Sunt anunțate noi modificări pentru salariații din țară care au copii și care au primit îndemnizație pentru creșterea acestora pentru o perioadă de doi sau trei ani.
Oficialii anunță modificarea art. 151 alin. 8 din Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii. Aceasta a fost adoptată de Senat și înaintată Camerei Deputaților.
Modificarea vizează totalitatea salariaților din România care au copii și care au beneficiat de îndemnizație pentru creșterea acestora pentru o perioadă de doi sau trei ani.
Citeste si: Românii și-ar putea amâna plata ratelor la bănci! Anunțul făcut de Ministerul Finanțelor
Expunere motive: „Această măsură nu generează niciun fel de impact bugetar în următorii 10 ani”
„Chiar dacă părintele poate beneficia de indemnizația pentru creșterea copilului, acesta, din păcate, suferă pe termen lung din cauza prevederilor fostelor/actualei legi a pensiilor.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Astfel, pentru perioada de 2 ani, respectiv 3 ani, în care părintele beneficiază de indemnizaţie pentru creşterea copilului, punctajul de care beneficiază ca asigurat în sistemul public de pensii este unul cu totul descurajator.
Astfel, pentru calculul punctajului lunar se utilizează 25% din câştigul salarial mediu brut lunar din perioadele respective.
În aceste condiţii, un părinte (mamă, tată) care beneficiază de indemnizaţie pentru creşterea copilului pentru 2,3 sau 4 copii, atunci acesta va avea la finalul stagiului de cotizare un punctaj care nu-i va asigura un trai decent la pensie.
Aşadar, considerăm că în scopul stimulării tinerelor familii de a avea cel puţin 2 copii, se impune ca pentru perioadele în care au beneficiat de indemnizaţia pentru creşterea copilului pentru calculul punctajului lunar să se utilizeze integral câştigul salarial mediu brut lunar pentru perioadele respective.
Ţinem să precizăm că această măsură nu generează niciun fel de impact bugetar în următorii 10 ani, însă va stimula puternic tinerii activi pe piaţa muncii să aibă familii numeroase, având garanţia că perioadele afectate pentru îngrijirea copilului nu le generează un impact negativ asupra drepturilor pensiei viitoare”, se arată
în expunerea de motive.Citeste si: Veste bună pentru milioane de români! Se dau 700 de lei de persoană
Senatul a adoptat proiectul de lege pe 30 mai 2022
La articolul 151 din Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 9 iulie 2019, cu modificările şi completările ulterioare, alineatul (8) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(8) Pentru perioadele asimilate prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. f), realizate în intervalul cuprins între data de 1 ianuarie 2006 şi data intrării în vigoare a prezente legi, la calculul punctajului lunar se utilizează câştigul salarial mediu brut lunar din perioadele respective”.