2020 înseamnă un an nou, începutul unui deceniu plin de speranță și posibilitatea de a-ți schimba viața. Dacă alegi să îți unești destinele cu sufletul tău pereche în acest an, am realizat o listă cu toate informațiile de care ai nevoie pentru a-ți uimi toți invitații!
Chiar dacă e luni și suntem la birou, mintea ne stă la sezonul evenimentelor- adică, mai pe românește, la nunți. În această perioadă, până la finalul lunii martie, evenimentele sunt favorabile logodnelor, motiv pentru care urmează ca în vara târzie, până la toamnă, să avem sezonul nunților și ne gândim doar la stilurile, culorile, detaliile și imaginea de ansamblu a viitoarelor celebrări.
Chiar dacă v-am pregătit o listă a tendințelor în materie de nunți, ideea e să le urmați doar pe cele care vă reprezintă stilul personal și să adaptați orice trend la voi, în loc să le
În primul rând, anul acesta se poartă SUSTENABILITATEA pe toate planurile, fie că vorbim despre industria fashion sau cea a evenimentelor.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
De asemenea, foarte mulți oameni s-au orientat către spiritualitate, așa că puteți include cu ușurință în cadrul nunții sesiuni de citit în palmă, tarot, existența cristalelor energetice, picturi așe aurei și alte asemenea. În cadrul ceremoniilor, a devenit destul de comun ca oaspeții să fie incluși în timpul rostirii de jurăminte, pentru a aduce un plus energetic cuplului.
Așa că indiferent că discutăm despre decor, ceremonia religioasă, decor sau program artistic, la începutul noului deceniu, totul este centrat în jurul spiritului.Citeste si: Bat clopote de nuntă în familia lui Liviu Vârciu? Declarații ȘOC: „A făcut o grămadă de prostii...”
Ședința foto organizată cu ocazia logodnei, avansează la un nivel SPECTACULOS
Chiar dacă de ceva timp deja se practică ședințele foto în urma logodnei, anul acesta fotografiile vor deveni adevărate compoziții artistice.
Poate că mai important decât pozele în 2020, vor fi producțiile video din cadrul evenimentului tău. Ideea e că o filmare, te ajută să rememorezi mult mai bine stările și trăirile care te-au încercat în cea mai importantă noapte a vieții tale.
Citeste si: Când nu se fac nunți în 2020
Vremurile în care, în organizarea nunților, se mergea pe o paletă cromatică neutră sunt de mult apuse. Anul acesta ne așteptăm să vedem accente de culoare și nuanțe statement, care nu sunt tocmai comune la o recepție de genul. Aici e foarte importantă viziunea fiecărui cuplu și stilul propriu- nu ai cum să ai o nuntă în nuanțe de gri și accente metalice, dacă personalitatea ta e roz neon!
Cabinele foto se poartă la un nivel grandios. Dacă în 2019 s-au purtat abinele foto de inspirația Kardashian-Jenner, în 2020 colțul foto va fi un adevărat studio! Se poartă cabinele gândite, cu decor și totodată decorațiuni, o piesă cheie precum un scaun/ un fotoliu și destul spațiu cât initații să-și manifeste bucuria (mai ales după câteva pahare la barul... tematic, eventual. Un bar tematic ar da bine!)
În ceea ce privește stilul vestimentar, anul acesta înseamă opulență. Dacă până acum s-au purtat rochiile din mătase sau satinuri, rochiile tip furou sau cele drepte, „cuminți”, noul deceniu aduce schimbări majore. De la volume până la rochii scurte sau cu trene imense, ne putem exprima viziunea foarte libertin în acest domeniu pentru că nu putem da greș. Nu există abțineri și rețineri, facem tot ce simțim. Ah, și asta așa, ca să știți, voalul e ori mare (mai bine zis extrem de lung, gigantic) ori nu e deloc. La nunta voastră, străluciți și atrageți toate privirile!