Top 7 femei care au făcut istorie. Secretele dezvăluite pas cu pas!

Top 7 femei care au făcut istorie. Secretele dezvăluite pas cu pas!
Regina Letizia a Spaniei

Cunoaștem deja câteva femei care au făcut istorie în această lume. Însă știați care sunt în top 7?

Aflați din rândurile următoare, care sunt cele 7 femei care au făcut istorie. În plus, descoperiti și cum au ajuns acestea, de-a lungul timpului, să aibă succes. 

7. Carolyn Bessette-Kennedy 

Pe locul 7 se află nimeni alta decât Carolyn Bessette-Kennedy. Aceasta obișnuia să fie o socialistă, iar de-a lungul vieții sale, până în momentul în care a cunoscut succesul, a trăit o adevărată poveste de transformare, care te va inspira cu siguranță, dat fiind faptul că aceasta nu provenea dintr-un mediu tocmai înstărit, însă cu

toate acestea, a reușit ca la un moment dat să se căsătorească cu un bărbat din familia Kennedy. Totul a început în momentul în care Carolyn Bessette-Kennedy era vânzătoare la Calvin Klein, acolo unde a muncit din greu, iar datorită trudei sale, mai târziu aceasta a fost promovată, ajungând astfel ca de la vânzătoarea de haine, să devină directorul de publicitate al brandului, în Manhattan. Astfel, bineînțeles că aceasta a avut acces la nenumărate evenimente și petreceri, acolo unde a și cunoscut nenumărate persoane.
Aceasta a fost întotdeauna cunoscută pentru grația sa, dar și stilul minimalist pe care îl purta atunci când venea vorba despre ținuta sa vestimentară, aspecte care au făcut-o remarcată și în cadrul companiei, dat fiind faptul că la un moment dat, un coleg de-al său de la firmă, i-a oferit o poziție mai înaltă, acolo unde trebuia să se ocupe de clienții care făceau parte dintr-o categorie înaltă a brandului pentru care lucra.
Astfel, printre acești clienți, s-a aflat și fiul fostului președinte american, John F. Kennedy, Jr., motiv pentru care, acești au fost prezentați unul altuia în timpul acestei vizionari private și s-au îndrăgostit instantaneu, iar ulterior s-au și căsătorit. Pe scurt, ceea ce ar trebui să reținem din această poveste, este legat de faptul că este foarte important cum alegem să ne comportăm, dar și cum alegem să ne prezentăm, fiind benefic pentru noi să rămânem femei grațioase, frumoase, dar și elegante, iar cu siguranță la un moment dat vom vom fi observate de oamenii potriviți, motiv
pentru care ușile și oportunitățile se vor deschide pentru noi, și de ce nu, poate că ne vor schimba viața, exact așa cum s-a întâmplat și în cazul lui Carolyn Bessette-Kennedy. 

6. Amal Clooney

Citește și: Cine a fost Coco Chanel. Cum a reușit să creeze un adevărat imperiu și un brand consacrat în toată lumea?

Amal Clooney si George Clooney [Sursa foto: Profimedia]
 

Citește și: Cine a fost Karl Lagerfeld. Portretul creatorului de modă faimos care a redefinit industria modei!

Pe locul 6 se află nimeni alta decât Amal Clooney. Aceasta este de profesie avocat, și este căsătorită cu George Clooney. De-a lungul carierei sale, Amal Clooney a reușit să se poziționeze întotdeauna pe categoria de elită, atunci când vine vorba chiar și despre studiile sale la universități de top, precum Oxford și NYU, universități care au ajutat-o să devină acest avocat proeminent care este în ziua de astăzi, motiv pentru care

putem înțelege de aici faptul că și educația este cheia. Inceputurile sale au avut loc încă de la o vârstă fragedă, dat fiind faptul că majoritatea timpului său era petrecut învățand, dedicat astfel educației, și știm deja faptul că prin educație este destul de ușor să cunoaștem nenumărate persoane, iar așa l-a cunoscut și aceasta pe George Clooney, în perioada în care un prieten comun a prezentat-o lui, în același timp și părinților săi, în momentul în care aceasta vizita Lacul Como, acolo unde se află și casa acestuia, iar acest prieten a invitat-o pe aceasta în locuința sa, acolo unde
cei doi s-au cunoscut, și odată cu trecerea timpului a început și relația și căsnicia lor. Pe scurt, ceea ce ar trebui să reținem din această poveste, este legat de faptul că este foarte important ca în unele momente, să acceptăm să ne întâlnim și cu alte persoane, pe care prietenii noștri le recomandă, pentru că nu vom ști niciodată unde se află sufletul nostru pereche. 

