Fostul concurent din Casa Iubirii avea sentimente puternice pentru Rebecca.
După ce a părăsit emisiunea „Casa Iubirii”, emisiune difuzată pe Kanal D, Bogdan a fost prezent în cadrul emisiunii „Culisele Iubirii”, difuzată pe canalul de YouTube „WOWnews”, acolo unde a vorbit despre cunoașterea pe care a avut-o cu Rebecca.
Bogdan, dezamăgit că nu a fost ales de Rebecca
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Deși a încercat să formeze un cuplu cu Rebecca, astrele nu s-au așezat pentru Bogdan, iar Antoni a avut câștig de cauză în această situație.
„ Nu pot să zic că m-am simțit gelos, pentru că nu sunt o persoană atât de geloasă, dar m-am simțit inconfortabil. Se vedea destul de clar că aveam sentimente pentru ea și m-am atașat. Într-o oarecare măsură, pentru că nu am ajuns la nivelul ăla în care să zic că am iubit-o și nu mai puteam, dar chiar se vedea pe expresia mea și pe ce transmiteam că sunt atașat de ea foarte mult și chiar îmi doream să fiu împreună cu ea .”, a declarat Bogdan.
Bogdan încă poartă ceasul de la Rebecca
Chiar dacă între ei doi nu a fost vorba de ceva mai mult, Rebecca i-a dăruit lui Bogdan un ceas, pe care fostul concurent din Casa Iubirii îl poartă și în ziua de astăzi. Cu toate aceste, pentru Bogdan ceasul chiar a reprezentat un simbol al despărțirii, ceea ce l-a rănit destul de mult.
„ Port ceasul de la Rebi. Ăsta e cadou de despărțire. Mi-a dat ceasul de despărțire, m-a pupat și m-a salutat din mers. Urât din partea ta, Rebecca! Să nu mai faci chestii din astea pe viitor, că rănești persoanele .”, a mai spus fostul concurent din Casa Iubirii.