3 obiceiuri feminine pe care bărbații le găsesc foarte atrăgătoare

3 obiceiuri feminine pe care bărbații le găsesc foarte atrăgătoare
3 obiceiuri feminine pe care bărbații le găsesc foarte atrăgătoare

Află din rândurile următoare care sunt cele trei obiceiuri feminine pe care bărbații le găsesc foarte atrăgătoare.

Atracția pe care o simte o femeie față de un bărbat este diferită de cea pe care o simte un bărbat față de femeie. De aceea, atunci când vorbim despre o relație cu un bărbat, este foarte important ca noi femeile să știm cum să îl atragem, să se simtă îndrăgostit, să îi menținem interesul. Acest lucru nu este atât de greu pe cât pare, iar dacă respectăm câțiva pași simpli, cu siguranță că partenerul nostru se va îndrăgosti iremediabil.

Descoperă în continuarea articolului care sunt cele trei moduri prin care poți să îl faci pe bărbat să se simtă atras de tine.

Fii seducătoare

3 obiceiuri feminine pe care bărbații le găsesc foarte atrăgătoare
3 obiceiuri feminine pe care bărbații le găsesc foarte atrăgătoare[Sursa foto: freepik]

Atunci când vorbim despre seducție, ne referim la ceva tentant, atrăgător, ispititor. Toate aceste însușiri în cazul unei femei cu siguranță că îl vor face pe bărbatul de lângă să se îndrăgostească.

Este foarte important de precizat faptul că seducția nu trebuie neapărat să fie sexuală. Bineînțeles că are legătură și cu partea sexuală deoarece există o energie foarte puternică în sexualitate, dar asta nu înseamnă că trebuie să fie mereu conectate. Așadar, poți să fii seducătoare și fără să te îndrepți către latura sexuală, iar acest lucru se realizează foarte simplu prin a da dovadă de energie feminină în relația voastră.
Bărbaților le place foarte mult să se regăsească în energia lor masculină, iar pentru ca un bărbat să fie în energie masculină, femeia trebuie să dea dovadă de energie feminină.

Energia nu are neapărat legătură cu genul nostru. Fiecare dintre noi are atât energie masculină, cât și feminină, indiferent de gen. La unii predomină cea masculină, iar la alții cea feminină. Energia masculină iubește riscul și recompensa de a-și asuma un risc și de a-l realiza.

Astfel, trebuie să-l lași pe el să își asume riscul în relație pentru a-și dezvolta energia masculină.  

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Păstrează-ți feminitatea

Citește și: Ce își dorește un bărbat de la o relație. Cum să vorbiți cu partenerul pentru a evita frustrările și nemulțumirile

3 obiceiuri feminine pe care bărbații le găsesc foarte atrăgătoare
3 obiceiuri feminine pe care bărbații le găsesc foarte atrăgătoare[Sursa foto: freepik]

Dacă îți dorești să atragi asupra ta bărbați care au o energie masculină foarte bine dezvoltată, atunci este foarte important ca și tu la rândul tău să-ți păstrezi feminitatea. Chiar dacă ești o femeie puternică și în general îți place să dai dovadă de putere și încredere în sine, este foarte important ca din când în când să îl lași pe el să simtă că deține controlul.

Trebuie să creezi oportunități prin care energia lui masculină să se dezvolte. Astfel, poți să lansezi invitații cu privire la lucrurile pe care ți-ar plăcea să le faceți împreună, locurile pe care ai vrea să le vizitați, dar lasă-l pe el să planifice, să organizeze și să decidă. Asta nu înseamnă că tu nu ai niciun cuvânt de spus, ci că îi oferi lui posibilitatea prin intermediul inițiativei tale să ducă planul la bun sfârșit.

Complimentează-l în loc să-l critici

Citește și: Cum știu bărbații că ea este aleasa. 7 semne care trebuie să îți dea de înțeles că ești pe lista lui

Citește și: Zi decisivă pentru Claudia Pătrăşcanu. Judecătorii au luat o decizie după ce fosta soacră a acuzat-o că ar fi pus microfoane în ghiozdanele copiilor- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

3 obiceiuri feminine pe care bărbații le găsesc foarte atrăgătoare
3 obiceiuri feminine pe care bărbații le găsesc foarte atrăgătoare[Sursa foto: freepik]

Bărbații au un anumite ego, care trebuie alimentat, iar de aceea, găsesc foarte atrăgător atunci când o femeie îi complimentează. Nu te sfii să vorbești despre cât de bine te-ai simțit în compania lui sau cât de fericită te-a făcut prin comportamentul lui. Încearcă să subliniezi calitățile și modul său corect de a acționa, în loc să îi evidențiezi greșelile. Un bărbat pentru a se simți în energia lui masculină, are nevoie să se simtă capabil și competent în ochii tăi, să știe că poate să-ți rezolve problemele și să te facă să te simți fericită.

Bineînțeles că această critică este și ea la rândul său constructivă, dar trebuie să știi care sunt momentele în care trebuie să îl încurajezi și care sunt cele în care îl poți critica și mai ales, cum să o faci. Dacă păstrezi un echilibru între cele două și nu uiți să rămâi în energia ta feminină, cu siguranță că bărbatul de lângă tine se va îndrăgosti iremediabil.



Citește și:

Ghid de stil: outfituri inspirate din moda anilor ’90

Cum să-ți faci relația să dureze pentru totdeauna

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Gagea și Moldo o pun la zid pe Criss, după ce a mărturisit, de față cu Teodora, că îl place pe Robi: „Pentru mine nu e omenesc așa ceva”

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină


Cookies