Romică Țociu este unul dintre cei mai cunoscuți actori de la noi din țară. Însă știați cine este soția sa?
Aflați din rândurile următoare cine este mai exact soția lui Romică Țociu, Nicoleta, dar și cum a reușit aceasta să depășească un moment dificil din viața sa. În plus, descoperiți și cum evoluează viața celor doi copii ai lor, Cătălin și Daria.
Cine este soția lui Romică Țociu
Nicoleta Țociu, soția celebrului actor Romică Țociu, preferă să fie o prezență discretă, în comparație cu soțul său, reușind să stea departe de lumina reflectoarelor.
Cei doi au o frumoasă căsnicie de lângă durată, mai exact Nicoleta și Romică Țociu sunt împreună de peste 25 de ani și au doi copii minunați, Cătălin, în vârstă de 26 de ani și Daria, în vârstă de 19 ani.
Citeste si: Cine este Romică Țociu. „Am avut o viață mai agitată”
Citeste si: Cine este Cornel Palade. „Nu știu dacă e important să câștig”
Prin ce momente dificile a trecut soția lui Romică Țociu
Cu toate acestea, Nicoleta Țociu și Romică Țociu au trecut prin clipe dificile, în momentul în care aceasta a aflat că suferea de cancer la sân, după ce a fost la un control de rutină.
“Primul gând a fost că orice va fi o să-l depăşesc. Singurul lucru care nu poate fi depăşit este moartea. În rest, orice poate fi depăşit. Nu mi-a fost frică. Cel mai tare mi-a fost teamă de reacţia copiilor, a lui Romică şi a părinţilor mei”, a mărturisit Nicoleta Țociu, la acea vreme.
Astfel, soția lui Romică Țociu, Nicoleta, s-a luptat timp de patru ani cu teribila boală, perioadă în care a avut tot sprijinul de care avea nevoie din partea întregii familii, reușind să o învingă și să își reia viața, cu bine.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Această întâmplare care i-a dat viața peste cap Nicoletei Țociu, a determinat-o să-și schimbe și profesia. Aceasta a devenit terapeut, reușind să ajute nenumărate persoane cu problemele lor de sănătate.
Cine este Romică Țociu
Romică Ţociu, pe numele său întreg, Constantin Romeo Toma Țociu, s-a născut pe data de 5 ianuarie, în Craiova. Prin urmare, în prezent are frumoasa vârstă de 60 de ani. Acesta este un cunoscut actor, care obișnuia să formeze un cuplu umoristic cu celebrul actor Cornel Palade.
Romică Țociu și soția sa Nicoleta sunt de nedespărțit, trăind o frumoasă poveste de iubire de atâția ani de zile.
Nicoleta și Romică Țociu au împreună doi copii, o fată şi un băiat, pe nume Cătălin şi Daria. Cei doi au devenit și bunici, după ce fiul lor cel mare, Cătălin, s-a căsătorit şi a devenit prima dată tată de băiețel, iar a două oară de fetiță.
Citeste si: Cine este Cristi Iacob. „Femeia este cel mai frumos dar pe care îl poate primi un bărbat. Eu l-am primit”
Fiul lui Romică Țociu are doi copii
Fiul lui Romică și al Nicoletei Țociu, Cătălin, se bucură de o familie frumoasă, cu doi copilași. Acesta este însurat cu frumoasa sa parteneră, pe nume Ligia și au împreună doi copii: un băiețel, pe nume Filip și o fetiță, pe nume Sofia Ioana.
„Astăzi, bunul Dumnezeu a mai bucurat încă o dată familia Țociu, dar de data asta cu nepoțica Sofia Ioana. Să fie sănătoasă, norocoasă și iubită forever.
Am plâns de bucurie, avem în sfârşit pereche! În dimineaţa aceasta ne-au dat vestea cea mare: a venit pe lume Sofia Ioana! Are 3,1 kg, este sănătoasă, nu e plângăcioasă deloc şi seamănă, de data asta, în partea noastră! Îi mulţumim din suflet doamnei doctor Delia Grădinaru, care ne-a fost alături şi de această dată, dar şi moaşei, doamnei Gabriela, prietena soţiei mele! Le-am ştiut pe mâini bune şi asta a contat enorm pentru noi! De-abia le aşteptăm acasă!”, a transmis Romică Țociu, după venirea pe lume a nepoțelei sale.
Citeste si: Cine este Cosmin Natanticu. „Aveam impresia că nu am nevoie de facultate, că merge așa doar din talent”
Fiica lui Romică Țociu dă examen la Facultatea de Teatru
Fiica cea mică, Daria, a lui Romică și a Nicoletei Țociu, are frumoasa vârstă de 19 ani și își dorește să-l urmeze pe tatăl său în carieră. Aceasta se pregătește pentru examenul de admitere de la UNATC, având dorința de a deveni actriță, făcând cursuri de teatru, încă de la vârsta de 7 ani.
„ Se pregătește pentru Admitere. Vrea să dea la Teatru. I-a plăcut, noi nu am forțat-o. Foarte mulți părinți visează pentru copiii lor, dar trebuie să vezi și dacă merită, dacă vine și de la el, dacă simte să facă asta. Nu doar să fie împins de la spate de părinte. Fiecare copil trebuie să aibă propria identitate. Dacă Daria, fata noastră, simte și vrea să facă teatru să facă, e drumul ei. Ea și-l alege. Dar la teatru ai mult de învățat. Practic, înveți toată viața și ai de renunțat la multe lucruri. Și noi am muncit pe partea noastră timp de 33 de ani.
Daria este o luptătoare. A învățat bine întotdeauna. Nevastă-mea a spus: asta-i singura din familie care învață. Cred că ne-a schimbat copilul la maternitate ”, a declarat Romică Țociu, despre fiica sa Daria.