Eva Pavel, consilier medical internațional și gazda emisiunii „Apel la consilier”, revine într-un nou sezon, duminică, de la 10:30, la Kanal D.
În ediţia din acest weekend, moderatoarea aduce în atenția telespectatorilor cele mai noi abordări în oncologie, de la teste moleculare și scheme de tratament până la opțiuni chirurgicale în cancerul de sân și tiroidă.
Într-un demers amplu, alături de medici cu experiență, Eva Pavel, moderatoarea emisiunii „Apel la consilier”, începe o nouă călătorie medicală la Istanbul. Astfel, în dialog cu medici renumiți, aceasta aduce în atenția publicului informații esențiale despre oncologia modernă, tratamentele țintite și opțiunile chirurgicale disponibile pacientelor diagnosticate cu afecțiuni oncologice ale sânului și tiroidei.
În prima parte a ediției sunt prezentate progresele în tratamentul cancerului și rolul testelor moleculare în alegerea terapiei potrivite.
Prof. Dr. Nalan Akgün Babacan, specialist în oncologie medicală, explică în interviul cu Eva Pavel modul în care identificarea mutațiilor genetice ale tumorii permite stabilirea unui plan de tratament adaptat profilului molecular al pacientului, inclusiv în anumite forme de cancer aflate în stadii incipiente.
„ În cazurile de cancer avansat, testele moleculare pot influența semnificativ alegerea tratamentului. Treptat, utilizarea lor se extinde și către formele de cancer aflate în stadii mai incipiente, dar, în prezent, au cea mai mare importanță în cazul pacienților cu boală avansată ”, explică Prof. Dr. Nalan Akgün Babacan, specialist în oncologie medicală.
În a doua parte a emisiunii este adusă în prim-plan chirurgia sânului și a tiroidei.
Prof. Dr. İlker Murat Arer prezintă principalele opțiuni chirurgicale utilizate în cancerul de sân, îndepărtarea tumorii sau mastectomia, și explică importanța unei planificări riguroase înaintea intervenției.„ Dacă privim chirurgia cancerului de sân în ansamblu, putem vorbi, în linii mari, despre două metode chirurgicale principale. Una dintre acestea este chirurgia conservatoare a sânului, prin care îndepărtăm doar tumora, respectiv zona afectată. Cealaltă este mastectomia, adică intervenția prin care sânul este îndepărtat în totalitate ”, explică Prof.
Dr. İlker Murat Arer.Prin această nouă serie de ediții „Apel la consilier” realizate la Istanbul, Eva Pavel continuă misiunea care definește formatul: de a ajunge în marile centre medicale pentru a le transmite telespectatorilor informații medicale de actualitate, direct de la experți, explicate cu responsabilitate și empatie.
Urmăriți un nou sezon „Apel la consilier”, emisiune prezentată de Eva Pavel, începând de duminică, de la 10:30, la Kanal D.