Strigătul de ajutor al lui Mihăiță, băiețelul orfan care vrea să zboare: „Vrea să fie un copil normal”

Mihăiță Dănescu
Mihăiță Dănescu, copilul orfan

Micuțul în vârstă de șase ani își dorește să fie ca un copil normal, să poată merge și alerga, iar cei din jur să nu îl mai strige „șchiopul”.

La vârsta de 6 ani, când orice copil ar trebui să se bucure de copilărie și de lumea pe care o descoperă în fiecare zi, un copilaș orfan din Piatra-Neamț se luptă pentru propria viață.

Mihăiță Dănescu are numai șase ani și nu își aduce aminte când a fost ultima zi în care a fost cu adevărat fericit. Micuțul a venit pe lume cu un defect la picioare și nu a putut să facă pași niciodată, să alerge și să se bucure de copilărie alături de frații săi mai mari, în vârstă de 12

și 21 de ani.

„Am fost dus la diferiţi medici, însă operația pentru corectarea oaselor costă foarte mult, iar familia mea fiind foarte săracă nu îşi permite. Am învățat să mă târăsc aşa cum pot, dar sper cândva… să am şi eu o copilărie ca toți ceilalți de vârste fragede!”, își începe Mihăiță povestea.

Mihăiță Dănescu
Mihăiță Dănescu are nevoie de ajutor[Sursa foto: Facebook]

Ca și cum nu ar fi fost destul lovit de soartă, într-o zi, tatăl lui Mihăiță a căzut, iar un cheag de sânge i-a fost fatal.

La un an distanță, micuțul a rămas orfan și de mamă, iar acum ajutor celor trei copii le este bunica lor, o femeie în vârstă de 86 de ani, cu probleme de sănătate.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Bunica le este acum mamă și tată, iar cei trei copii fac tot posibilul să o ajute.

Însă, acest lucru a venit cu complicații de sănătate pentru micuțul Mihăiță care, încercând să înlocuiască mersul cu târâtul, și-a făcut o rană gravă la picior. A petrecut săptămâni întregi la București, acolo unde i s-a efectuat un transplant de grefă de piele. Din nefericire, zona operată s-a necrozat.

Mihăiță Dănescu
Mihăiță Dănescu, înainte și după prima operație[Sursa foto: Facebook]

„Mihăiță știe că vrea să fie un copil normal, vrea aripi să zboare. Am ajutat mulți copii, unii s-au vindecat complet, alții… doar doi sunt îngeri.

În fiecare privire a unui copil vindecat la care am fost părtașă văd privirea micuței mele îngerașe. Ajutați-ne să-l ajutăm și să-l salvăm și pe Mihăiță. Știu că putem. Draga mea prietena, Gabriela, deja a început lupta pentru Mihăiță. Împreună reușim încă o dată să salvăm o viață.”, a declarat pentru ziarpiatraneamt Carmen Suciu de la Asociația Născută Înger din Piatra-Neamț.

Acum, asociația face tot posibilul pentru a-l salva pe Mihăiță să aibă o copilărie normală, fără probleme. Acesta are nevoie de mai multe operații în Turcia, dar și de fonduri din partea oamenilor inimoși.

Copilul a suferit prima intervenție și mai are nevoie încă de două.

Citește și: Alin Oprea a rupt tacerea la "Follow us" si a spus cati bani trimitea lunar la Londra fostei sale sotii, Larisa Uta: "Facand un calcul in aceasta perioada, media a fost de peste 4200 euro pe luna"- kanald.ro

Citește și: De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...- stirilekanald.ro

Micuțul are nevoie de 318.231 lei pentru tratamente, iar până acum s-au strâns 31.407 lei.

✅ Conturi:
RO65BRDE100SV69762611000 (euro)
RO69BRDE100SV69762531000 (lei) deschise la BRD pe numele Danescu Marius (frate -tutore)
SWIFT: BRDEROBU
✅ Pay-pal: paypal.me/danescumihaita
✅ WesternUnion si MoneyGram: Oprea Angela, Buzau, Romania
✅ Revolut: 0763539758
✅ Facebook www.facebook.com/donate/2752349155054587/?fundraiser_source=external_url

Sursa: ziarpiatraneamt.ro



Citește și:

Varice, tratament și prevenție

Tânără vândută contra unui câine și a unei perechi de cizme de damă!

Imaginile au devenit virale! Maria Băsescu, în tinerețe! Aparițiile i-au lăsat pe toți fără cuvinte FOTO

Nelson Mondialu', afirmație șocantă după nunta fiului său: „Liana nu e nevasta mea”

Mesajul postat de Doinița Oancea în ziua în care Lora și Ionuț Ghenu au devenit oficial soț și soție: „Să nu vă puneți măști și filtre”

Ți se rupe sufletul! Nepoțelul lui Marian Godină a fost batjocorit la școală din cauza bolii pe care o are

Adevăratul motiv pentru care îndrăgita actriță Su Burcu Yazgı Coşkun a părăsit distribuția serialului “Totul pentru familia mea”, în care a jucat rolul Asiye! Și-a dorit să se retragă sau totul s-a petrecut conform scenariului?

Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon


Cookies