Sentință definitivă pentru Fulgy, condamnat la doi ani de pușcărie

Sentință definitivă pentru Fulgy, condamnat la doi ani de pușcărie
Sentință definitivă pentru Fulgy, condamnat la doi ani de pușcărie

Fulgy, fiul Clejanilor, a primit o condamnare la doi ani de închisoare pentru tâlhărie. Așadar, în ziua de miercuri, 9 noiembrie, mezinul familiei Clejanilor a fost condamnat permanent pentru tâlhărie, fiind silit să achite cheltuielile de judecată. În luna iunie 2021, artistul ar fi tâlhărit și amenințat un jurnalist care îl filma. Iată despre ce este vorba!

Anul trecut, Fulgy a avut o reacție controversată la adresa unui jurnalist. Nervos pentru că era filmat, mezinul familiei Clejanilor i-ar fi luat jurnalistului telefonul, iar apoi l-a agresat fizic. Totodată, tânărul și-ar fi amenințat cu moartea victima.

Datorită acestui fapt, a fost deschis un proces penal, iar în luna aprilie a acestui an, artistul a primit o condamnare de doi ani de închisoare cu suspendare.

Mai mult decât atât, el a fost obligat să plătească suma de nu mai mult, nici mai puțin de 10.000 de lei drept despăgubire. Astfel, fiul Clejanilor a întocmit apel, iar magistrații au luat o hotărâre definitivă.

Citește și: ,,Are probleme erotice”. Ce a spus un psiholog despre comportamentul atacatorului Margheritei de la Clejani

Sentință definitivă pentru Fulgy, condamnat la doi ani de pușcărie pentru tâlhărie[Sursa foto: Instagram]

Citește și: ,,Asta mi-au scos din sân”. Ce au descoperit medicii în corpul Margheritei de la Clejani, după ce un bărbat a înjunghiat-o în plină stradă

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Fulgy, condamnare la doi ani de pușcărie

Așadar, cererea de apel a fiului Clejanilor a fost respinsă, el fiind ulterior condamnat permanent la doi ani de închisoare pentru tâlhărie. Totodată, acesta trebuie să suporte cheltuielile de judecată, în valoare de 400 de lei.

„În baza art. 421 pct. 1 lit. b C.proc.pen., respinge ca nefondat, apelul declarat de inculpatul Manole Dan Constantin Fulgeraş împotriva sentinței penale nr.294

din data de 21.04.2022 pronunțate de Judecătoria Sectorului 3 București- Secția Penală în dosarul nr.21488/301/2021. În baza art.275, alin.2 Cod de procedură penală obligă pe apelantul-inculpat Manole Dan Constantin Fulgeraş la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 400 lei. Definitivă”, se arată în minuta instanței de la Curtea de Apel București.

Citește și: Margherita de la Clejani, condamnată definitiv după ce a fost prinsă drogată la volan! Vedeta nu mai are voie să conducă mașina trei ani

Sentință definitivă pentru Fulgy, condamnat la doi ani de pușcărie pentru tâlhărie[Sursa foto: Instagram]

Citește și: Ce decizie au luat Culiță Sterp și Daniela Iliescu după ce s-au cununat! Artistul a făcut marele anunț: „În curând...”- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

Citește și: Fulgy susţine că a primit un mesaj, în vis, de la Iisus Hristos: „Mi-a zis să mă lupt...”

Fulgy a agresat fizic și tâlhărit un jurnalist

În luna aprilie a acestui an, băiatul Vioricăi și al lui Ioniță de la Clejani a primit o condamnare la 2 ani de pușcărie cu suspendare pentru tâlhărie. Sentința primită de Fulgy a fost atacată cu apel.

„Condamnă pe inculpatul Manole Dan Constantin Fulgeras, la pedeapsa de 2 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie – fapta din 10.07.2021.

(….) Interzice inculpatului dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat şi dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în oricare alte funcții publice, pe durată de 3 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. (…) Instanța suspendă sub supraveghere pedeapsa de 2 ani de închisoare aplicată inculpatului, pe un termen de supraveghere de 2 ani. (…) Obligă inculpatul la plata sumei de 10.000
(zece mii) de lei către partea civilă Kirmizigul Kevin – Serif cu titlu de daune morale”,
a fost sentința primită de Fulgy și care a fost menținută de judecătorii de la Curtea de Apel.

Citește și: Ramona de la Clejani, dezvăluiri neașteptate după ce i s-a deschis dosar penal: „E posibil să fiu executată și la închisoare”

Sentință definitivă pentru Fulgy, condamnat la doi ani de pușcărie pentru tâlhărie[Sursa foto: Instagram]



Citește și:

Pete roșii pe piele – cauze și opțiuni de tratament

,,Are probleme erotice”. Ce a spus un psiholog despre comportamentul atacatorului Margheritei de la Clejani

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină


Cookies