Familia și prietenii se pregătesc acum să o conducă pe ultimul drum pe tânăra care și-a găsit sfârșitul într-un mod violent în data de 21 septembrie.
Sunt momente cumplite pentru familia Valentinei Tănăsie, tânăra în vârstă de 28 de ani care și-a găsit sfârșitul și a fost apoi aruncată într-o valiză în râul Olt. Familie și cei dragi fac ultimele pregătiri pentru a o conduce pe ultimul drum, iar toți cei care au cunoscut-o vor să se facă dreptate pentru Valentina.
Sicriul cu trupul neînsuflețit al tineri a fost adus în casa părintească din Filiași, iar imaginile de la fața locului sunt pur și simplu copleșitoare.
Mașina mortuară a ajuns acasă la Valentina, iar sicriul și crucea au fost coborâte și așezate în camera în care toți cei care au cunoscut-o vin să o vadă pentru ultima oară.
„Valentina mea! Prințesa mea! Îngerul meu! Doamne! Doamne, de ce ai făcut așa? Doamne, de ce nu m-au luat? ”, sunt doar câteva dintre strigătele care se aud din curtea în care Valentina a copilărit și a trăit alături de familia sa, potrivit Oltenia Tv.
Citește și: Mesajul sfâșietor postat de sora Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză: „O parte din...
Tatăl Valentinei este cel care ar fi vorbit cu fiica sa cu doar câteva ore înainte de tragedie și, deși s-a impacientat pentru că iubitul ei era cunoscut drept foarte gelos, Valentina l-ar fi liniștit și i-ar fi spus că are doar o reacție în urma consumului de alcool și că îl iubește, orice s-ar întâmpla.
„ Știu că era cu iubitul ăsta, nenorocitul ăsta gelos. Am vorbit 40 de minute cu el și i-am spus să stea liniștit. Tot zicea că l-a înșelat, dar fata a spus că nu a avut treabă cu nimeni de când e cu el. Și fata mi-a zis: „Tată, lasă-l în pace acum că e beat și eu îl iubesc”, a declarat pentru Antena 3 CNN tatăl Valentinei.
Tatăl Valentinei a presimțit că ceva rău s-a întâmplat
Pentru că Valentina nu i-a mai răspuns la telefon și presimțind că ceva rău s-a întâmplat, Petre Tănăsie a sunat din nou și luni dimineața, însă fiica sa nu a mai răspuns.
Apoi l-a sunat pe iubitul fiicei sale- un hairstylist din Horezu- care i-a spus că era la muncă și că nu a vorbit cu ea.
Bărbatul s-a alarmat și a sunat la 112 anunțând dispariția fiicei. Câteva ore mai târziu, trupul ei a fost găsit de mai mulți pescari în râul Olt.