5. Tara Fela-Durotoye 

Pe locul 5 se află nimeni alta decât Tara Fela-Durotoye. aceasta provine din Nigeria, și este un antreprenor în ceea ce privește frumusețea. Este o doamnă fabuloasă care a reușit să își găsească succesul, printr-o platformă pe care o folosește pentru a ajuta și alte femei la rândul său, fiind fondatoarea companiei de machiaj profesionale, deținută local in Nigeria, numită House of Tara. In prezent, brandul său a ajuns să fie cunoscut în Africa, dar și la nivel internațional. În ciuda faptului că părinții săi au fost doar angajați guvernamentali, fără niciun fel de experiență atunci când a venit vorba despre afaceri, aceasta a obținut succesul, însă totul a început în momentul în care aceasta și-a format profesia de avocat. Astfel, deține un fundal academic puternic, iar odată cu trecerea timpului aceasta a decis să-și continue interesul principal pentru machiaj și frumusețe, și a înființat acest brand în anul 2008, fiind recunoscută publicului larg în momentul în care a acceptat să fie artista de machiaj, la nunta unei persoane cunoscute din Nigeria, în anul 2000. De atunci și până în prezent, povestea sa face înconjurul lumii, fiind una dintre cele mai influente femei, primind ajutor de=a lungul timpului și din partea soțului său, cel care avea ceva mai multă experiență în afaceri în comparație cu aceasta. De asemenea, Tara Fela-Durotoye a fost inclusă în Forbes, ca fiind una dintre cele mai puternice 50 de femei din Africa. Prin intermediul platformei sale, ajută nenumărate tinere să ajungă femei de succes, sau măcar pe o scară mai înaltă în viața lor. Pe scurt, ceea ce ar trebui să reținem din această poveste, este legat de faptul că, este foarte important să ne îngrijim atât noi, cât și pe persoanele din jurul nostru, prin mici gesturi, să ne susținem între noi, ca femeie, și să ne unim, în loc să simțim că întotdeauna ne aflăm în competiție cu altă femeie, și să ne ajutăm reciproc indiferent de situație, fiind mult mai puternice în acest fel. 

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

4. Tessy Antony de Nassau 

Pe locul 4 se află nimeni alta decât Tessy Antony de Nassau. Aceasta provine din Luxembrug, și este o femeie de afaceri de succes, director non-profit, dar și fostă prințesă. Totul a început atunci când Tessy Antony de Nassau provenea dintr-o familie modestă, însă a decis să se alăture armatei Luxemburgului la vârsta de 18 ani. Acolo a fost totodată și locul în care și-a cunoscut viitorul soț, pe Prințul Louis de Luxemburg, dat fiind faptul că și acesta se afla în armată la acea vreme. Astfel, de la o persoană obișnuită, aceasta a reușit să apară pe prima pagină a știrilor, peste noapte, în special în momentul în care s-a făcut cunoscută povestea faptului că deja așteptau un copil cei doi, chiar înainte de a se căsători. Astfel, cei doi au ales să se căsătorească în același an, au mai avut și un alt copil. Cu toate acestea, ceea ce i-au adus un plus de valoare și eleganță acesteia, a constat și în stilul său personal, care a păstrat-o simplă, ajungând o soție aristocrată, apărând astfel în calea sa nenumărate oportunități, câștigând chiar și nenumărate premii de-a lungul timpului, intrând în domeniul afacerilor și al organizațiilor caritabile. Cu toate acestea, la un moment dat, căsnicia dintre cei doi a ajuns la un divorț, și automat și titlul de prințesă i-a fost îndepărtat. Cu toate acestea, aceasta a reușit să-și păstreze imaginea regală, în ciuda faptului că divorțul i-a afectat afacerile, aceasta a reușit să își înființeze noi proiecte și afaceri, oferind chiar și servicii de consultanță în afaceri. Pe scurt, ceea ce ar trebui să reținem din această poveste, este legat de faptul că ar trebui ca întotdeauna să avem grijă de contactele noastre, și să le ținem înrădăcinate cât mai bine cu putință, pentru a avea succes pe termen lung în ciuda obstacolelor care vor apărea de-a lungul timpului, astfel dacă vei avea grijă de semințele pe care le-ai plantat, te vei asigura totodată că le vei și putea recolta mai târziu. 

3. Regina Letizia a Spaniei 

Regina Letizia a Spaniei[Sursa foto: Profimedia]

