Sfânta Maria, 15 august 2023: Tradițiile și obiceiurile pe care trebuie să le respecte femeile în această zi, de Adormirea Maicii Domnului?

Sfânta Maria, 15 august 2023:  Tradițiile și obiceiurile pe care trebuie să le respecte femeile în această zi,  de Adormirea Maicii Domnului?
Sfânta Maria, 15 august 2023: Tradițiile și obiceiurile pe care trebuie să le respecte femeile în această zi, de Adormirea Maicii Domnului?

Află din rândurile de mai jos care sunt tradițiile și obiceiurile de Adormirea Maicii Domnului 2023!

În fiecare an, pe data de 15 august, credincioșii sărbătoresc Adormirea Maicii Domnului, cunoscută și sub numele de Ziua Sfintei Maria sau Adormirea Celei Purtătoare de Dumnezeu. Credincioșii țin post timp de 14 zile, începând cu data de 1 august și până pe 15 august. De asemenea, postul Adormirii Maicii Domnului este al treilea post de peste an, după Postul Paștelui, Sfântul şi Marele Post, şi Postul Sfinților Apostoli Petru şi Pavel. 

Adormirea Maicii Domnului 2023[Sursa foto: freepik]

Conform scrierilor apocrife despre Adormirea Maicii Domnului, Fecioara Maria și-a trăit ultimii ani din viață pe pământ la Efes, împreună cu Ioan Evanghelistul. Se spune că în loc să guste moartea, Maria a adormit pur și simplu. Ulterior, a fost înălțată cu trup și suflet la ceruri, la fel cum s-a întâmplat cu Isus din Nazaret. Ucenicii lui Isus și prietenii Sfintei Maria au fost martorii acestui miracol.

Astfel, de fiecare dată aceștia respectă cu sfințenie tradițiile și obiceiurile specifice asociate acestei sărbători religioase.

Citește și: Schimbarea la Față a Domnului 2023. Ce trebuie să pună gospodinele pe masă, în data de 6 august

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Adormirea Maicii Domnului 2023[Sursa foto: freepik]

Tradiții și obiceiuri de Adormirea Maicii Domnului 2023

  • Fetele care vor să se căsătorească trebuie să spele cu apă de busuioc icoana Maicii Domnului, pentru a primi ajutorul Fecioarei în a-și întâlni sufletul pereche.
  • Această zi de sărbătoare este ultima a verii în care florile pot fi culese și folosite în remedii naturale.
  • Persoanele care se roagă, țin post negru, la Sfânta Fecioară, se eliberează de necazuri grele, de boli și pagube, și primesc în schimb alinare și împlinire.
  • În data de 15 august, se oficiază slujbe importante și se organizează hramuri.
  • În ziua Adormirii Maicii Domnului 2023, femeile merg la biserică pentru a oferi struguri în memoria celor decedați. În unele regiuni, se oferă și prune coapte și faguri de miere ca simboluri ale comemorării sufletelor celor plecați în veșnicie.
  • De asemenea, ciobanii obișnuiesc să coboare oile de la munte, iar bărbații să își schimbe pălăria cu căciula. Mai mult decât atât, oamenii care sunt văzuți în continuare cu pălăria după această dată, sunt luați în râs de către ceilalți săteni.
  • În mediul rural se fac hore, tinerii joacă, iar bătrânii şi copiii bat nucii pe la vii, câmpuri şi prin grădini

Citește și: Schimbarea la Față a Domnului 2023. Ce trebuie să împartă femeile pe 6 august 2023

Adormirea Maicii Domnului 2023[Sursa foto: freepik]

Citește și: Câți copii are, de fapt, Leonard Doroftei. Cu ce se ocupă aceștia și ce studii au făcut. Fiul cel mare a ajuns milionar- kanald.ro

Citește și: Elena a plecat de acasă și nu s-a mai întors! Femeia de 53 de ani din Vâlcea ar fi vrut să-și pună capăt zilelor- stirilekanald.ro

Rugăciune pentru Maica Domnului

“O, Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare, ceea ce ești mai presus decât heruvimii şi mai cinstită decât serafimii, Fecioară de Dumnezeu aleasă, bucuria tuturor celor necăjiți; dă-ne mângâiere şi nouă, celor ce suntem în necazuri, că, afară de tine, altă scăpare şi ajutor nu avem.
Tu singură ești mijlocitoarea bucuriei noastre, şi ca Maica lui Dumnezeu şi Maica milostivirii, stând înaintea Prestolului Preasfintei Treimi, poți să ne ajuți nouă.

Că nimeni din cei ce se roagă ție cu credință nu este rușinat.
Auzi-ne şi acum, în ziua necazului nostru, pe noi cei ce cădem înaintea icoanei tale şi cu lacrimi ne rugăm ție. Alungă de la noi toate necazurile şi nevoile ce vin asupra noastră, întru această vremelnică viață şi prin atotputernica ta mijlocire, nu ne lipsi pe noi nici de veșnica şi nesfârșita bucurie, întru Împărăția Fiului tău şi Dumnezeului nostru.
Amin.

Împărăteasa mea cea preabună, nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, prietena sărmanilor, folositoarea celor neputincioși şi ocrotirea celor necăjiți; vezi nevoia mea şi necazul meu. Ajută-mă, că sunt neputincios, hrănește-mă ca pe un străin.
Știi nevoia mea, ușurează-mă de ea precum voiești căci nu am alt ajutor afară de tine, nici altă folositoare grabnică, nici altă bună mângâiere, decât numai pe tine, o, Maică a lui Dumnezeu, ca să mă păzești şi să mă acoperi în vecii vecilor. Amin”.

Adormirea Maicii Domnului 2023[Sursa foto: freepik]



Citește și:

Varice, tratament și prevenție

Schimbarea la Față a Domnului 2023. De ce nu au voie femeile să se spele în această zi?

Imaginile au devenit virale! Maria Băsescu, în tinerețe! Aparițiile i-au lăsat pe toți fără cuvinte FOTO

Nicola nu mai vrea să stea în casă cu copiii ei! Nici nepoții nu i-a mai văzut de câteva luni, iar acum s-a aflat de ce

Comemorarea lui Anton Pann: Spectacolul „Povestea vorbei” la 170 de ani de la dispariția sa

Alina Sorescu, replică acidă pentru Alex Ciucu: „Fetele au plâns...”

Teo Trandafir, despre conflictul dintre Zanni și Jador! Ce dezvăluiri a făcut prezentatoarea de la „Follow us!” despre Zanni, după ce l-a acuzat pe Jador de abuz în relația cu Oana Ciocan

O mămică a 4 copii a dispărut misterios în urmă cu 6 luni. Poliția a făcut acum o descoperire macabră, iar familia nu înțelege ce s-a întâmplat


Cookies