Sunt o femeie tânără şi educată, în curând voi deveni asistentă medicală, şi nu credeam în prostii de genul farmece sau vrăji. Asta până când nu mi s-a întâmplat şi mie să intru într-o asemenea poveste.
Într-una din zile când ne-am întors acasă am constatat că-mi umblase cineva în lucruri şi m-am simţit rău din cauza asta. Am început să încuiem uşa de la cameră. Asta se pare că a fost picătura care a umplut paharul Mariei. Au început discuţiile, care-mi demonstrau că nu mai sunt deloc binevenită acolo.
Momentul culminant al supărărilor Mariei a fost când i-am spus că dacă o ţine tot aşa cu atitudinea asta o să ne mutăm din casa ei, ca să nu mai fie discuţii.
Maria răcnea în curte ca să o audă şi vecinii, cum că mi-a răscolit hainele şi le-a umplut de mizerie ca să alunge din ele duhul rău, farmecele pe care eu i le-aş fi făcut fiului ei, ca să-şi piardă minţile şi să nu-şi mai iubească mama.
Am rămas blocată de atitudinea asta, efectiv nu ştiam cum să reacţionez.
Ionuţ şi tatăl lui au încercat s-o calmeze, dar în zadar. Până la urmă Ionuţ m-a luat de mână şi am plecat să dormim în seara aia în sat, la nişte prieteni. Totuşi, din noaptea aia ceva s-a schimbat şi în mine.
M-am simţit foarte rău şi dimineaţa când m-am trezit şi m-am dus la baie mi-a căzut un dinte.citeste continuarea pe pagina urmatoare >>>