Află din rândurile următoare cum prepară doamna Coco de pe TikTok rețeta sa de pandișpan.
Doamna Coco, una dintre cele mai îndrăgite bucătărese din mediul online, împărtășește mereu cu urmăritoarele sale rețete delicioase. De data aceasta, doamna Coco a venit în fața urmăritoarelor sale din mediul online cu o rețetă de pandișpan.
Rețeta de pandișpan a doamnei Coco
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Ingrediente:
- 250 de grame de unt;
- 250 de grame de zahăr;
- coajă de lămâie;
- esență de vanilie;
- esență de rom;
- lichior de portocale;
- 5 ouă;
- 350 de grame de făină;
- un praf de copt;
- 4-5 mere;
- zeamă de lămâie;
- apă minerală;
- cacao;
- vișine uscate.
Opțional: frișcă și căpșuni.
Mod de preparare:
Doamna Coco a explicat, pas cu pas, modul de preparare al rețetei. Procesul este unul extrem de simplu, iar, potrivit spuselor sale, rezultatul este de-a dreptul delicios.
„ Am 250 de grame de unt și 250 de grame de zahăr. Am pus mirodenii: coajă de lămâie, vanilie, rom și lichior de portocale, pe care le mixez foarte bine.
Acum începem să punem câte un ou. Am aici 5 ouă, peste care am pus puțină sare. Punem câte unu și lăsăm bine să se mixeze până când terminăm toate ouăle. 350 de grame de făină. Am cernut-o și am amestecat-o cu un praf de copt. După ce am terminat cu făina, amestecăm merele, le punem și pe ele aici și amestecăm bine. Băgăm merele, pe care le-am tăiat cubulețe mici.
Am pus puțină zeamă de lămâie peste ele. Punem în tavă și lăsăm puțin din compoziție. Am aici un pic de apă minerală în care am dizolvat cacao. Pun aici, amestec și acum vin din loc în loc cu ea. Eu am aici vișine uscate cu rom. Pun câteva pe deasupra. Acum, cu furculița am să vin și o să amestec. Cuptorul este încins la 180 de grade și merg cu ea la cuptor.”
După ce a scos prăjitura din cuptor și aceasta s-a răcit, pentru un plus de savoare, doamna Coco a adăugat deasupra frișcă și căpșuni.