania şi Moldova. În aceste condiţii, Direcţiile regionale ale CNAIR au început să acţioneze încă de aseară pentru a menţine circulaţia deschisă pe drumurile publice”, au anunţat reprezentanţii CNAIR.
Potrivit acestora, frontul atmosferic se manifestă, luni dimineaţă, mai puternic în Transilvania şi Moldova.
”Facem apel la conducătorii auto să circule prudent, să adapteze viteza la condiţiile din trafic, să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate corespunzător pentru condiţii de iarnă şi să se
Meteorologii au prelungit, luni, codul galben de ninsori, până la ora 22.00, în zona Carpaţilor Orientali şi în Moldova. De asemenea, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunţă că, în judeţele Tulcea, Buzău, Brăila, este cod galben de vânt, până la ora 20.00.
În plus, în întreaga ţară este în vigoare o informare meteorologică ce vizează polei, precipitaţii moderate cantitativ, până marţi la ora 10.00.
citeste continuarea pe pagina urmatoare >>>