Părintele Vasile Ioana este renumit pentru activitatea lui nu doar în parohie, dar și pentru aparițiile sale la emisiuni TV și online, care au un impact deosebit în rândul românilor de toate vârstele.
Părintele Vasile Ioana, în vârstă de 50 de ani, este parohul bisericii „Sfântul Nicolae Dintr-o Zi” din București, fiind foarte cunoscut, mai ales prin prezența sa pe rețelele de socializare, unde a reușit să își creeze o comunitate semnificativă.
Părintele Vasile Ioana, amintiri din copilărie
Părintele Vasile este o prezență constantă în viața socială, nu doar în parohia sa, ci și în emisiuni TV, cât și online.
„Am fost copilul unei mame care m-a adus pe lume foarte devreme. Mămica s-a dus la mănăstirea Ghighiu, imediat după liceu, și a intrat în obștea mănăstirii. În anii 70. Și-a dorit să fie măicuță, crescută fiind de bunicul meu, un om foarte credincios. Era foarte frumoasă. Tăticul meu s-a dus la mănăstirea Ghighiu și a cucerit-o! A luat-o din mănăstire și-au fugit. Pe vremuri așa era, fugea unul cu celălalt. Dacă te-ai culcat cu cineva, salut, trebuia să o iei de nevastă”, a rememorat părintele Vasile Ioana.
Citește și: Cât timp se bea Agheasma Mare, cunoscută sub numele de "Apă sfințită de Bobotează"
Astfel, Părintele s-a născut într-o familie cu cinci copii. Mama lui a hotărât să se călugărească, însă s-a îndrăgostit și a făcut pasul cel mare. După puțin timp, acesta a venit pe lume, însă n-a fost crescut într-o familie prea iubitoare. Tatăl lui și-a neglijat familia, și a luat calea băuturii. Părintele a fost martor la numeroase scene de violență în familie și tocmai pentru că tatăl lui devenise alcoolic și agresiv, el și-a făcut o promisiune, mai precis, că nu va ajunge niciodată într-o astfel de situație în fața viitorilor săi copii.
„S-au căsătorit și-am apărut eu pe lume. La 3 luni, mămica s-a întors la fabrică, la muncă, așa era pe vremuri.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citește și: De ce nu au voie femeile să intre în altar. „Preoția este taina de care se împărășește doar bărbatul.”
Părintele Vasile Ioana, despre mediul online
Părintele Vasile a discutat în cadrul unui podcast despre mediul online. Cu ajutorul unui credincios care l-a încurajat să își deschidă un cont de Facebook pentru a se bucura cât mai mulți oameni de sfaturile sale, a luat decizia să își facă unul. Câțiva ucenici i-au făcut o adresă, și l-au învățat să folosească aplicația. Părintele a declarat că în mediul online nu poți să minți oamenii, pentru că omul simte. Totodată, a mărturisit că dacă ești bun sau nu ești bun, se observă în share-uri, în vizualizări, și în numărul de persoane care răspund cu dragoste înapoi.
“Nici nu știam ce sunt alea aplicații. Eu nu stau pe Facebook, am niște ucenici. Un credincios mi-a spus că ar trebui să fiu pe Facebook, eu nu știam nimic despre zona asta nouă. Mi-au făcut (n.r ucenicii) o adresă, și au început să mă învețe, am luat-o de la zero. Însă, aici e ceva special, în toată zona asta online: nu poți să îi minți pe oameni, pentru că omul te simte. E interesant că dacă tu scoți ceva relevant, se uită odată la tine 100.000 de mii, dacă scoți ceva ceva prost, se uită 500.000 de mii. Adică, dacă ești bun sau nu ești bun, se vede în share-uri, în vizualizări, și în numărul de oameni care îți răspund cu dragostea lor înapoi. Deci astea sunt instrumente fabuloase care arată progresul nostru, și care ne țin în adevăr. Aici n-ai cum să minți, n-ai cum să păcălești. Ești bun, ești văzut. Nu ești bun, la revedere”, a mărturisit Părintele Vasile, în cadrul unui podcast.
Citește și: Când poți să te împărtășești de Paște și care este semnificația acestui ritual
Citește și: Cine a fost Sfântul NECTARIE, vindecătorul de cancer. Mormântul său s-a transformat în loc de pelerinaj
De ce Părintele Vasile Ioana nu este “Preafericit”
Deși are o lungă înșiruire de titluri, acesta dorește să fie Părintele Vasile, deoarece consideră că rangurile ecleziale nu aparțin omului. Părintele Vasile Ioana își dorește să rămână smerit, să rămână un părinte duhovnicesc care încearcă de fiecare dată să ajute oamenii să meargă pe calea cea bună.
“Acestea sunt niște ranguri ecleziale care nu aparțin omului. Eu sunt părintele Vasile și rămân părintele Vasile. Vreau să rămân smerit, normal. Vreau să rămân părintele Vasile. Dacă e să mă iei după titluri, am și eu două rânduri de titluri, astea sunt în biserică. În lume, eu sunt părintele Vasile, părinte duhovnicesc care încearcă să ajut oamenii să meargă pe această cale”, a povestit el.
Citește și: Cea mai puternică rugăciune pentru dezlegarea cununiilor. Cum să te rogi ca să te căsătorești
Părintele Vasile Ioana, despre legătura dintre preot și credincios
Părintele Vasile Ioana a mai discutat în cadrul aceluiași podcast despre legătura dintre preot și credincios. El este de părere că omul îl aduce pe Dumnezeu, dând, mai apoi, un exemplu din Biblie. Părintele consideră că Dumnezeu lucrează prin ei. În legătura dintre Duhovnic și credincios se naște o forță care motivează oamenii să meargă mai departe. Duhovnicul îi ajută să fie puternici, iar când aceștia sunt slabi, vor fi doar pentru un timp, pentru că se vor reîntâlni cu Duhovnicul și vor fi din nou puternici.
“Duhovnicul îți este cel mai bun prieten. Îți spun, am surpriza asta << Părinte, ce fac în situația asta? >>, și îmi dau situații de viață și le spune << Băi tată, nu hotărăsc eu pentru tine. Eu îți dau undiță dar tu ai grijă >>. Am oferit soluții cu toată dragostea și în pandemie. Ce e frumos e că este legat de om, pentru că omul aduce pe Dumnezeu, îți aduc din asta un moment din Biblie. Saul Pavel mergea spre Damasc să îi persecute pe creștini, și la un moment dat a văzut o lumină mare, a venit la el Iisus Hristos, și i-a zis << Saule, Saule, de ce mă prigonești? >>. El a zis << Doamne, ce să fac? Eu ce să fac acum? >>, adică și-a dat seama că s-a întâlnit cu Dumnezeu. Iisus i-a spus << Mergi și îți va vorbi Anania >>. S-a dus în Damasc, unde i-a vorbit Anania, unde i-a vorbit un preot, unul ca el. Saul a stat acolo ani și a fost pregătit de preotul acela, deci legătura om cu om… lucrează Dumnezeu prin ei, prin ochii mei care sunt legați de ochii tăi. Din asta, îți dau ceva din dragostea mea, din bucuria mea, și tu îmi dai ceva din tine. În legătura dintre duhovnic și credincios se naște această forță care te motivează să mergi mai departe. Duhovnicul te ajută să fii puternic, și când ești slab, ești slab doar pentru un timp, pentru că te vei întâlni cu Duhovnicul și vei fi din nou puternic”, a spus Părintele Vasile Ioana.