Cori Grămescu a început călătoria în lumea fitness-ului încă de când era adolescentă.
După ce și-a descoperit această nouă pasiune, a devenit antrenor personal, instructor de Pilates, nutriționist, instructor de fitness și antreprenor. Descoperiți în rândurile de mai jos, într-un interviu pentru Kfetele.ro, ce a spus cu sinceritate Cori, despre mutarea sa în America, dar și sfaturi pentru femei în ceea ce privește slăbitul și viața sănătoasă.
Kfetele: Ai un corp armonios ce poate fi invidiat cu ușurință.
Cori Grămescu: Am început să fac sport târziu, undeva după 20 de ani în mod organizat, la câțiva ani după ce mi-am încheiat propriul proces de slăbire. Am învățat să mănânc sănătos de nevoie, pentru a-mi gestiona mai eficient greutatea și corpul, iar legătura mea cu antrenamentele fizice a fost constantă mai ales din bucuria de a preda la sală și din necesitatea de a-mi gestiona corpul.
Kfetele: În interviurile pe care le-ai acordat de-a lungul timpului, ai vorbit deschis și despre o perioadă din viața ta, când ai ajuns la o greutate mult prea mare. Ce se întâmplase practic atunci?
Citește și: Cine este Cori Grămescu. „Voiam să mă fac artistă, să fug de acasă ca să-mi iau motocicletă”
Cori Grămescu: Mâncam mult, și mâncam dezorganizat. Dormeam puțin, nu știam să îmi gestionez emoțiile negative în niciun fel și de sport nici nu se punea problema, așa că nu e o surpriză că m-am îngrășat.
Kfetele: Ce visa Cori să devină atunci când era micuță? Cum arăta copilăria ta și de ce iți aduci aminte cu drag?
Cori Grămescu: Îmi plăceau foarte mult mașinile, am crescut pe lângă bunicii mei care și ei erau pasionați de automobilism, așa că visam să am o benzinărie și un service auto, mi se părea cea mai cool chestie din lume.
Încă mi se pare, și poate că la un moment dat o să îmi urmez și acest vis. Până atunci, conduc orice arde benzină și gaz, de la motociclete la bărci.Kfetele: Cu siguranță, disciplina alimentară este prezentă în fiecare zi a vieții tale. Iți calculezi zilnic caloriile?
Cori Grămescu: Nu, nu cred că le mai calculez de 20 de ani, deși sunt atentă să mănânc echilibrat. Am învățat în timp să îmi ascult și să îmi educ corpul, prioritizand calitatea ingredientelor pe care le consum și un anume pattern nutrițional. Mănânc aproape un kilogram de legume și fructe pe zi, mănânc multe proteine la fiecare masă și de asemenea consum produse minim procesate- cereale integrale, leguminoase, lactate naturale. Gătesc foarte mult acasă, aș zice că 90% din mesele mele sunt acasă și doar ocazional mănânc la restaurant, unde respect aceleași principii.
Kfetele: Aveai propria afacere aici în țară și era una de succes. Cum a venit decizia de a te muta din România, tocmai pe tărâmuri americane?
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Cori Grămescu: Am descoperit Miami în pandemie, întâmplător, când depășisem o perioadă foarte complicată din viața mea. M-am luptat fără succes cu infertilitatea și mă simțeam sleită de puteri și viață. Pur și simplu simțeam că în Romania nu îmi mai găsesc locul, deși aveam o viață extrem de bună și împlinită material. Mi-a plăcut foarte mult libertatea și liniștea pe care le-am descoperit în Miami, dar mai ales mi-a plăcut cum se muncește și cum se face business în SUA. E o cultură a eficienței care mie mi se potrivește foarte bine. În România eram o femeie singură de 40 de ani, fără copii și simțeam o foarte mare presiune în legătură cu asta, pe când aici e ceva mai curând comun și faptul că am avut atâta libertate mi-a ușurat tranziția către noua mea casă.
Kfetele: Cât de mult timp petreci în bucătărie pentru a găti?
Cori Grămescu: Gătesc cam de 3 ori pe săptămână, aș zice undeva în jur de 30-40 de minute de fiecare dată. Tocmai pentru că folosesc mult cuptorul nu stau să păzesc mâncarea, iar diversitatea de alimente mi-o echilibrez cu salate de toate felurile și garnituri variate de legume.
Kfetele: Din punct de vedere al nuanțelor părului tău, mereu ai fost cameleonică, schimbând deseori nuanța. În care zonă te identifici cel mai bine?
Cori Grămescu: Mi-a plăcut mereu de mine blondă, însă din păcate este o culoare extrem de pretențioasă și părul meu are un subton puternic portocaliu, așa că periodic trebuie să revin la nuanțe medii de blond, ca să nu îmi bușesc părul. Acum, de când m-am mutat în SUA, am revenit la culoarea mea naturală, căci serviciile de beauty aici sunt mult mai scumpe ca la noi și nu vreau să am presiunea financiară impusă de un blond platinat, care e și foarte greu de obținut. Prefer să am o culoare mai puțin spectaculoasă și un păr mai sănătos, mai ales că din pricina umezelii de aici mă spăl zilnic pe cap, iar asta nu ajută nuanțele deschise de blond în mod special.
Kfetele: Cred că dressingul tău este plin de haine speciale pentru sala de sport. Totuși, care sunt cele 3 sau 5 piese vestimentare pe care le consideri importante în garderoba ta?
