Cine este Serghei Mizil. „Avea pijamale sub haine”

Cine este Serghei Mizi
Cine este Serghei Mizi

Serghei Mizil este un adevărat personaj monden, în vârstă de 68 de ani, fiul liderului comunist Paul Niculescu Mizil. Acesta are în spate o poveste de-a dreptul emoționantă, iar viața l-a pus la încercare de multe ori.

Serghei are două fiice, pe Smaranda şi Ana. Despre mezina Ana, este mai discretă cu aparițiile pe micile ecrane, iar cu doi ani în urmă s-a scris că ar fi parteneră cu tatăl ei la un restaurant deschis la Constanța.

Acesta s-a născut pe data de 23 septembrie în anul 1954, este căsătorit cu Cora Mizil Miculescu care arată foarte bine la vârstă ei, iar multe persoane consideră că are cu 20 de ani mai puțin, ea având vârsta de 62 de ani.

Pe vremea comuniștilor, Serghei Mizil aducea lucruri din străinătate, la care românii doar se gândeau, cum ar fi, aparate video, casete video sau audio, geci de blugi, iar cu toate acestea făcea bani frumoși, deoarece le vindea prin țară.

Serghei Mizil a fost invitat în cadrul podcast-ului „Fiță cu Adiță” difuzat pe canalul de YouTube theXclusive, unde a povestit mai multe evenimente din viața lui, cum ar fi, momentul în care s-a împrietenit cu Migldală, fratele lui Fane Spoitoru.

Citește și: Cine este Monica Bîrlădeanu. „Toate lucrurile astea îţi dau un complex extraordinar”

Cine este Serghei Mizil
Cine este Serghei Mizil[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Fiica lui Serghei Mizil şi-a sărbătorit ziua de naştere pe vasul de croazieră la care lucrează! Ana a fost desemnată cea mai bună angajată!

Cum s-a cunoscut Serghei Mizil cu Migdală, fratele lui Fane Spoitoru

Serghei Mizil a povestit, în cadrul podcast-ului la care a participat, alături de Migdală, cum s-a cunoscut cu acesta. Cei doi s-au împrietenit prin Fane Spoitoru, iar din acel moment au ținut o strânsă prietenie pe care o au și în momentul actual.

, ,Ne-am cunoscut în vizită la penitenciar, unde domnul era cantonat. Era pe arest la prima documentație și mi-a spus că a fost prins cu niște făină în mașină, dar considera că nu este vinovat.

În arestul poliției pe vremea aia, erau alte timpuri, era frumos, și noi veneam în fiecare seară cu lăutari, cu mâncare, cu băutură cu nevasta lui, fiica sa era mică și mâncam și mai mult în fiecare seară. Fiica l-a întrebat unde este, iar el i-a spus că e la pește și când a ieșit a luat un sac de pește și a venit acasă”, a declarat Serghei Mizil.

Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul- catena.ro

În momentul în care l-a cunoscut pe Migdală, Serghei Mizil a spus că acesta era om de afaceri și că avea o geantă pe care o purta tot timpul, iar în interiorul ei avea un briceag.

Când l-am cunoscut era om de afaceri, avea o coadă și o geantă în care avea briceag, mămăligă și o slănină și spunea că merge peste tot cu geanta după el pentru ca e om de afaceri.

În loc să scoată stilul să scrie, el scotea cuțitul și te tăia.”, a spus Serghei Mizil cu zâmbetul până la urechi.

Cei doi au mai povestit că au fost la o petrecere de Anul Nou, iar Migdală avea pijamale pe sub haine și Serghei Mizil l-a rugat să nu înceapă să povestească despre experiențele pe care le-a avut în închisoare.

,,L-am luat în mașină și avea pijamale pe sub haine, acolo erau doar oameni milioanei(n.r

o petrecere de Anul Nou), și i-am spus să nu înceapă în mașină cu închisoare și a început să povestească când stătea răstignit, iar când am ajuns acolo am băut la o cabană, iar cei de acolo nu îl suportau pe Dan Ioan Popescu, care era cel mai bun de la PSD pe vremea aia, nu știam cine e, avea o casă de rând și Migdală îmi spunea dacă pot să îi dau foc la casă”, a mai spus el.

