S-a împlinit un an de la accidentul din Spania în care trei frați și-au pierdut viața! Mama lor a transmis un mesaj răvășitor: „Am comori în cer, dar mă doare.”
S-a împlinit un an de la accidentul din Spania în care trei frați și-au pierdut viața! Mama lor a transmis un mesaj răvășitor: „Am comori în cer, dar mă doare.”
Noemi a transmis un mesaj sfâșietor despre cei trei copii ai săi.
În data de 27 iulie 2025, femeia și-a pierdut cei trei copii, pe Rebeca, Saul și Emanuel, în urma unui accident rutier petrecut în apropiere de localitatea Villanueva de la Jara. Familia se deplasa cu autoturismul prin apropierea localității din Spania, iar potrivit anchetei, una dintre mașinile implicate în accident ar fi pătruns pe contrasens, posibil după ce șoferul a fost orbit de lumina soarelui. Impactul a fost devastator, cei trei copii și-au pierdut viața iar părinții au suferit răni grave și au fost transportați de urgență la spital.
De asemenea, doi adulți aflați în celălalt autoturism implicat în accident au decedat. Deși a trecut un an de când aceștia s-au stins din viață, durerea este la fel de puternică.
Noemi, mărturisire cutremurătoare la un an de la accident
Mama acestora a mărturisit că nu și-a imaginat vreodată că va fi nevoită să învețe să trăiască fără cei trei copii. Data de 27 iulie 2025 este pentru ea momentul în care s-a încheiat viața fericită pe care o construise alături de familie și începutul unei suferințe pe care o descrie drept cel mai mare coșmar.
Femeia continuă să publice imagini dedicate celor trei copii, iar fiecare aniversare, sărbătoare sau amintire îi readuce suferința. Cu toate că încearcă să-și găsească puterea de a merge mai departe, femeia a menționat că nimic nu mai seamănă cu viața pe care o avea înainte de tragedie. Aceasta își amintește cu dor de gesturile simple ale fiecăruia dintre copii, de diminețile petrecute împreună, de jucăriile împrăștiate prin casă, de râsetele lor și de toate acele momente care odinioară păreau firești, dar care astăzi sunt cele mai prețioase amintiri.
„N-am vrut niciodată să fiu atât de puternică încât să treacă un an fără să-mi văd puișorii. Un an în care trecem prin cel mai mare coşmar al vieţii noastre.
27.07.2025... Acolo s-au terminat zilele noastre fericite, zilele noastre împlinite împreună cu voi, comorile mele cele mai de preț. Am comori în cer, dar mă doare... O doare pe mami lipsa voastră. Tot iubirea pe care v-o port ne ține treji și gândul la reîntâlnirea noastră, din nou noi cinci, familia pe care mi-am dorit-o, pe care o iubesc și pe care mi-o doresc din tot sufletul. Am avut un colțișor de rai pe pământ.
Of, iubiții mei... Tot mai mult crește iubirea pentru voi și dorul arde tot mai tare. Rebeca mea scumpă, frumoasa mea, te-ai grăbit, sufletul meu. Te aștepta, Doamne, Doamne... Cine se mai joacă cu mami? Cine mai cere mâncare? Cui să-i mai cumpăr rochițe, papucei, elastice de păr și fundite? Cine mai stă câte jumătate de oră în brațele mele când se trezește? Saul al lui mami, iubirea mea...
Rebeca spunea că tu ești «bărbatul» meu, dar ai plecat cu frățiorii tăi și n-ai rămas lângă mami. Tu te trezeai primul dimineața doar ca să stai cu mine. Eu îmi beam cafeaua, iar ție îți dădeam prăjitură și suc. Ce strengar erai... De aceea te trezeai primul, ca să petreci mai mult timp cu mami. Emanuel al lui mami... Mă doare inima când îți aud numele. Bebelușul meu, ce te-ai mai grăbit să pleci de pe pământul acesta...
Nu mă lăsai să dorm, dar mami te legăna până adormeai și îți pregătea lǎpticul. Ce dor mi-e de toate clipele petrecute împreună! V-am iubit mai mult decât propria viață și vă va iubi mami cât va trăi pe lumea aceasta plină de chin și amar. Niciodată nu m-am plâns că îmi este greu. Dar din ziua de 27.07.2025 mi-e greu și aerul pe care îl respir. Nu-mi găsesc sensul fără voi. Rebeca, Saul și Emanuel, rămâneți pentru totdeauna în inima mea. Să nu plecați de acolo.", este mesajul plin de durere al mamei.
S-a împlinit un an de la accidentul din Spania în care trei frați și-au pierdut viața[Sursa foto: WOWbiz]
S-a împlinit un an de la accidentul din Spania în care trei frați și-au pierdut viața! Mama lor a transmis un mesaj răvășitor: „Am comori în cer, dar mă doare.”
Andreea Petcu05 august 2026Actualizat: 05 august 2026, 16:58