Anul trecut, Sarah, mezina impresarei Anamaria Prodan, a ajuns să semneze cu cea mai importantă universitate din America, iar acum, tânăra este pe afișul competiției numărul 1 unu din baschet
Anamaria Prodan este cunoscută ca o afaceristă care scoate bani şi din piatră seacă! Drept dovadă, impresara are milioane de euro în cont, încasate din transferurile extrem de reușite în lumea fotbalului, în plus, prosperă de la o zi la alta în business-urile cu imobilare pe care le deține în America!
La fel de mulțumită este agenta și în privința familiei, soțul ei, Laurențiu Reghecampf câștigă bani buni în Dubai, ca antrenor, fata cea mare, Rebecca, este model de top international, iar Laur jr.
Sarah a devenit vedetă peste Ocean! Ce a spus tânăra
Un plus de mândrie, Prodanca îl are pentru Sarah, fiica ei cea mică, o mare speranță a baschetului, selecționată, încă de anul trecut, în echipa Universității Mississippi, cea mai apreciată instituție de profil din SUA. ”Este o onoare să o văd că evoluează la un asemenea nivel”, a comentat atunci Anamamaria.
Sarah a fost și ea la fel de entuziasmată. Astfel că, la puțin timp după ce a semnat cu echipa americană, a vorbit public despre realizările sale. ”Sunt bucuroasă că am oportunitatea să practic sportul pe care îl iubesc la următorul nivel. Aş vrea să le mulţumesc tuturor universităţilor care au vrut să mă recruteze. Acestea fiind spuse, sunt entuziasmată să vă anunţ că mi-am luat angajamentul să joc la Universitatea din Mississippi și sper să o fac cât mai bine atât pentru viitorul meu, cât și pentru a-mi face părinții fericiți” , a spus fata Prodancei
și a fostului baschetbalist Tiberiu Dumitrescu.Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: Anamaria Prodan, suspectă de cancer: „Nu am spus”
Citeste si: Mutare ŞOC a Anamariei Prodan! Uite ce a declarat despre Dan Alexa! S-a aflat tot adevărul!
Fiica Prodancei face senzație în America! Mama ei se va duce să o susțină la primul meci
De menționat că, până a ajunge la Universitatea Mississippi din Conferinţa de Sud-Est (SEC) a NCAA, echipă pentru care va juca în Divizia 1 a colegiilor americane, nivelul cel mai înalt al baschetului juvenil de peste ocean, Sarah a fost curtată intens de formaţiile din NCAA.
Decizia luată de Sarah s-a dovedit, acum, la un an de atunci, una foarte bună, căci fiica Prodancei face senzație în America. Astfel, a fost pusă, zilele trecute, pe afișul competiției între universități, NBA, pentru primul meci din acest sezon. ”Ana este foarte fericită pentru fata ei. Ne-a spus că nu a crezut că se va întâmpla vreodată așa ceva. Se va duce și la meci să o susțină”, au dezvăluit apropiații familiei Reghecampf pentru WOWbiz.ro!