S-a modificat legea carantinei! Klaus Iohannis a aprobat noul decret

Președintele României
Klaus Iohannis a aprobat modificarea legii carantinei

Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul care prevede modificarea celei mai importante legi, în contextul epidemiologic actual: legea carantinei.

Potrivit Agerpres, Președintele României, Klaus Iohannis a promulgat modificarea legii nr.136/2020 care vizează carantina. Decretul a fost inițiat de Robert Cazanciuc (senator PSD), Daniel Fenechiu (senator PNL), Cseke Attila (senator UDMR) și George Dircă (senator USR).

Citeste si: Care este procedura de adopție în România. Cum devii eligibil și ce documente ai nevoie ca să înfiezi un copil

Cea mai nouă modificare adusă legii carantinei relevă faptul că persoanele care se consideră nedreptățite de condițiile oricărui act administrativ emis individual pot face recurs în instanță, în termen de cel mult 24 de ore de la comunicarea deciziei luată de Direcția de Sănătate Publică (DSP), pentru a obține anularea actului.

Iată măsurile care se vor prelungi până la finalul anului

În cursul serii de joi, 24 august 2020, Guvernul a emis o nouă ordonanță valabilă până la 31 decembrie 2020, potrivit căreia toate persoanele pot avea parte de servicii medicale, costurile fiind suportate de FNUASS (fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate). Mai mult decât atât, vor fi mărite fondurile instituțiilor medicale care au ca principală responsabilitate monitorizarea pacienților vindecați de noul coronavirus.

Citeste si: Legea împotriva violenței a fost promulgată de președintele României, Klaus Iohannis. Care sunt pedepsele?

De asemenea, în regim de urgență pot fi acordate servicii medicale la domiciliu, iar Fondul Național de Asigurări Sociale de Sănătate va acorda, în continuare, indemnizațiile ce țin de concediile medicale, valabile pentru persoanele spitalizate, aflate în izolare sau în carantină.

Citeste si: Se schimbă legea de la 1 ianuarie! Iată ce obligații noi vor avea românii, pentru a nu risca amenzi colosale



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Bani mai mulți pentru profesori, din cauza coronavirusului

Nimeni nu se aștepta la așa ceva! Unde au apărut Kate Middleton și prințesa Charlotte FOTO WOW

Imagini neașteptate cu Iulia Vântur și Salman Khan! Cei doi au fost surprinși în timpul unui ritual sacru și au stârnit reacții în rândul fanilor

Unchiul lui Vlad Băltățeanu, DECLARAȚII SURPRINZĂTOARE în momentul audierii nepotului său. Întrebarea care l-a pus în dificultate și RĂSPUNSUL NEAȘTEPTAT: "Cât am stat o lună la ei..."

Cornelia este femeia de 44 de ani din Galați, ucisă de propriul soț. Aceasta ar fi fost victima violenței domestice. Mama sa spune că nu o putea vizită

Horoscop miercuri, 14 octombrie 2026. Zodia care primește o propunere de a pleca din țară. O singură decizie îi poate schimba complet viitorul

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro