Daniel Pavel, revedere cu iubita după șapte luni în Republica Dominicană la Survivor România 2021

daniel pavel si iubita
Daniel Pavel și-a revăzut iubita după șapte luni petrecute în Republica Dominicană

Daniel Pavel și iubita lui s-au revăzut după șapte luni în care au stat separați. Cum petrec cei doi îndrăgostiți?

Daniel Pavel a revenit în țară după ce a stat șapte luni în Republica Dominicană la Survivor România 2021. Celebrul prezentator a declarat că dorește să-și petreacă timp cu familia, dar și cu iubita. Cei doi îndrăgostiți se află acum pe litoralul românesc.

Daniel Pavel, revedere cu iubita după șapte luni la Survivor România 2021

Daniel Pavel, prezentatorul Survivor România 2021, s-a întors în țară din Republica Dominicană, acolo unde a stat departe de familie și de iubită.

Prezentatorul TV a postat câteva fotografii în care apare alături de iubita lui, fiind extrem de fericiți că se află în sfârșit unul în brațele celuilalt. 

„Un acasă al tihnei de care am avut nevoie pe toate planurile”, a declarat Daniel Pavel.

Citeste si: Maria Chițu și Albert Oprea, despre presupusul sărut de la Survivor România 2021. A fost adevărat sau nu?

daniel pavel si iubita vacanta

Iubita lui Daniel Paveleste o tânără de succes care s-a stabilit în Viena pentru a-și urma cariera mult visată. Tânăra este absolventă de studii economice internaționale și vorbește multe limbi străine.

„Cum ajung în țară, voi petrece timp cu tata, a fost ziua lui pe 2 iulie, și nu l-am văzut fizic de fix un an – cu pandemia și proiectul nostru. Cu fratele, sora, nepoții și, desigur, cu colegii mei de la Kanal D, primele zile după aterizare.

Apoi vine de la Viena cu primul avion disponibil și iubita mea și plecăm pentru câteva zile undeva unde să «depănăm» cele 6 luni. Undeva spre finalul lunii iulie am să plec și cu băiatul meu într-un concediu de «luptători». Apoi, de ziua mea în septembrie, avem programată o vacanță cu iubita mea, în Creta”, a declarat Daniel Pavel.

daniel pavel iubita

Daniel Pavel este unul dintre cei mai cunoscuți prezentatori din țara noastră, iar Survivor România 2021 i-a adus o notorietate uriașă, având în vedere milioanele de telespectatori care au fost prezenți în fața televizoarelor de-a lungul emisiunii.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Maria Chițu și Albert Oprea, despre presupusul sărut de la Survivor România 2021. A fost adevărat sau nu?

Conflict la Casa Regală a Marii Britanii: Meghan Markle și Prințul William, la cuțite! Ce s-a aflat abia acum

Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu

Ce s-a petrecut ÎN TIMPUL AUDIERII lui Vlad Băltățeanu?! S-a uitat de mai multe ori la ceea ce i s-a pus în față, însă ÎNTREBAREA pe care a repetat-o iar fi uimit pe anchetatori. CE A VRUT SĂ AFLE, DE FAPT: "Da aici ce..."

VIDEO Actorul Toma Cuzin, cunoscut drept Firicel, reținut după un accident rutier în Telorman: suspiciuni de conducere sub influența drogurilor

Horoscop sâmbătă, 17 octombrie 2026. Zodia care primește o declarație de dragoste neașteptată. O prietenie se poate transforma într-o poveste de iubire

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro