Marcela Fota a postat în mediul online o fotografie surprizătoare, semn că nu își mai dorește să își ascundă relația departe de ochii lumii. Iată despre ce este vorba!
Marcela Fota și-a refăcut viața alături de un bărbat în vârstă de 24 de ani, după ce soțul ei s-a stins din viață în anul 2020. Din cauza faptului că interpreta și-a găsit, din spusele internauților, atât de rapid pe altcineva, aceasta a început să fie foarte criticată pe baza alegerilor sale, însă niciodată nu a oferit satisfacție gurilor rele.
Marcela Fota a sărbătorit ziua de naștere a iubitului ei
Astfel, Marcela Fota a ignorat toate cuvintele jignitoare și criticile în legătură cu relația sa, alegând să își trăiască în liniște povestea de iubire. Cu toate astea, datorită faptului că a fost o zi specială, Marcela Fota a dat uitării cele spuse de internauți și a hotărât să facă ceva ce nu a mai făcut până acum. Mai precis, cu ocazia zilei de naștere a iubitului ei, după o noapte petrecută în club, Marcela Fota a postat o imagine de cuplu.
Astfel, cei doi îndrăgostiți s-au lăsat fotografiați pe o canapea, zâmbitori, îmbrățișați și privindu-se cu dragoste. Interpreta a publicat imaginea pe rețelele de socializare, alături de un mesaj dedicat celui care i-a readus zâmbetul pe buze după pierderea dureroasă.
”Viața să îți fie o bucurie! La mulți ani!”, a scris Marcela Fota pe Instagram, în dreptul imaginii în care-l soarbe din priviri pe mai tânărul ei iubit.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
În urmă cu puțin timp, Daniela Ploia i-a criticat alegerea amoroasă, menționând faptul că, deși se ferește de ochii admiratorilor, colegii de breaslă au știut încă de la început cu cine este împreună aceasta.
Fotografia Marcelei Fota poate veni ca un răspuns pentru afirmațiile interpretei de muzică populară.”Nu poți sa te cuplezi cu un băiat, tu având un băiat… Când ești mamă, persoană publică, trebuie să ai grijă la ce exemplu dai în societate. Noi, artiștii, știam de acest partener, am și văzut-o la câteva evenimente cu el. Nu judec, dar nici nu pot sa aprob astfel de exemple, mai ales în cazul persoanelor publice”, a spus Daniela Ploia, conform Star Popular.