Paul de la Puterea Dragostei a aflat sexul copilului! Fetiță sau băiețel?!

paul puterea dragostei copil
Paul de la Puterea Dragostei a aflat sexul copilului

Paul de la Puterea Dragostei va deveni tătic în curând. Fostul concurent și iubita lui au anunțat dacă vor avea fetiță sau băiețel.

Paul de la Puterea Dragostei se poate considera un om norocos, asta după ce și-a întâlnit iubirea vieții lui. Chiar dacă nu a reușit să facă aibă parte de iubirea adevărată atunci când se afla în competiție, Paul este acum mai fericit ca niciodată alături de viitoarea mămică a copilului său. Recent, cei doi îndrăgostiți au postat pe rețelele de socializare un videoclip în care își anunță fanii dacă vor avea fetiță sau băiețel. 

Paul de la Puterea Dragostei, tătic de fetiță sau de băiețel?

Paul de la Puterea Dragostei și-a dus relația la un alt nivel, atunci când a decis că este cazul să rămână pentru totdeauna cu iubita lui. Fostul concurent al emisiunii de la Kanal D s-a căsătorit cu Masha, femeia care îi va dărui un copil.

Cei doi au vrut ca fanii să afle situația în care se află acum viitoarea mămică, așa că au urcat pe rețelele de socializare un videoclip în care dau detalii despre evoluția sarcinii.

Citeste si: Doinița Oancea și Adrian Călin s-au despărțit după cinci ani

Ceea ce i-a ținut pe internauți destul de concentrați, a fost momentul în care Masha le spune tuturor dacă are în burtică o fetiță sau un băiețel.

„Totul e cu un scop, l-am primit de la Dumnezeu”, a spus Paul.

masha paul

Deși Paul și iubita lui au recunoscut că și-ar fi dorit o fetiță, cei doi vor avea parte de un băiețel, ceea ce nu poate decât să-i bucure pe viitori părinți pentru care doar sănătatea celui mic contează.

„Iată că intuiția mea s-a adeverit. Ne doream o fetiță, dar am primit un băiețel”, a declarat Masha.

Citeste si: Zanni, favoritul publicului la Survivor România 2021 pentru a doua săptămână la rând: „Fanii lui Jador au dormit”

„De când te-am cunoscut am simțit ceva aparte față de tine, am simțit că sufletul meu e legat de al tău, iar datorită ție am învățat ce înseamnă adevărata iubire, să fii lângă un om și în cele mai grele momente, nu doar la bine.

Citește și: Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…” - wowbiz.ro

Citește și: Detalii uluitoare despre planul lui Vlad Băltăţeanu, DEZVĂLUITE după ce a fost prins. UNDE VOIA SĂ FUGĂ și ce obstacolul l-a împiedicat?! Dacă nu i se respingea acest lucru, iubitul Valentinei ajungea

paul puterea dragostei baietel

Datorită ție m-am schimbat și m-am maturizat, datorită ție sunt mai puternică, tu m-ai făcut ceea ce sunt astăzi și nu am cuvinte să îți mulțumesc! Iar tu, omul meu drag, mi-ai îndeplinit cel mai mare vis, să îți devin soție, iar bucurie mai mare ca asta nu cred că există pe acest pamant! Tu îmi ești speranța și liniște, tu îmi dai puterea de a mă ridica atunci când cad, tu știi să-mi transformi defectele în calități, tu ești totul meu”, a scris Paul de la Puterea Dragostei pe rețelele de socializare.

 

https://www.youtube.com/watch?v=i17J7fXFeWI



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Marinescu de la Puterea Dragostei, dezvăluiri incendiare despre Alexandra! Ce s-a întâmplat în Republica Dominicană?

Ce relație are Mirela Vaida cu soacra: ”Tot neamul lui bocește de când m-a luat fiu-su!”

Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…”

Detalii uluitoare despre planul lui Vlad Băltăţeanu, DEZVĂLUITE după ce a fost prins. UNDE VOIA SĂ FUGĂ și ce obstacolul l-a împiedicat?! Dacă nu i se respingea acest lucru, iubitul Valentinei ajungea ÎN ACEST LOC

Tristețe fără margini pentru o familie din Constanța. Melisa, studentă la Medicină, s-a stins din viață la doar 19 ani, în urma unei complicații grave la creier apărute după gripă

Calendar creștin ortodox miercuri, 7 octombrie 2026. Sfinții Serghie și Vah sunt sărbătoriți astăzi. Rugăciunea care se rostește pentru cei bolnavi și neputincioși

Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro