Cine este AMI. „Mă simțeam inferioară și la propriu și la figurat!”

cine este ami
Artista AMI este una dintre cele mai apreciate cântărețe și compozitoare de la noi din țară

Artista AMI este una dintre cele mai apreciate cântărețe și compozitoare de la noi din țară. Însă știați că aceasta a fost complexată de înălțimea sa?

Aflați din rândurile următoare cine este mai exact artista AMI, ce vârstă are, dar și ce studii deține. În plus descoperiți și cum a ajuns aceasta să se bucure de succesul pe care îl are, în prezent, în cariera sa, dar și care a fost complexul pe care aceasta l-a avut, încă din adolescență.

 

Cine vârstă are AMI

AMI, pe numele său întreg, Andreea Ioana Moldovan, numele de scenă AMI fiind un acronim (Andreea Moldovan Ioana), s-a născut pe data de 28 septembrie, la Baia Mare. Prin urmare, în prezent, urmează să împlinească vârsta de 33 de ani.

Artista AMI este una dintre cele mai apreciate cântărețe și compozitoare de la noi din țară

[Sursa foto: Facebook]

Citeste si: Cine este Cornel Palade. „Nu știu dacă e important să câștig”

 

Ce studii are AMI

Aceasta s-a mutat în București în clasa a XII-a, unde a susținut examenul de bacalaureat. Odată cu trecerea timpului, timp de 12 ani, AMI a studiat vioara la Universitatea Națională de Muzică, secția Compoziție Jazz–Muzică Ușoară.

Artista AMI este una dintre cele mai apreciate cântărețe și compozitoare de la noi din țară

[Sursa foto: Facebook]

Citeste si: Cine este Theo Rose. ”Totul vine din copilărie. Toate lucrurile de care m-am temut atunci când eram copil și pe care am încercat să le ascund sub preș de-a lungul timpului”

 

Cine este AMI

Artista AMI este una dintre cele mai apreciate cântărețe și compozitoare de la noi din țară. Aceasta a debutat în muzică de la o vârstă chiar foarte fragedă (3 ani), datorită părinților săi care i-au remarcat potențialul. Astfel, primul său concurs de muzică la care a participat, a fost unul local, unde a și câștigat marele premiu.

Odată cu trecerea timpului, artista a urmat cursuri de muzică la Palatul Copiilor, din Baia Mare și a luat parte la nenumărate festivaluri atât naționale, cât și internaționale. AMI a studiat inclusiv vioara, timp de 12 ani.

Pentru a ajunge unde este acum și pentru a se bucura de succesul său în carieră, artista AMI a avut parte de-a lungul timpului de nenumărate provocări muzicale și nu numai:

  • A făcut parte din trupa de backing vocals, a Paulei Seling(2009)
  • A participat la prima ediție a unui concurs TV de talente (2011)
  • A început colaborarea cu producătorul David Deejayși a lansat primul său disc single (2012)
  • A început o colaborare cu artistul Grasu XXL, pentru primul single în limba română, „Deja Vu” (2013). Cei doi (Grasu XXL și AMI) au câștigat patru premii, la Gala Media Music Awards, datorită acestui single (2014)
  • A participat la mai multe show-uri TV de supraviețuire (2016)
  • A participat la un show TV plin de nenumărate provocări, “Exatlon România”, de la Kanal Dși a contribuit totodată și la crearea single-ul de debut al artistei Roxen (2019)
  • A colaborat cu nenumărați artiști printre care se numără și B.U.G. Mafia, Killa Fonic, Mark Stamși Florian Rus, dar a și câștigat cel de-al 15-lea sezon al unui show în care artiști de la noi din țară, se transformă în alți artiști (2020)
  • A lansat single-ul „Enigma”, în colaborare cu Tata Vlad de la B.U.G. Mafia (2021)
  • A lansat primul single din acest an, „Butterfly Dance”, în colaborare cu Sasha Lopezși participă la un alt show de supraviețuire, plin de provocări (2022)

Artista AMI este una dintre cele mai apreciate cântărețe și compozitoare de la noi din țară

[Sursa foto: Facebook]

Citeste si: Cine este Cuza de la Noaptea Târziu. „Ai mei parcă au fost luați prin surprindere când a trebuit să îmi pună numele”

 

Artista AMI a fost complexată de înălțimea pe care o are

Deși nu obișnuiește să ofere prea multe detalii legate de viața sa personală, artista AMI a dezvăluit că a fost extrem de complexată de înălțimea sa (1,53 m), încă din adolescență, însă odată cu înaintarea în vârstă, aceasta a realizat că trebuia de fapt să se accepte și să se iubească exact așa cum este.

Citește și: EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine” - wowbiz.ro

Citește și: Povestea de iubire dintre Pepe și Yasmine, ca un SCENARIU SCRIS DE DESTIN. Se cunoșteau de când ea era copil, s-au întâlnit ÎNTÂMPLĂTOR de-a lungul anilor, fără să bănuiască că într-o zi VOR FORMA UN

„În adolescență am trecut printr-o perioadă în care eram mereu subestimată din cauza înălțimii, chiar și în cariera mea de artist mi s-a spus că sunt prea mică și că nu voi reuși niciodată să răzbat.

În perioada când eram complexată mergeam tot timpul pe toculețe, fugeam pe la metrou cu ghiozdanul în spate pe tocuri, ca să fiu mai înaltă. Cu timpul, am găsit oameni care au văzut un atu, am luat-o ca pe un atu al meu. De ce n-am fost și eu mai înaltă, voiam să fiu fotomodel, când eram micuță. Mă simțeam inferioară și la propriu și la figurat, nu înțelegeam care e rolul meu, de ce sunt așa.

Inițial, am fost demoralizată și au început frustrările. Dar, cu timpul, am privit latura pozitivă a acestor provocări și mi-am dat seama că sunt un atu spre a mă ambiționa să lupt și să îmi demonstrez, mie în primul rând, că asta este ceea ce mă face specială. E vorba despre acceptare, iubire de sine și curajul de a fi mereu autentic.”, a dezvăluit AMI.

Artista AMI este una dintre cele mai apreciate cântărețe și compozitoare de la noi din țară

[Sursa foto: Facebook]

Citeste si: Cine este soția lui Romică Țociu. “Primul gând a fost că orice va fi o să-l depăşesc. Singurul lucru care nu poate fi depăşit este moartea”



Citește și:

Cine este soția lui Romică Țociu. “Primul gând a fost că orice va fi o să-l depăşesc.”

Cine este Cuza de la Noaptea Târziu. "Ai mei parcă au fost luați prin surprindere când a trebuit să îmi pună numele"

Ce nu știai despre ambasadoarea SUA care s-a lăudat că statul ei poate răsturna guverne

EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”

Povestea de iubire dintre Pepe și Yasmine, ca un SCENARIU SCRIS DE DESTIN. Se cunoșteau de când ea era copil, s-au întâlnit ÎNTÂMPLĂTOR de-a lungul anilor, fără să bănuiască că într-o zi VOR FORMA UN CUPLU: "În momentul ăla mi-am dat seama că..."

Ce nu trebuie să faci de Acoperământul Maicii Domnului! Tradițiile și superstițiile pe care nu ai voie să le ignori

Rezumat episodul 11 „Inimă de mamă”, difuzat joi, 1 octombrie 2026, la Kanal D: Karsu îl sărută pe Atilla în fața lui Reha și face o mărturisire neașteptată

Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro