Este pentru prima dată în cele șase luni de competiție când Ruxi nu își poate stăpâni emoțiile! Cu lacrimi în ochi, vedeta a făcut mărturisiri de-a dreptul emoționante
Pentru prima dată în tot parcursul ei la „Bravo, ai stil! Celebrities”, Ruxi a izbucnit în plâns! Emoțiile au copleșit-o chiar și pe ea, având în vedere că mai sunt doar câteva zile până la Marea Finală. Concurenta a povestit, cu lacrimi în ochi, despre unul dintre visele sale din copilărie, acela de a face haine, însă niciodată nu a fost susținută în acest sens.
Ruxi: „Viața mea a fost numai Bravo, ai stil!”
Roxana Erdei se numără printre cele cinci concurente rămase în competiția de modă, iar acest lucru reprezintă, pentru ea, o mare realizare. Tânăra a povestit că nu s-a putut bucura de Semifinală deoarece știa că o așteaptă momente și mai grele, făcând referire la Marea Finală, care se va desfășura în doar câteva zile.
Evident foarte emoționată, Ruxi a mărturisit că de jumătate de an trăiește doar pentru „Bravo, ai stil! Celebrities”, dat fiind faptul că a muncit din greu pentru a se ridica la nivelul așteptărilor.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
„Eu sunt genul de om căruia îi vine greu să se bucure de momentul ăla de atunci cand știu că urmează ceva mai greu după câstigul ăla și atunci mă gândesc la ce urmează și vai ce vine.
M-a luat anxietatea când mă gândesc că vine Finala. Nu am putut să mă bucur de Semifinală din cauză că mă gandesc la Finală. De jumatate de an trăiesc pentru Bravo, ai stil! Viața mea a fost numai Bravo, ai stil! în ultimele 6 luni, nimic altceva în afară de dormit. Totul a fost Bravo, ai stil! M-am implicat foarte mult. Alegerea a fost a mea să mă implic. Am muncit foarte mult și sunt mândră de mine că am reușit să fac chestia asta”, a dezvăluit Ruxi în ultima ediție a emisiunii de la Kanal D.
Ruxi și-a împlinit visul din copilărie la „Bravo, ai stil!”
După cum a povestit chiar ea, încă de mică a visat la o carieră în domeniul modei, însă la acel moment nu o încuraja nimeni, nici măcar părinții ei. Ajunsă aproape de Marea Finală a emisiunii „Bravo, ai stil! Celebrities”, Ruxi mărturisește cu sinceritate că acest proiect a ajutat-o enorm să se descopere pe partea stilistică, iar acum este mai hotărâtă ca niciodată să profeseze în acest domeniu.
„Sunt foarte mândră când mă uit în spate și îmi aduc aminte de toate momentele și tot ce am muncit, da. M-am descoperit foarte mult pe partea asta stilistică și mereu mi-au placut hainele, dar niciodată n-a crezut nimeni în talentul meu. De mică voiam să fac asta, dar pe vremea noastră, nu exista că ai voie să visezi.
Muzica era singurul lucru care mă scotea din vibe-ul ăla. Mă uitam la MTV și îmi dădea șansa să visez. Doamne, ce proastă sunt...pe vremea aia nu exista să vină cineva să te încurajeze. Desenam când eram mică, dar nu îi păsa nimănui. Îmi doresc să văd unde pot să duc în domeniul ăsta” , a mai spus Ruxi.