Aproape 2,5 milioane de români beneficiază de un ajutor în valoare de 250 de lei, care se oferă o dată la două luni. Cu toate astea, în urma creșterilor din ianuarie, sute de mii de persoane nu vor mai avea cardurile alimentate la următoarea tranşă.
În luna februarie, cardurile au fost alimentate cu suma de 250 de lei, așadar, în 2023 au mai rămas de livrat alte trei tranșe în valoare totală de 1250 de lei, care vor ajunge în posesia oamenilor o dată la două luni pentru achiziționarea alimentelor și meselor calde, cât și pentru medicamente, dacă un proiect de lege va trece de Parlament și va fi promulgat de Președintele României.
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a dezvăluit faptul că respectivul sprijin pentru oamenii vulnerabili de la noi din țară va continua și în anul 2023, deși a crescut și salariul minim cu 12,5% la începutul anului curent. În prezent, venitul minim brut al unui român a ajuns la o sumă în valoare de 3.000
„Sprijinul pentru alimente și mese calde acordat românilor vulnerabili continuă și în 2023, odată cu majorarea cu 12,5% a pragului de venit până la care se acordă dreptul. Astăzi au fost virate sumele pentru prima tranșă de anul acesta, adică a tranșa a V-a din program, de care vor beneficiază aproape 2,4 milioane de români. Ne respectăm astfel promisiunea față de oameni, aceea de a avea grijă de nevoile lor imediate. Pe lângă voucherele sociale pentru alimente, vom continua distribuirea pachetelor cu produse alimentare și în acest an, cu o nouă tranșă în luna aprilie. De asemenea, românii din medii vulnerabile primesc 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie. Adăugând la acestea sprijinul pentru rechizite și îmbrăcăminte acordat elevilor, trusourile pentru mamă și nou-născut, voucherele pe care le pregătim pentru îmbunătățirea condițiilor de locuit și pentru achiziționarea de electrocasnice, putem vorbi în 2023 despre un amplu pachet de măsuri sociale finanțat din fonduri europene – 1,8 miliarde de euro într-un singur an”,
a declarat ministrul Marcel Boloș.Citește și: Tichetul pentru femei, destinat activităților casnice! Pot schimba salariatele voucherele în bani?
Cum pot româncele să primească alimente oferite de stat
Din nefericire, mai bine de 250.000 de români au ieșit de pe lista ajutoarelor de stat în ultimele șase luni, numărul beneficiarilor ajungând la aproape 2.400.000
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
– pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500
– persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;
– familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 de
lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 de lei pentru tranșele din anul 2023;
Citește și: Ce venituri lunare are o de familie în România, în 2023. Multe femei îşi vor dori reconversia profesională!
– familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 de lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 de lei pentru tranșele din anul 2023;
– familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social;
– persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.
Mai mult decât atât, județele cu cei mai mulți posesori de carduri pentru alimente și mese calde sunt: București (122.000); Suceava (90.879); Iași (90.196); Dolj (89.801); Bacău (82.410).
Pe lângă cei 2.372.974 de români care au deja card, au fost incluse pe listele de beneficiari eligibili actualizate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale încă 46.130 persoane, pentru care urmează să se emită și distribuie cardul în cursul lunii viitoare.