Bianca Giurcă a făcut mai multe videoclipuri pe Instagram în care a vorbit despre schimbarea majoră pe care a făcut-o în viața ei și cum de a luat o astfel de decizie.
Bianca Giurcă este extrem de activă în mediul online, acolo unde postează diferite fragmente din viața ei, atât din carieră, cât și din cea personală. Trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Patrick, iar cei doi sunt de nedespărțit și apar adesea împreună în diferite videoclipuri.
Schimbarea radicală pe care a făcut-o Bianca Giurcă
Creatoarea de conținut este extrem de entuziasmată de schimbarea pe care a făcut-o, fiind legată de un complex pe care tânăra îl avea. Bianca și-a pus fațete pe ambele arcade și a vorbit despre ce anume a făcut-o să ia o astfel de decizie și ce alte schimbări la nivelul dinților a mai făcut până acum.
„Așa arată dinții mei acum. Sus am fix aceeași formă pe care am avut-o înainte să pun fațetele, jos i-am făcut un pic mai drepți pentru că dinții pe care i-ați văzut la mine nu erau naturali, cel puțin cei de sus. Eu aveam fațete în partea de sus aceeași culoare ca a dinților mei, de aceea nu vă dădeați seama. Înainte de fațetele respective am purtat aparat dentar.
Aveam dinții drepți, mai puțin un dinte care era ieșit în afară și jos erau puțin strâmbi. Am purtat aparatul respectiv, mi s-au îndreptat dinții, dar mie, atunci când mi-au pus aparat, nu mi-au scos măselele de minte. Mi s-au îndreptat, iar pentru că nu aveau loc, au început să se strâmbe, să revină la forma lor inițială. Dinții au fost întotdeauna cel mai mare complex al meu. Mulți nu știu că eu aveam dinții strâmbi pentru că eu râdeam pe o parte.
Ridurile mele de expresie sunt mai evidente în partea stângă. Am avut dinții strâmbi, am purtat aparat dentar, s-au strâmbat la loc. Aveam partea de sus dreaptă pentru că aveam fațetele, dar partea de jos începea să se strâmbe din ce în ce mai mult. Plus că, având doar șase dinți, erau puțin mai groși decât dinții mei.”, a povestit Bianca Giurcă.
Bianca Giurcă a făcut mai multe videoclipuri pe Instagram în care a vorbit despre schimbarea majoră pe care a făcut-o în viața ei și cum de a luat o astfel de decizie.
Iuliana Marciuc, confesiuni neașteptate despre iubire. Vedeta spune adevărul despre povestea de dragoste: “Când se termină iubirea, înseamnă că nu mai ai pentru ce să lupți.”