Emilia Ghinescu, destăinuiri dureroase despre tatăl său violent. „De foarte multe ori am fugit cum eram în casă.”

Emilia Ghinescu, destăinuiri dureroase despre tatăl său violent. „De foarte multe ori am fugit cum eram în casă.”
Emilia Ghinescu, destăinuiri dureroase despre tatăl său violent. „De foarte multe ori am fugit cum eram în casă.”

Vedeta a povestit despre bătăile primite în copilăria sa.

Blondina, cunoscuta și îndrăgită artistă de muzică populară, și-a deschis sufletul, în cadrul emisiunii Cioburi din oglindă, și a făcut destăinuiri dureroase din perioada copilăriei, atunci când era bătută des de tatăl ei. Acesta consuma alcool, iar mama și sora ei erau bătute adesea, chiar și pentru lucrurile mici pe care le făceau.  „Tata consuma alcool și cred că așa era el, nu știu ce să spun.

Să mă ierte Dumnezeu, el a murit și tatăl vitreg a murit. Încă o dată spun,  sunt convinsă că în poveste există două opinii. A avut și el probabil opinia lui sau a avut o explicație pentru tot ce-a făcut. Eu nu am să înțeleg niciodată, ca și copil, ce aș fi putut să fac eu la 6, 7 ani, în așa fel încât să declanșez furia unui adult și să primesc bătaie aproape zilnic.
Așa cum vor spune, mulți din cei care ne privesc, poate  avea gura mare, nu știu ce se întâmpla între ei, chestia este că eu, la 6, 7 ani, nu aveam ce să fac, erau chestii minore de copil.”,
a povestit Emilia Ghinescu.

Emilia Ghinescu scăpa cu fuga din mâinile tatălui agresiv

Citește și: Ce nu suportă Emilia Ghinescu la evenimente? Artista a dezvăluit ce anume o deranjează. „Vă rog din tot sufletul să-mi respectați această decizie”

Emilia Ghinescu
Emilia Ghinescu[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citește și: Ce a făcut Emilia Ghinescu cu unul dintre costumele populare vechi. „Uitați-vă ce frumos este!”

Artista a mai mărturisit că ea și sora ei trebuiau să stea singure acasă, deoarece părinții plecau la muncă, iar cele două rămâneau și cu toate treburile care existau în locuință.

Îl vedeau când era nervos și de  foarte multe ori au plecat așa cum erau îmbrăcate, indiferent de anotimp, pentru a nu fi bătute mai tare.  „Mai stricam un lucru, nu făceam ordine. Stăteam singură acasă și eu și sora mea. Am crescut cu cheia de gât, iar ei plecau la muncă dimineața, la 7. Noi mergem singuri la școală, ne întorceam singuri de la școală, avem grijă de tot ce însemnă casă și era destul de greu.
Știam când vine acasă nervos și o să primim bătaie. De foarte multe ori am fugit cum eram în casă. Indiferent de anotimp, că era vară, că era iarnă. Ca să nu fim bătute foarte tare. Avea și momente bune, ca orice om, dar erau foarte rare.”,
a mai spus Emilia Ghinescu.

Emilia Ghinescu
Emilia Ghinescu[Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Rețete dietetice cu ciuperci

Emilia Ghinescu, rețetă de înghețată, fără zahăr! Desertul pregătit de artistă, perfect pentru zilele călduroase de vară, care nu îngrașă: „Nu are zahăr, este sănătoasă și foarte bună.”

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Nur Fettahoğlu, care dă viață personajului Özge în serialul Inimă rebelă, pasiune nebănuită! Iată cum a fost surprinsă celebra actriță dincolo de platourile de filmare

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină


Cookies