Fericirea a fost aproape incredibilă când şi al doilea test al lui a ieşit tot negativ. Credeam că ne-a trecut glonţul pe la ureche şi am scăpat. Totuşi, nu fusese o greşeală, el avea o infecţie în corp, şi nişte simptome dubioase în zona genitală. Avea până la urmă o formă de stafilococ pe care medicii s-au chinuit să-l aniheleze, dar nu ceda deloc la tratament.(...) Lucrurile s-au rezolvat chirurgical, până la urmă. După ce l-au îndopat cu antibiotice şi alte chimicale, au decis să-i extirpe unul dintre testicole, la care ajunsese infecţia. Aproape un an a durat toată tevatura asta, timp în care am fost lângă el, l-am sprijinit şi i-am demonstrat ceea ce înseamnă cu adevărat o familie şi o femeie care te iubeşte. Asta l-a făcut pe Andrei să înţeleagă în sfârşit importanţa jurământului pe care ni l-am făcut la cununie.
De atunci suntem cu adevărat fericiţi”, a povestit femeia pentru eva.ro.