Află din rândurile următoare cum să identifici semnele care îți arată că persoana de lângă tine caută doar o aventură.
Un prieten cu beneficii se referă la acel tip de relație care este bazată doar pe satisfacerea plăcerii sexuale, fiind considerată o simplă aventură, fără implicații emoționale. Nu este nimic greșit ca o persoană să vrea acest lucru, atâta timp cât este sinceră și spune de la bun început ceea ce își dorește. Problema intervine atunci când nu comunică deschis despre așteptările lui, iar tu îți dorești o relație serioasă.
Descoperă în rândurile următoare care sunt semnele pe care o persoană ți le dă atunci când caută doar o aventură de scurtă durată și cum să identifici astfel de comportamente.
Lipsa interesului pentru viața ta personală
O persoană care vrea doar o aventură nu va prezenta interes pentru viața ta personală. Nu vrea să știe unde lucrezi, care sunt pasiunile tale, cum ți-ai petrecut copilăria sau alte detalii pe care o persoană care își dorește ceva serios și-ar dori să le știe.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Concentrarea exclusivă asupra aspectului fizic sau sexual
De asemenea, atunci când vrei doar o simplă aventură, îți este suficient ca persoana de lângă tine să aibă un aspect fizic plăcut. În cazul în care se concentrează exclusiv asupra aspectului fizic sau sexual, atunci trebuie să știi că nu vei putea să ai o relație serioasă cu persoana respectivă. Mai mult decât atât, într-o relație fiecare pas se parcurge treptat.
Astfel, dacă arzi anumite etape și vrei să treci direct la partea amoroasă, sexuală, este clar care sunt intențiile tale.Interesul sporadic sau scăzut pentru comunicare sau interacțiune în afara momentelor intime
Citește și: Cum îți dai seama că intențiile lui sunt bune. 6 semne la care să fii atentă
O relație serioasă se construiește pe baza comunicării. Astfel, o persoană care își dorește să aibă o relație serioasă cu tine va fi interesat de propria ta persoană, te va căuta, va face compromisuri pentru a discuta cu tine, pentru a vă vedea și pentru a păstra legătura. La polul opus, o persoană care își dorește doar o aventură nu va oferi foarte mult interes față de tine în afara momentelor intime, nu te va întreba dacă ai ajuns cu bine acasă, nu va străbate jumătate din oraș doar pentru a te vedea și nu îți va
Evitarea angajamentului sau a discuțiilor despre viitor
Într-o aventură cu siguranță că nu există viitor. O persoană care își dorește să aibă doar o aventură cu tine nu va aduce în discuție planurile de viitor pe care le are cu tine deoarece acestea nu există.
Își dorește doar să se distreze, să trăiască prezentul și să meargă mai departe, cu sau fără tine.Refuzul de a cunoaște persoanele din viața ta sau de a îți prezenta pe cineva din viața lui
Acest comportament are legătură cu primul semn despre care vorbeam, ci anume lipsa interesului pentru viața ta personală. De data aceasta, însă, chiar dacă tu ești interesată față de viața lui personală, vrei să îi cunoști prietenii familia, să afli mai multe detalii despre modul în care își petrece timpul liber, toate acestea vor fi învăluite în mister și te vei confrunta cu un refuz categoric în cazul în care el își dorește doar o aventură. Acest lucru se datorează faptului că un bărbat care nu vrea nimic serios și își dorește doar partea sexuală dintr-o relație, nu vrea să aibă parte de complicații și să implice și alte persoane în această ecuație.
Astfel, trebuie să fii foarte atentă la aceste semne, să vezi dacă se potrivesc în totalitate sau parțial și să iei o decizie în funcție de ceea ce îți dorești tu în momentul de față.
Te invităm şi mâine, pe kfetele.ro, pentru a descoperi cele mai noi și utile sfaturi în materie de relații de cuplu, cum să îți îmbunătățești relația cu partenerul tău si cu cele mai eficiente tehnici pentru a-ți dezvolta relația în mod sănătos și durabil.