Mousse-ul de ciocolată cu afine reprezintă o adevărată delicatesă, care se poate prepara destul de ușor. V-ați gândit să căutați această rețetă simplă?
Aflați din rândurile următoare o rețetă numai bună de mousse de ciocolată cu afine. În plus, descoperiți și care este secretul pentru cel mai gustos mousse de ciocolată cu afine, preparat exact pe gustul vostru.
Rețetă de Mousse de ciocolată cu afine
Astăzi vom realiza cea mai simplă rețetă de mousse de ciocolată cu afine, absolut delicios, în doar 8 pași simpli!
Timp de pregătire – 20 minute
Timp de preparare – 10 minute
Timp de răcire – 4 ore și 30 minute
Timp total – 5 ore
Porții – 8 persoane
Ingrediente – Mousse de ciocolată cu afine
Ingrediente pentru mousse-ul de ciocolată
- 180 g ciocolată simplă, cu lapte sau amăruie (după preferințe)
- 3 ouă
- 70 g zahăr granulat
- 600 ml smântână lichidă
Ingrediente pentru frișcă
- 3 oua
- 500 ml smântână lichidă
- 70 g zahăr pudră
Ingrediente pentru decor
- câteva afine (opțional)
De menționat este faptul că această cantitate de ingrediente este utilizată pentru aproximativ 8 persoane. Dacă vă doriți să obțineți o cantitate mai mare, ar trebui să dublați ingredientele menționate mai sus.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citește și: Rețetă de Sarailie. Unul dintre cele mai îndrăgite preparate turcești
Mod de preparare - Mousse de ciocolată cu afine
Pasul 1. În primul și-n primul rând, vom avea nevoie de 180 de grame de ciocolată simplă, cu lapte sau amăruie (după preferințe), pe care o vom așeza pe un tocător, iar cu ajutorul unui cuțit, o vom mărunți cât de mult putem.
Pasul 2. Mai departe, vom avea nevoie de 3 ouă întregi și două boluri mai mici și de două mai mari, printre care unul să fie cel de mixer. Așadar, vom începe să separăm albușul de gălbenuș, de la toate cele 3 ouă, pentru ca mai apoi să punem în bolul de dimensiuni mai mari, de mixer, doar albușurile, iar gălbenușurile în bolul mai mare.
Pasul 3. Acum ne vom ocupa de gălbenușuri. Peste acestea vom turna 70 de grame de zahăr granulat, iar cu ajutorul unui tel, vom amesteca cele două ingrediente, bine de tot. Imediat ce ne-a rezultat o cremă deschisă la culoare, lăsăm bolul deoparte.
Pasul 4. Într-o oală de dimensiuni potrivite, vom adăuga 300 de mililitri de smântână lichidă, oală pe care o vom pune pe aragaz, la foc mediu, timp de doar câteva minute.
Odată ce s-a încălzit, vom lua oala de pe foc și o vom așeza pe un tocător, iar mai apoi vom adăuga și ciocolata mărunțită. În continuare, cu ajutorul unei lingurițe, vom amesteca până când se va topi complet, moment în care o vom transfera într-un bol de dimensiuni mai mari pe care îl lăsăm deoparte, pentru a ajunge la temperatura camerei.Citește și: Rețetă de Brioșe Red Velvet de Crăciun. Vei impresiona toți invitații!
Pasul 5. Între timp, ne vom ocupa și de albușurile noastre. Așadar, fixăm bolul în mixer și începem să batem albușurile spumă. Imediat ce acest lucru a fost realizat, vom lua puțină cantitate din spuma obținută și o vom adăuga în bolul nostru cu ciocolată, iar cu ajutorul unui tel, amestecăm. După ce s-au încorporat bine, adăugăm și restul compoziției de albușuri spumă și amestecăm, însă de această dată, cu ajutorul unei spatule. Mai departe, ne vom întoarce la bolul nostru de mixer, pentru a mai mixa încă 300 de mililitri de smântână lichidă, pentru ca mai apoi să o adăugăm în acest bol cu ciocolată. Cu ajutorul unei spatule, continuăm să încorporăm și acest amestec de smântână lichidă pe care l-am obținut.
Pasul 6. Compoziția se toarnă într-un pahar gradat, pentru a ne ușura munca de a-l turna ulterior în pahare mai mici de plastic. Așadar, acum, rând pe rând, vom umple cele 8 pahare de plastic, iar apoi le vom așeza, cu grijă, pe o tavă, pe care o vom introduce la frigider pentru aproximativ 4 ore.
Pasul 7. Între timp, ne vom ocupa de prepararea cremei de frișcă. Așadar, într-un bol de dimensiuni mai mari, vom adăuga 3 albușuri de ou, pe care le vom bate spumă. Imediat apoi, vom adăuga și 500 de mililitri de smântână lichidă, ingrediente pe care le vom mixa timp de aproximativ 5 minute. Cele 70 de grame de zahăr pudră, îl vom adăuga treptat, timp în care vom continua să mixăm, până când se vor încorpora toate ingredientele și vom obține frișca dorită, pe care o vom pune la frigider.
Pasul 8. După acest interval de timp, vom scoate desertul nostru de la frigider și vom începe să-l ornăm cu frișcă, peste care vom adăuga și câteva afine (opțional), iar rețeta este gata!
Mousse-ul de ciocolată cu afine este gata și se poate servi. Poftă bună!