Citește și: Emilia Mușală este însărcinată. Vedeta a ținut sarcina ascunsă până acum

Cine este Serghei Mizil
Cine este Serghei Mizil[Sursa foto: kfetele]

Citește și: “Asta este o mare gafă pentru orice fel de pacient!”. Ce a declarat medicul Monica Pop, despre moartea artistului Nosfe

Ce a mai declarat Serghei Mizil despre viața lui

Serghei Mizil a spus că nu îi place deloc să stea în casă, deoarece nu citește și nici nu scrie și consideră că nu are ce să facă. El a povestit că în perioada pandemiei s-a simțit închis, deoarece nu avea voie afară mai mult de două ore.

,,Dacă stau în casă dau în fiert, de citit nu citesc, de scris nu scriu, nu am ce să fac în casă. M-am simțit închis, în timpul pandemiei, pentru că aveam voie să ies doar două ore pe zi, așa era, după 66 de ani aveai voie doar două ore, iar eu am 68”, a mai declarat Serghei Mizil.

Citește și: Radu de la ''Casa iubirii'', în doliu! Fostul concurent al emisiunii este distrus de durere: "Mi-a vegheat fiecare pas!" Despre cine este vorba- kanald.ro

Citește și: Rezultate EDU.ro 2024: Ce site trebuie să accesezi pentru a vedea notele la Evaluare Națională- stirilekanald.ro

Serghei Mizil face parte dintr-o familie de moșieri, sunt trei originali, care seamănă foarte bine cu mama lor și trei înfiați. Cu toate acestea, cu toții au crescut ca frații, dar din păcate, doi dintre ei s-au stins din viață și mai are o soră care este stabilită în Austria.

,,Noi suntem de familie de moșieri. Suntem trei originali, care semănăm cu mama și trei înfiați. Eu fac parte din cei originali, dar la noi nu s-a ținut cont de înfiați sau originali. Am crescut ca frații, doi dintre ei s-au stins din viață și mai am o soră care este în Austria”, a mai spus el.

Serghei Mizil a deținut un restaurant de pe bulevardul Tomis din Constanța, care, din păcate pentru el, nu s-a ridicat la așteptările lui și i-a mers destul de rău.

Apoi, afaceristul a testat piața imobiliară și  ridicat un bloc cu patru etaje, în zona de nord a Capitalei, iar apartamentele s-au vândut foarte rapid și investiția a fost de 700.000 de euro.

„Am vrut să investesc într-o afacere stabilă și transparentă. Cu restaurantele ai multă bătaie de cap, e greu să găsești personal bun în ziua de azi. Nu mai vor oamenii să muncească. Am făcut totul prin bancă, apartamentele s-au vândut foarte repede. Am încredere în business-ul ăsta”, avea să dezvăluit Serghei Mizil.

Citește și: “Sper să nu mă criticați prea tare pentru asta!” Ileana Sterp a apărut cu ochii plini de lacrimi în mediul online

Cine este Serghei Mizil
Cine este Serghei Mizil[Sursa foto: kfetele]

Citește și: “N-a fost o sarcină ușoară.” Gina Pistol și Irina Fodor, gravide în aceeași perioadă? Mesajul primit de iubita lui Smiley, în cadrul unui podcast



Citește și:

Bazofile crescute în testele de sânge – semnificații și implicații clinice

“Eu sunt opusul lui.” Gina Pistol, dezvăluiri despre cum a reușit să îl cucerească pe Smiley. Prezentatoarea a menționat toate detaliile

INCREDIBIL! O româncă, PRIMUL FOTOMODEL din lume. IMAGINILE cu ea sunt spectaculoase!

Sora lui Jador rupe tăcerea despre decizia luată de manelist, după ce a anunțat despărțirea de Oana Ciocan: „Așa e mai bine pentru el”. Camelia Dumitrache a vorbit fără rețineri despre asta

Jennifer Lopez și Ben Affleck și-au scos la vânzare bunurile comune

Anda Adam a dezvăluit suma cheltuită pe rochiile de mireasă!

Scandal monstru între Roberta și Julia! „Să faci pași la tine acasă, tu, nu eu!” Iată ce replici aprige și-au spus cele două concurente și cum a reacționat Sebastian

Filmul tragediei de la Suceava! Mama Ancuței a prevestit tragedia: Nu veniți!


Cookies