A şasea cea mai răspândită formă de cancer ucide anual peste 2.500 de români

A şasea cea mai răspândită formă de cancer ucide anual peste 2.500 de români
A şasea cea mai răspândită formă de cancer ucide anual peste 2.500 de români

Două din trei persoane diagnosticate cu cancer de cap sau gât ajung la medic abia când boala este într-un stadiu avansat.

Orice simptom precum usturimi, dureri, inflamaţii, ulceraţii sau umflaturi la nivelul gurii sau gâtului, pete roşii sau albe, blocarea căilor nazale sau sângerarea acestora, răguşeală sau dureri care se întind pe o perioadă de peste trei săptămâni sunt un semnal de alarmă şi trebuie supus unui control de specialitate, stomatologic sau ORL.

„Ne privim zilnic în oglindă, ne spălăm zilnic pe dinţi şi, cu toate acestea, rămânem indiferenţi la semnele vizibile, evidente, care ar trebui să ne ridice un semn de întrebare.

Orice modificare persistentă la nivelul gurii, gâtului, nasului impune prezenţa la medic pentru un control care ne poate salva viaţa.” a declarat Dr. Anca Vereanu, Medic primar specialist Chirurgie dento-alveolară, Doctor în ştiinţe medicale.

Rata de suicid este de două ori mai mare în cazul persoanelor diagnosticate cu cancer de cap sau gât, decât în cazul celor diagnosticate cu alte tipuri de cancer

Diagnosticat târziu, tratamentul pentru cancerul localizat la nivelul capului sau gâtului lasă urme care duc la o recuperare dificilă, atât pe plan fizic, cât şi psihic.

Desfigurarea, diminuarea simţului gustativ, dificultăţile de vorbire sau cele de a râde, respira sau înghiţi, precum şi senzaţia de gură uscată, fac foarte dificilă întoarcerea pacientului la viaţa de dinainte de diagnosticare.

citeste continuarea pe pagina urmatoare >>>

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Horoscop 5 aprilie 2025. O zodie se bucură de rezultatele muncii lor

Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV

Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV

Secretul pe care Minerva l-a luat cu ea în mormânt! Ce nu a mai apucat să spună? Astrologul și-a prezis sfârșitul fără să își dea seama

Durere fără margini! Iubita lui Andrei Perneș, gest disperat la mormânt: „Iartă-mă că nu am rămas...”

Burak Sevinç, actorul care joacă rolul Fikret Leto, în serialul “Dragoste fără hotare”, a publicat o imagine emoționantă cu tatăl său! Fanii săi au fost uluiți de asemănarea lor izbitoare

George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro
Cookies