Tzancă Uraganul este unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți de manele, de la noi din țară. Însă știați că acesta s-a născut în Ploiești?
Aflați din rândurile următoare cine este mai exact artistul, Tzancă Uraganul, ce vârstă are acesta, cum a ajuns să cunoască adevăratul succes din carieră, dar și care sunt planurile sale de viitor, în ceea ce privește cariera muzicală. În plus, descoperiți și ce a declarat acesta, cu privire la “trădarea” din partea celor apropiați lui.
Ce vârstă are Tzanc ă Uraganu
Tzancă Uraganul sau Tzancă de la Ploiești, pe numele său real, Andrei Velcu, s-a născut pe data de 2 decembrie, în Ploiești. Prin urmare, în prezent, are frumoasa vârstă de 31 de ani.
Atunci când vine vorba despre o parte din porecla sa, Tzancă, se pare că a fost oferită chiar de către mama sa. În ceea ce privește cel de-al doilea nume al său de scenă, Uraganul, artistul și-a schimbat numele de scenă, după ce un alt artist, Nicolae Guță, l-a numit pe acesta “ uraganul muzicii” , în anul
Citeste si: Cine este Maria Ghinea. ”Mi s-au extirpat opt milimetri din creier.”
Cine este Tzanc ă Uraganu
Tzancă Uraganul este unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți de manele, de la noi din țară. Acesta a urmat liceul până în clasa a 10-a, în Ploiești, iar ulterior a ales să își formeze o carieră în fotbal.
Cu toate acestea, se pare că nu a durat atât de mult cariera în fotbal, ajungând să aleagă o carieră în muzică.Tzancă Uraganul a făcut parte, timp de mai mulți ani, din formația artistului Florin Salam. Cu toate acestea, odată cu trecerea timpului, artistul a reușit să obțină succesul dorit, și ca artist solo, din momentul în care și-a lansat prima piesă “Dale Dale”, în anul 2012.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Astfel, după fix 10 ani de activitate profesională în muzică, ca artist solo, artistul Tzancă Uraganul a avut momente în care a participat la nenumărate cântări, însă și persoane pe care a ales să le refuze politicos.
„ Dacă nu știi să spui nu.. și pentru tine... De exemplu, spun „nu”, când cineva mă cheamă să cânt la 1 ziua. S-a întâmplat să refuz pe cineva pentru că nu îmi plăcea persoana respectivă 100% și nu una, foarte multe.
Artistul Tzancă Uraganul de ține un adevărat succes în carieră
Se pare că artistul Tzancă Uraganul a cunoscut succesul, odată ce s-a asociat cu producătorul Nek Music, ajungând să strângă milioane de vizualizări pe YouTube și nu numai. Astfel, odată cu trecerea timpului și cu evoluția sa în cariera muzicală, Tzancă Uraganul a ajuns pe primul loc în topul “Billboard” pentru muzică din România, chiar în luna martie a anului 2022.
„ Eu, personal, sunt foarte mulțumit de poziția și locul pe care mi le-a oferit Dumnezeu, atât pe Youtube, cât și pe la nunți. Pentru mine e de ajuns. Nu vreau mai mulți bani, sunt bine așa. Dacă mă ține Dumnezeu așa pentru încă 5-6 ani, pentru mine e perfect. Nu vreau mai mult de atât.(...) Apoi vreau să cânt mai mult la concerte.”, a declarat Tzancă Uraganul.
Citeste si: Cine este Cristina Bălan. „Câțiva ani am trăit din ajutoare”
Tzancă Uraganul are o frumoasă familie
Atunci când vine vorba despre viața personală a celebrului artist, Tzancă Uraganul, deși nu este un artist care să își țină viața privată, în mod intenționat, artistul reușește să își țină frumoasa căsnicie și familie, departe de ochii curioșilor. Tzancă Uraganul are doi copii frumoși, o fetiță pe nume Anaisa (născută în anul 2018), dar și un băietel pe nume Zlatea Andreas (născut în anul 2022).
La capitolul “prieteni”, artistul Tzancă Uraganul a declarat că are 2-3 prieteni apropiați, însă în rest, nu are nicio așteptare de la vreo persoană din viața sa.
„ Atâta timp cât nu mă trădează soția, nu mai mi-e frică de nicio trădare. Poate să mă trădeze oricine, nu mai contează.(...) De la prieteni n-am nicio pretenție, azi sunt, mâine nu mai sunt.”, a menționat artistul, Tzancă Uraganul.
Citeste si: Cine este Sali Levent. „Am avut probleme cu drogurile”