În cel mai nou show de dating, Casa iubirii, în ciuda faptului că Radu tocmai ce a suferit o despărțire de Kinga, se pare că acesta ar fi trecut deja peste.
Aflați din rândurile următoare când puteți viziona show-ul Casa iubirii, ce își dorește mai exact Radu de la sufletul său pereche, dar și cum a fost întâlnirea din Camera Roșie a acestuia. Să fi trecut deja Radu peste despărțirea de Kinga?
Casa iubirii, programul TV de la Kanal D
“ Când sufletul pereche e atât de greu de găsit în zilele noastre, într-o mare de posibilităţi, dar şi de capcane, aceşti tineri vin în emisiune cu gândul curat de a cunoaşte pe cineva asemeni lor, de a stabili o conexiune reală, o legătură, de ce nu, pe viaţă.”,
Casa iubirii reprezintă cel mai nou show de dating din România, care poate să fie urmărit de luni până vineri, pe Kanal D, de la ora 10:00 și de la ora 17:00, iar sâmbătă și duminică, de la ora 16:00 și 19:00.
În cadrul acestei emisiuni de dating, telespectatorii îi pot urmări pe cei 14 concurenți și îi pot susține pe tot parcursul acestei provocări peste care aceștia își doresc să treacă cu succes, ajungând la final și găsindu-și
sufletul-pereche.
Citeste si: Robert Andrei de la Casa iubirii a fost descalificat în ziua de Paște
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Ce își dorește Radu de la sufletul său pereche
Înainte de intrarea în Casa iubirii, Radu a susținut că nu a avut un succes prea mare în ceea ce privește dragostea.
Acesta își dorește să întâlnească o fată care să îi fie alături mult timp de acum înainte, dar cel mai important, își dorește să fie cu adevărat fericit lângă aceasta.În ceea ce privește capitolul căsătoriei, Radu susține că este ceva de neprețuit și că este un pas care trebuie făcut doar alături de persoana iubită. „ Căsătoria reprezintă lucrul cel mai de preț. Mi se pare a fi o decizie uriașă care trebuie luată doar împreună cu persoana potrivită ”, a spus Radu Nițu, la intrarea în Casa iubirii.
Radu a trecut peste despărțire
În urma tragerii la sorți pe care fetele au făcut-o, acestea au chemat în Camera Roșie băiatul care le-a picat.
Radu era singurul concurent cu care Grațiela a interacționat cel mai puțin dintre toți. Imediat cum s-au așezat pe canapea, Grațiela a dorit să afle mai multe despre Radu, așa că acesta s-a descris, astfel încât noua concurentă să știe câte puțin din toate, despre el.
În momentul în care acesta a precizat că este zodia Berbec, întrebarea Grațielei despre data de naștere a acestuia, nu a întârziat să apară. Astfel, cei doi au aflat că sunt născuți în aceeași zi, la distanță de doar o lună. Radu fiind născut pe data de 13 aprilie, iar Grațiela pe data de 13 mai. Aspect ce le-a surâs celor doi, zicând faptul că deși se spune că este zi cu ghinion, amândoi au noroc în respectiva zi. Bineînțeles că a venit și momentul în care Radu a ținut să precizeze ce își dorește de la viitoarea lui parteneră, dându-și seama că prima dată a cam ales... greșit.
„ A fost o chimie, nu regret această alegere, dar nu vreau să mă mai întorc înapoi. Sunt convins total pentru că s-au spus și s-au făcut niște lucruri..”, au fost cuvintele de dezamăgire ale lui Radu. Aspect precizat de către acesta și în fața băieților: „ Și-a bătut joc de mine! A râs de mine! Nu mai îmi trebuie, poate să vină să facă pe aici mătănii că tot nu mai..”.
Radu își dorește foarte mult ca înainte să formeze o relație cu o fată, mai întâi să aibă o relație de prietenie, ca mai apoi lucrurile să evolueze treptat. De asemenea, lui Radu i-ar plăcea ca partenera lui să fie frumoasă, dar să fie și comunicativă.
Nu au mai putut discuta pentru mult timp, pentru că cei doi au trebuit să se întoarcă fiecare în casa lui. Însă lucrurile par să fie din ce în ce mai bune între Radu și Grațiela. Să fie oare vorba despre o nouă apropiere?
Urmăriți în continuare cel mai nou show de dating, Casa iubirii, difuzat la Kanal D, pentru a afla ce se va întâmpla între Grațiela și Radu, dar și pentru a fi la curent cu noutățile întâmplate de-a lungul săptămânii.