Previziuni Urania pentru perioada 26 ianuarie – 1 februarie 2019 pentru toate zodiile. Ce se va intampla
Previziuni Urania 26 ianuarie – 1 februarie 2019 – Taur
Între 26 și 27 ianuarie dimineața, posibil moment mai relaxat la locul de muncă. Stare organică ușor ameliorată. Între 27 ianuarie, după ora 9:31, și 29 ianuarie după-amiaza, tensiuni conjugale, nemulțumiri în planul colaborării: unele persoane îl pot șicana sau obstrucționa pe câte un nativ. Nu va fi un moment favorabil dialogurilor necesare pentru a se pune bazele unei cooperări, pentru negocierea sau susținerea unor clauze dintr-un contract ce reprezintă interesul nativului.
Moment șubred în planul relațiilor cu cei cu care Taurul se află deja într-un conflict declarat (dușmănie, rivalitate, proces, anchetă, etc.). Între 29 ianuarie, după ora 16:33, și începutul zilei de 1 februarie, posibil beneficiu material ce se poate concretiza în varii forme (dar, cadou, atenție, favor, gest de cumsecădenie financiară, finanțare, sponsorizare, înlesniri, etc.). Posibilă evoluție favorabilă în cazul dezbaterilor succesorale sau a partajelor. Uriașă protecție a nativilor în eventualitatea unor pericole pentru corpul fizic (boli, accidente).
Din 1 februarie, după ora 2:47, perioadă în care se va manifesta destul de clar dorința Taurilor de a-și consolida un proiect de viață, de a-și asuma greul unei perioade de învățare, de acumulare a cunoștințelor, de ridicare a nivelului de performanță profesională prin efort personal, dar și prin integrarea în unități de profil care să le asigure susținerea de care au nevoie (competență, exigență, îndrumare și orientare, verificare și control).
Asta nu exclude situația cu care se vor confrunta, poate, alte persoane născute în acest semn zodiacal, care vor constata că în calea lor se ridică tot felul de piedici, că rezultatele scontate de ei întârzie să apară, că mai au multe etape (mai ales administrative) de parcurs ori că, mai mult în acest stadiu, puterile lor sunt limitate.
Citeste si: Norocoasă sau Ghinionistă? Află cum te-ai născut în funcție de Zodia TA
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro