Johny Romano este unul dintre cei mai apreciați artiști ai momentului. Însă știați că acesta s-a aflat în top 10, cei mai buni gameri din Europa?
Aflați din rândurile următoare cine este tânărul artist, Johny Romano, dar și cine i-a oferit susținerea necondiționată în toată această perioadă. În plus, descoperiți și care este traducerea titlului celebrei sale piese, „Na Janau”, dar și care a fost prima impresia a artistului Connect-R despre Johny Romano.
Cine este Johny Romano
Citeste si: Cine este Emma Ștefan. „Dragostea vine, pleacă, vine, pleacă”
Citeste si: Cine este SORE. "Am face o nuntă pentru invitați, prefer să plecăm în vacanță cu acei bani”
Johny Romano, pe numele său real, Dragomir Dan s-a născut pe data de 14 noiembrie, în București, având încă o soră și doi frați.
„Mi-am câștigat primii banii la 9 ani când instalam windows-uri, iar din muzică i-am câștigat la 11, când am cântat la mine în zonă, și un om dintr-o mășină, mi-a dat niște bani pentru că i-a plăcut.” , a declarat Johny Romano.
Cu toate acestea, se pare că viitorul lui Johny Romano îi rezerva altceva, iar pasiunea sa rămânea tot muzica, în prezent, devenind unul dintre cei mai apreciați artiști ai momentului. Deși nicio persoană din familia sa nu cântă, Johny Romano s-a regăsit în muzică mai mult decât în orice. Motiv pentru care a încercat să abordeze nenumărate stiluri muzicale.
Cu toate acestea, se pare că piesa „Na Janau”, care este în colaborare cu artistul Connect- R, a dat lovitura, ajungând mai repede decât se aștepta, în topul preferințelor multor persoane. În plus, piesa artistului Johny Romano, în colaborare cu Connect-R, are în prezent peste 6 milioane de vizualizări.
Citeste si: Cine este Rona Hartner. „Niciodată două divorțuri, fără a treia căsătorie”
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Cine este WRS. „Am intrat în showbiz că să le fur pâinea celor cu care am dansat”
Johny Romano a primit întotdeauna susținerea din partea mamei sale
Mama lui Johny Romano a fost persoana care l-a susținut necondiționat, acest lucru având un impact pozitiv și de lungă durată asupra sa.
„Numele meu, Johny, este real, așa mă striga mama de când eram copil. Romano este adăugarea artistică. (…) Cu Connect-R m-am întâlnit de curând. Cântam freestyle prin casă și un prieten de-al meu a postat pe Instagram și a etichetat mai mulți artiști. Nenicu, eu așa îi zic lui Connect-R, a sesizat și mi-a scris: «Hai la studio să facem treabă». Am fost la studio și în 10 minute făceam muzică. Am venit ca și rapper, inițial. În prima zi când am fost la studio nu a mers calculatorul, iar el acolo are clape. A cântat la clape ceva mai moale și am început natural să cânt. S-a mirat și el. Până la urmă a mers calculatorul, am pus un instrumental și am dat un freestyle. I-a plăcut. (…) A ieșit versul «Mă vede țiganii» ca să fie cât mai veritabil', a mai declarat artistul Johny Romano.
Citeste si: Cine este Emilian. „Profesia e profesie, viața privată e viață privată”
Johny Romano a explicat ce înseamnă titlul piesei sale, “Na Janau”
Se pare că titlul celebrei piese “Na Janau”, a lui Johny Romano, în colaborare cu artistul Connect-R, s-ar traduce în limba română chiar… „Nu știu”.
„Am 24 de ani. Johny mi se zice acasă de când eram mic. Cânt de mic, nu aveam neapărat planul 2, ci ceva prin care să mă susțin financiar, să ajung unde trebuie. Înăuntrul meu îmi place rapul acesta și apoi blues, jazz.
La școală eram cuminte și bun. Mai dormeam la ore, munceam din clasa a 9-a. Mă lăsau profesorii să dorm că știau că munceam. Limba engleză și român ă erau preferatele mele. «Nu știu» înseamnă Na janau”, a menționat artistul Johny Romano.
Citeste si: Cine este Liviu Teodorescu: „Nu a fost o chestie artificială”
Ce spune Connect-R despre Johny Romano
Deși piesa lui Johny Romano a strâns peste 6 milioane de vizualizări, se pare că artistul Connect-R nu a fost impresionat chiar din prima clipă de acesta. Abia din momentul în care l-a auzit cântând în engleză, artistul a rămas de-a dreptul impresionat de talentul tânărului artist.
„Păi practic mi-a trimis un filmuleț pe Instagram, nu m-a convins foarte tare, dar apoi a venit și a insistat. A venit cu cineva la studio și când l-am auzit în engleză am amuțit. M-a impresionat povestea lui.
Vine din Ferentari, unde șansele de a reuși sunt aproape zero, cu toate astea, fiind într-o zonă periculoasă, cu droguri și altele, el nu s-a atins de treaba asta, e un tip care a lucrat în IT, are o engleză impecabilă, cu un timbru impecabil.
Noi ne-am asumat piesa asta cu totul, cu tot cu dezacordul de pe refren. El mi-a zis să fie autentic, să știe oamenii că de acolo vine.
Avem vreo 4-5 piese gata, lucrul cu el e extraordinar de simplu, fac instrumentale. Efectiv deodată începe să cânte. El dă pe loc versurile' , spune Connect-R despre Johny Romano.
Citeste si: Cine este Cosmin Natanticu. „Aveam impresia că nu am nevoie de facultate, că merge așa doar din talent”