Cori Grămescu: În mod bizar, în afara sălii de sport sunt extrem de feminină și îmi explorez senzualitatea prin haine, mai ales de când sunt în Miami. Am început să port mini de când m-am mutat aici, așa că mă bucur de această nouă etapă. Însă, din garderoba mea nu lipsesc tricourile albe Zadig and Voltaire, jeanșii 7 for all mankind, rochiile de mătase, sandalele cu toc înalt și sneakersii converse, într-un mix de baieteala și senzualitate pe care n-am avut curajul să îl explorez până acum.
Kfetele: Și acum să trecem la câteva sfaturi pentru femeile care vor să facă schimbări în viața lor. Care sunt cele mai dese greșeli pe care le fac femeile atunci când vor să slăbească?
Cori Grămescu: Aș zice că se grăbesc prea tare și vânează rezultate rapide- caută să scadă din număr de pe cântar, în loc să se preocupede procentul de grăsime. O diferență fundamentală. Apoi, nu mănâncă destule proteine la fiecare masă. Nu își planifică mesele și se apucă să își gătească sau să își comande masa când deja le e foame, ceea ce înseamnă că până la momentul la care efectiv mănâncă deja e complicat să gestionezi corect porțiile de mâncare. Și ar mai fi două, foarte importante- fac prea puține antrenamente cu greutăți și nu gătesc acasă, ceea ce aduce în sistem nenumărate calorii greu de cuantificat.
Kfetele: Cât de mult contează apa atunci când vrei să slăbești? Spre exemplu, dacă nu poți să bei apă, ce ar ajuta să atingi acea cantitate de lichid necesară corpului?
Cori Grămescu: Apa e importantă oricând, nu doar în slăbire. Avem nevoie de 35 de ml de apă per kilogram corp, pe care îi acoperim din lichidele băute și din alimentele consumate. Dacă vrem să ne răsfățam și să ne întărim credința că nu putem bea apă, soluția o reprezintă să mâncam mai multe legume și fructe zemoase, să mâncam supe creme și smoothie-uri diluate cu apă, dar părerea mea e să ne maturizam și să înțelegem că avem o responsabilitate totuși față de propria noastră sănătate.
Kfetele: Într-un proces de slăbire, cât reprezintă alimentația și cât reprezintă sportul? Poți să slăbești și fără să faci sport?
Cori Grămescu: Aș zice că 80% e alimentația, dar cei 20% reprezentați de sport sunt indispensabili dacă vrem să arătam bine și să ne menținem ușor greutatea și forma fizică în timp. Putem slăbi și fără sport, dar nu vom arăta bine făcând asta și nici nu e sănătos pentru corp să ne bazăm doar pe înfometare pentru slăbire pentru că vom pierde foarte multă masă musculară.
Kfetele: De ce avem această poftă de dulce sau de ronțăi ceva? Cu ce alimente sănătoase poți fi înlocuite produsele de patiserie sau dulciurile?
Cori Grămescu: Cea mai comună cauză a poftelor alimentare este un plan de mese dezechilibrat. Lipsa proteinelor și a carbohidraților de calitate, cu aport suficient de fibre, conduce la pofta constantă de ronțăială. Părerea mea e că dulciurile și produsele de patiserie nu pot fi înlocuite și nu ar trebui să tot căutam înlocuitori, ci să avem un plan de mese corect și să ne bucurăm de aceste alimente în mod ocazional, alegând produse de foarte bună calitate nutrițională atunci când decidem să le mâncam.
Kfetele: Noul trend în materie de diete este postul intermitent. Cât de sănătos și eficient este pentru o persoană care vrea să slăbească?
Cori Grămescu: Slăbirea depinde în primul rand de menținerea unei ținte de deficit caloric pe termen lung. Indiferent că urmam un meniu de tip intermitent fasting sau nu, ne interesează în primul rând ținta de deficit caloric și în al doilea rând asigurarea unui aport optim de proteine pentru slăbire, care este de 1- 1.2 grame de proteină per kilogram corp. Dacă vrem neapărat să facem post intermitent e o decizie personală, unii oameni se descurcă bine cu el, alții din contra- se trezesc într-o spirală de mâncat compulsiv sau ronțăială necontrolată. Cel mai bine e să lucram cu specialiști în nutriție care să ajute la crearea unor planuri de mese echilibrate și să ne ghideze spre a le implementa cât mai eficient.
Kfetele: După cât timp se obișnuiește corpul cu noua greutate? Care este timpul pe care trebuie îl aloci unei slăbiri pentru a avea rezultate bune?
Cori Grămescu: Orice slăbire vine la pachet cu o scădere a metabolismului nostru, pentru că pierzând din greutatea corporală automat consumăm mai puțină energie în procesele care au loc în corpul nostru- de la circulația sângelui la antrenamente fizice. Un plan de slăbire corect, care se bazează pe un meniu echilibrat, sport eficient și mers pe jos poate să asigure un ritm de slăbire de 3-5% din greutatea corporală pe lună în mod sănătos și constant. Fazele de platou apar cel mai adesea în regimurile fără suficiente proteine (cum e cazul dietei Rina) sau atunci când nu se face sport așa cum trebuie, și corpul pierde masa musculară, ceea ce contribuie la o încetinire și mai drastică a metabolismului, concomitent cu o creștere a senzației de foame prin mecanisme hormonale. În programele de slăbire monitorizate corect, în care aportul nutrițional este personalizat și calculat pentru nevoile individuale și etapele de slăbire sunt alternate cu etape de creștere a masei musculare prin sport, faza de platou nu se întâmplă.
Te invităm şi mâine, pe Kfetele.ro, pentru a descoperi cele mai noi și utile sfaturi pentru femei, dar și interviuri cu celebrități.