În zilele toride de vară, dacă ne expunem la soare pentru prea mult timp, există șanse mari să ne ardem. Însă știați ce ar trebui să faceți dacă sunteți în această situație?
Aflați din rândurile următoare care sunt primele semne care apar atunci când te-ai ars la soare, dar și cum le puteți preveni. În plus, descoperiți și ce ar trebui să faceți imediat ce v-ați dat seama că v-ați ars din cauza expunerii la soare.
Cum îți dai seama că ai stat prea mult la soare
Arsurile solare
Arsurile solare reprezintă una dintre cele mai evidente manifestări ale expunerii excesive la soare. Acesta este și motivul pentru care ar trebui ca întotdeauna să ai la tine o cremă de protecție solară. Un aspect la fel de important este că această cremă de protecție solară să fie reaplicată la câteva ore distanță.
În cazul în care observi că pielea se înroșește, iar totodată apare și o senzație de usturime sau căldură excesivă, tot ce ar trebui să faci este să stai la umbră și aplici
Exfolierea pielii
Pot exista cazuri în care pielea să nu se înroșească, ci se poate descuama imediat după ce ai petrecut câteva ore bune afară, la soare. Acesta este un indiciu direct al faptului că ar trebui să eviți cât mai mult expunerea de lungă durată la soare, ba chiar o poți alterna cu câteva momente petrecute la umbră și răcoare, sub o umbrelă, pe plajă.
Citeste si: Ce înseamnă arsura solară. Cu ce tratam arsurile provocate de soare
Amețeala
În momentul în care simți o amețeală, după câteva ore în care ai stat la soare, există șanse mari ca tensiunea să-ți fi scăzut. Acest aspect își face simțită prezența în momentul în care te-ai expus prea mult timp la soare, iar organismul începe să dirijeze circulația sângelui spre piele, astfel evitând pe cât de mult posibil, supraîncălzirea.
De aceea se recomandă să alegi locurile cu mai multă umbră, pentru că în caz contrar, dacă vei continua să stai la soare, amețeala se va accentua și s-ar putea chiar să ajungi în punctul de a leșina.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Febra
În cazul în care ești conștient de faptul că ai petrecut prea multe ore în soare și începi să simți că ai temperatură, nu ar trebui să te gândești doar la o
În special, dacă observi că nu strănuți și nu îți curge nasul, există șanse mari ca starea de febră să fie din cauza expuneri de lungă durată, la soare. De aceea, dacă febra nu scade timp de trei zile consecutive, ar trebui să faci o vizită la medicul, pentru a-ți oferi un tratament pe măsură.
Citeste si: Cum să te machiezi la piscină vara asta pentru un look care atrage toate privirile
Ce să faci dacă te-ai ars de la soare
Castravete
Una dintre cele mai folosite metode pentru a vindeca arsurile solare este cea în care folosim castravetele.
Acesta, în momentul în care este rece, nu doar că va calma pielea arsă, dar datorită proprietăților sale analgezice și antioxidante, va vindeca și va reduce senzația de disconfort. Indiferent de modul de aplicare al castravetelui, inflamația, roșeața și durerea pielii vor trece cu ușurință.Prin urmare, tot ce trebuie să aveți la îndemână este unul sau doi castraveți proaspeți, reci și un blender sau un cuțit. Pentru a calma rapid durerea, tot ce trebuie să faceți este să tăiați un castravete scos din frigider și să puneți câteva felii pe zona arsă. Apoi veți întoarce feliile pe partea opusă până când se vor încălzi. Pentru ca efectul să fie de lungă durată, puteți pune unul sau doi castraveți la frigider, pe care îi veți pasa într-un blender, pentru a crea o pastă, peste care puteți adăuga gel de aloe vera sau amidon de porumb.
Citeste si: Greseli de zi cu zi care duc la aparitia acneei
Iaurt
O altă variantă folosită pentru a calma și trata arsurile solare este reprezentată de iaurt. Acesta este cel care conține multe probiotice și enzime, datorită cărora pielea se vindecă. Trebuie să țineți cont de faptul că iaurtul trebuie să fie simplu și să conțină neapărat probiotice.
Prin urmare, tot ce trebuie să aveți la îndemână este o cană sau mai multe de iaurt, ținând cont de faptul că jumătate de cană de iaurt este suficientă pentru a acoperi fața. Iaurtul se aplică după ce te-ai spălat pe mâini foarte bine și se lasă să acționeze pe piele pentru cel puțin 5 minute. În momentul în care simți că durerea a mai dispărut, vei spăla ușor pielea cu apă călduță sau chiar rece.
Lapte rece
Iar nu în ultimul rând, o altă variantă este reprezentată de folosirea compreselor cu lapte rece. Această metodă este una dintre cele mai ieftine și rapide metode de tratare a arsurilor. Acest lucru este posibil datorită temperaturii pe care o are laptele, care va calma durerea și va forma un strat protector pentru piele, conducând astfel la vindecarea pielii și la calmarea senzației de disconfort.
Prin urmare, tot ce trebuie să aveți la îndemână sunt câteva comprese sau o bucată curată și moale dintr-un material textile și lapte rece. Trebuie să puneți laptele într-un bol suficient de înalt, pentru a înmuia compresele. Acestea se îmbibă bine, se storc ușor și se aplică încet pe arsuri. Ar trebui să le lăsați cât mai mult posibil.
Citeste si: Ingrediente anti-imbatranire, pentru frumusetea ta