Află din rândurile următoare care sunt cele mai bune leacuri bătrânești pentru transpirație.
Sezonul cald a început deja, iar odată cu acesta majoritatea persoanelor se confruntă cu o problemă supărătoare: transpirație. Fiecare persoană transpiră în mod diferit, în funcție de construcția sa genetică. În timp ce unele persoane transpiră foarte rar, altele se confruntă cu această problemă indiferent de anotimp. Cu atât mai mult, în sezonul cald, persoanele care transpiră abundent ajung la culmea disperării, neștiind ce să mai facă.
Din fericire, există o serie de produse în comerț menită să rezolve această problemă. În fond, transpirația reprezintă un proces normal al corpului prin intermediul căruia se reglează temperatura corporală. Cu toate acestea, unele persoane sunt mai predispuse decât altele la a transpira în mod excesiv. În cazul în care această problemă este de ordin medical, ar fi bine să consulți un specialist în domeniu.
Chiar dacă transpirația este complet normală, în funcție de modul în care se manifestă, poate să fie cu adevărat stânjenitoare. Multe persoane ajung să fie complexate de această problemă din cauza petelor vizibile la nivelul hainelor și a mirosului neplăcut.
În acest caz, chiar dacă ați încercat o mulțime de produse împotriva transpirației și s-au dovedit a fi o risipă de bani, nu vă pierdeți speranța.
Există o serie de tratamente naturiste menite să regleze nivelul de transpirație, diminuând astfel efectele ei neplăcute. Descoperă în rândurile următoare care sunt acestea și combate transpirația prin intermediul leacurilor bătrânești.Ceai de salvie
Citește și: Ce trebuie să facă femeile pentru a scăpa de petele de deodorant de pe haine
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Salvia reprezintă o plantă ce are numeroase beneficii asupra corpului nostru. Aceasta acționează din interior către exterior, iar rezultatele sunt vizibile imediat. Astfel, poate constitui un aliat de nădejde împotriva transpirație. Pe lângă scopurile sale terapeutice, salvia are numeroase proprietăți, cum ar fi ameliorarea transpirației excesive și eliminarea mirosurilor neplăcute. Este dovedit științific că această plantă are proprietăți astringente, astfel având capacitatea de a controla glandele sudoripare și de a inhiba secreția excesivă de transpirație.
Mai mult decât atât, ceaiul de salvie poate fi un aliat de nădejde al femeilor aflate la menopauză, care se confruntă cu bufeurile ce cauzează transpirație excesivă și disconfort.
Bicarbonat de sodiu
Bicarbonatul de sodiu este un ingredient cu multiple utilizări. Acesta poate fi folosit atât în bucătărie, ca aliment, cât și pentru curățarea suprafețelor, fiind un aliat de nădejde împotriva petelor.
Pentru a te bucura de efectele benefice ale bicarbonatului de sodiu împotriva transpirației trebuie doar să amesteci o linguriță de bicarbonat de sodiu cu puțină apă, astfel încât să formezi o pastă mai groasă.
Pentru a avea un efect benefic împotriva mirosului neplăcut, adaugă și câteva picături de ulei esențial de mentă sau lavandă și aplică pasta în zonele în care transpiri foarte mult. Las-o să acționeze timp de 10-15 minute, după care clătește cu apă. Repetă tratamentul de 2-3 ori pe săptămână.Pudră de talc
Pudra de talc poate înlocui cu siguranță antiperspirantele din comerț, având un efect îmbunătățit asupra transpirației și a mirosului neplăcut al corpului. Aplicați pe zona unde observați că transpirați excesiv ori de câte ori simțiți nevoia.
Infuzie de teci de fasole
Ceaiul de fasole este un alt remediu naturist împotriva transpiratului excesiv. Se găsește atât în comerț, dar poate fi preparat și în propria locuință, prin intermediul unei infuzii cu apă clocotită și fasole, care se acoperă și se lasă la răcit timp de 10-20 minute, iar apoi se strecoară. Pentru a avea parte de efectele dorite, trebuie să consumați câte trei căni de ceai pe zi, una cu 30 de minute înainte de fiecare masă principală.
Infuzie de mentă
Citește și: Leacuri bătrânești pentru durerea de măsea. Secretele bunicii pentru calmarea durerii de măsea!
Ceaiul de mentă este benefic pentru combaterea transpirației excesive și reducerea mirosului neplăcut a acesteia. Tot ce trebuie să faci este să consumi o cană de cea de mentă, dimineața, pe stomacul gol, timp de o lună.
Te invităm şi mâine, pe kfetele.ro, pentru a descoperi mai multe sfaturi și trucuri despre un stil de viață sănătos și echilibrat, împreună cu idei creative și inspiraționale pentru a face fiecare zi specială.