Află din rândurile următoare care este rețeta de ciorbă de oase a Ionei Ginghină.
Ioana Ginghină este foarte activă pe rețelele de socializare, acolo unde păstrează legătura cu urmăritorii săi din mediul online. Pe lângă postările sale din viața de zi cu zi, în care își prezintă ținutele pe care le poartă zilnic, dar și fotografii din vacanțe sau postări inspiraționale, vedeta postează din când în când și diferite videoclipuri cu secretele sale din bucătărie.
De data aceasta, Ioana Ginghină a dezvăluit rețeta sa de ciorbă de oase.
„Viitorul meu soț avea poftă de o ciorbă de oase și cum dragostea trece prin stomac, m-am apucat de gătit și ascultat muzică...”, a scris Ioana Ginghină în mediul online.
Vedeta a postat un video prin intermediul cărora explică urmăritorilor său cum pregătește, rapid, pas cu pas, o rețetă delicioasă de ciorbă de oase.
Rețetă de ciorbă de oase
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Ingrediente
Potrivit informațiilor oferite de Ioana Ginghină, pentru a prepara o ciorbă de oase avem nevoie de următoarele ingrediente:
- 1 kg de oase de porc;
- morcovi;
- țelină;
- cartofi;
- ceapă;
- ardei gras;
- suc de roșii;
- borș;
- sare după gust.
Mod de preparare
Ioana Ginghină a dezvăluit, pas cu pas, modul de preparare al rețetei.
Potrivit informațiilor oferite de vedetă, primul pas constă în secționarea oaselor de porc și fierberea acestora în apă cu sare, până când carnea este aproape fiartă.
Ulterior, se spală legumele și se toacă cubulețe sau fiecare le poate tăia după forma dorită. Se pun legumele la fiert și se lasă în jur de 30 de minute, până când toate legumele sunt fierte.