Alocații mărite substanțial. Guvernul a făcut marele anunț

Alocații mărite substanțial. Guvernul a făcut marele anunț
Alocații mărite substanțial. Guvernul a făcut marele anunț

Copiii vor primi mai mulți bani la alocații, iar aceasta este o veste foarte bună. A fost votată o creștere substanțială a alocațiilor.

Ministerul Muncii a făcut anunțul așteptat de atâtea familii din România. Copiii vor avea alocații mai mari, scrie Cancan.

Cuantumul va fi următorul:

– 300 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;

– 150 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani şi urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, organizate în condiţiile legii, până la terminarea acestora;

– 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

„Măsura a fost luată ca urmare a deciziei Parlamentului României, de suplimentare a bugetului Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, cu suma de 2,13 miliarde lei, în vederea majorării alocaţiilor de stat pentru copii, prin Legea Bugetului pe anul 2019”, a precizat Guvernul.

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Vești imense pentru românii din străinătate! Cine va primi 1 000 de euro în plus

Citeste si: 5 zodii scapă de GHINION în această PRIMĂVARĂ. Urmează un val de energie pozitivă pentru ele

Citeste si: Parkinson începe din intestine și nu de la creier. Studiul stiintific aduce dovada

Alocaţiile copiilor vor fi majorate, de la 1 martie 2019, după adoptarea în plenul Parlamentului a unui amendament la Legea bugetului. Alocațiile de stat pentru copii sunt vizate de Legea 61/1993, cu modificările și completările ulterioare, mai exact articolul trei. Pentru a duce la bun sfârșit amendamentul de majorare a alocațiilor pentru copii este necesară modificarea acestei legi deoarece Legea Bugetului stabilește strict bugetele instituțiilor.

Citeste si: Florin Piersic a ajuns de nerecunoscut! Cum arată la 83 de ani

Citeste si: Profeția cutremurătoare despre sfârșitul lumii, făcută de Isaac Newton! Savantul a vrut să o ia cu el în mormânt, de teamă

Citeste si: Charlize Theron a văzut cum mama ei l-a împuşcat mortal pe tatăl ei. Povestea cutremurătoare spusă chiar de celebra actrița

sursa: evz.ro



Citește și:

Fructe care te ajută să slăbești + fructe care îngrașă!

HOROSCOP Camelia Pătrășcanu pentru această săptămână. Cele mai ghinioniste zodii. Necazurile se ţin lanţ de ele

Imaginile au devenit virale! Maria Băsescu, în tinerețe! Aparițiile i-au lăsat pe toți fără cuvinte FOTO

Nicola nu mai vrea să stea în casă cu copiii ei! Nici nepoții nu i-a mai văzut de câteva luni, iar acum s-a aflat de ce

Comemorarea lui Anton Pann: Spectacolul „Povestea vorbei” la 170 de ani de la dispariția sa

Alina Sorescu, replică acidă pentru Alex Ciucu: „Fetele au plâns...”

Teo Trandafir, despre conflictul dintre Zanni și Jador! Ce dezvăluiri a făcut prezentatoarea de la „Follow us!” despre Zanni, după ce l-a acuzat pe Jador de abuz în relația cu Oana Ciocan

O mămică a 4 copii a dispărut misterios în urmă cu 6 luni. Poliția a făcut acum o descoperire macabră, iar familia nu înțelege ce s-a întâmplat


Cookies