Pe locul 3 se află nimeni alta decât Regina Letizia a Spaniei. Aceasta este cunoscută și ca jurnalist, și a rămas și până în zilele noastre un exemplu clasic al modului în care ne putem folosi de fapt rețeaua, în cariera noastră, pentru a ajunge într-un cerc social propriu, pe o scară înaltă. Totul a început în momentul în care aceasta lucra ca jurnalist, dar și prezentatoare de știri în Spania și Mexic, fiind unul dintre cei mai buni radiodifuzori naționali proeminenți, reușind astfel să lege nenumărate conexiuni în industria sa, conexiuni care mai târziu i-au adus nenumărate beneficii în viață, printre care, aceasta a reușit să-l cunoască și pe regele Felipe. astfel, regele a văzut-o pe aceasta la televizor și i-a cerut unui prieten jurnalist comun să le pregătească o întâlnire. Astfel, la câteva luni distanță această întâlnire a avut loc între cei 2, iar dragostea s-a instalat imediat, ajungând și la căsătorie, iar aceasta devenind astfel Regina Spaniei. Pe scurt, ceea ce ar trebui să reținem din această poveste, este legat de faptul că întotdeauna este important să avem acces la nenumărate persoane, pentru că nu știm când este momentul ca una din aceste persoane să fie cea potrivită, care de ce nu, să ne facă cunoștință cu o alta care ne poate deveni una dintre cele mai potrivite persoane din viața noastră. 

 

2. Carolina Herrera 

Carolina Herrera[Sursa foto: Hepta]

Citește și: Zi decisivă pentru Claudia Pătrăşcanu. Judecătorii au luat o decizie după ce fosta soacră a acuzat-o că ar fi pus microfoane în ghiozdanele copiilor- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

Pe locul 2 se află nimeni alta decât Carolina Herrera. Aceasta este un cunoscut designer de modă, care nu a cunoscut succesul prin intermediul prietenilor sau a diverselor cunoștințe, ci chiar prin intermediul propriei familii. Totul a început în momentul în care, Carolina Herrera a fost introdusă în domeniul modei, atunci când a început să lucreze pentru anumiți prieteni de familie, mai exact pentru Emilio Pucci, persoană care a ajutat-o mai departe să obțină câteva importante uși deschise. Odată cu trecerea timpului, aceasta a reușit să se mute de la boutique-ul lui Emilio Pucci din Caracas, într-unul din New York, acolo unde a reușit să cunoască nenumărate persoane, printre care și artiști și celebrități una și una. Astfel, odată ce timpul trecea, Carolina Herrera a fost implicată în mai multe evenimente, devenind astfel cunoscută datorită stilului său dramatic extravagant, ajungând chiar pe lista internațională a celor mai bine îmbrăcate persoane. Cu toate acestea, cariera sa a început abia în momentul în care o prietenă bună a acesteia a prezentat-o la Vogue, apoi un redactor-șef a sugerat-o și a încurajat-o să înceapă propria sa linie de îmbrăcăminte. Pe scurt, ceea ce ar trebui să reținem din această poveste, este legat de faptul că întotdeauna este important să ne facem auzite și văzute prin propriul stil, dar și să participăm la mai multe petreceri și evenimente, pentru că acolo vom întâlni nenumărate persoane, care cu siguranță mai devreme sau mai târziu ne vor ajuta, fie cu un sfat sau chiar mai mult. 

 

1. Gabrielle Coco Chanel 

Coco Chanel[Sursa foto: Profimedia]

Pe locul unu se află nimeni alta decât Gabrielle Coco Chanel. Aceasta rămâne în continuare cunoscută ca fiind unul dintre cei mai faimoși designeri de modă din lume, fiind femeia din spatele celei mai emblematice case de modă din lume, cunoscută publicului larg. Totul a început în Franța, acolo unde aceasta era interpretă de cabaret, dar și croitoreasă. Astfel, dat fiind faptul că lucra la acest cabaret, Gabrielle Coco Chanel avea o expunere nemărginită în fața directorilor de modă destul de interesanți, printre care, la un moment dat, s-a aflat și Etienne Balsan, cel care i-a devenit iubit după ce a cunoscut-o la unul dintre spectacolele ei, perioada în care cei 2 s-au mutat într-un castel din Royallieu și au dus un stil de viață opulent, intrând astfel în nenumărate cercuri ale înaltei societăți. Cu toate acestea, prin acesta a reușit să se întâlnească un mare jucător de polo de la acea vreme, Arthur „Boy” Capel, aceasta reprezentând pentru ea cea mai importantă conexiune pe care a avut-o, acesta devenindu-i partener, dar a și ajutat-o să înființeze primul său magazin de haine. Pe scurt, ceea ce ar trebui să reținem din această poveste, este legat de faptul că nu ar trebui să ne speriem în momentul în care intrăm în contact cu persoane necunoscute, să nu ne ascundem, chiar daca poate suntem introvertite, pentru că nu vom ști niciodată cât de mult ne pot ajuta anumite persoane, decât dacă vom face cunoștință cu ele. 



Citește și:

Sindromul de șa turcească liberă (empty sella)

Cel mai vândut parfum din lume. Explorarea celor mai bine vândute parfumuri din lume și ce le face atât de iubite!

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Zi decisivă pentru Claudia Pătrăşcanu. Judecătorii au luat o decizie după ce fosta soacră a acuzat-o că ar fi pus microfoane în ghiozdanele copiilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină


Cookies