Cântăreața a avut parte de o copilărie plină de suferință, din cauza tatălui ei alcoolic.
Andreea Bănică se bucură de o carieră de succes și o familie minunată, cu care se mândrește de fiecare dată când are ocazia. Deși în prezent pare împlinită pe toate planurile, vedeta nu a avut tocmai o viață ușoară. Cântăreața a avut parte de un tratament cutremurător din partea tatălui său, după ce acesta a început să aibă viciul băuturii.
Andreea Bănică, traumatizată de bătăile pe care le primea de la tatăl ei
Andreea Bănică nu a avut parte de o copilărie ușoară. Artista a fost întotdeauna sinceră și a discutat de multe ori despre acea perioadă dificilă a vieții sale și despre greutățile cu care aceasta a trebuit să se confrunte. Până la un moment dat, Andreea s-a simțit iubită în cadrul familiei, și a avut parte de momente speciale lângă părinții ei.
„Tatăl meu mă adora efectiv, mă arăta lumii, publicului și se mândrea cu mine. Poate că la momentul ăla îmi era rușine, eram rușinată de acest lucru, dar eu am fost crescută în spiritul acesta libertin, cu cheia de gât și plecam. Știam că am ore, eram foarte corectă și veneam la orele respective sau, dacă mai voiam să stau, veneam acasă întrebam, și după primeam bilet de voie.A avut tata o încredere în mine și în sora mea absolută. Cu tatăl meu am avut prima discuție despre începutul unei relații.”, a declarat Andreea Bănică în cadrul podcastului Ilincăi Vandici.
Citește și: Andreea Bănică, experiența de coșmar prin care a trecut în vacanța din Londra. “Simțeam că mă sufoc…”
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citește și: Motivul pentru care Andreea Bănică se mută într-o altă casă, în același cartier
Însă, totul a luat o întorsătură în momentul în care tatăl cântăreței a început să bea. Alcoolul i-a devenit un viciu, iar tatăl vedetei și-a schimbat complet atitudinea față de propria familie, provocând necazuri în casă, cu bătăi, cu plecări de acasă, căutări ale poliției.
„El a dezvoltat o pasiune pentru băutură și de aici au plecat toate necazurile în casă și în familie, cu bătăi, cu plecări de acasă, cu mama prin parcuri, cu ascunzișuri prin verdețuri, cu căutări, cu poliție. Erau niște momente groaznice. Era și bolnav, avea un vas de sânge la cap care nu lăsa creierul să se oxigeneze și de asta avea interzis alcoolul, iar el tocmai asta făcea.
Andreea Bănică, mărturisiri dramatice despre tatăl ei
Astfel, a mai fost un singur pas până la violența fizică, pe care Andreea Bănică a resimțit-o din plin. Deși înainte vedeta avea o relație minunată cu părintele ei, în timp lucrurile s-au schimbat dramatic, iar aceasta a ajuns chiar să-și urască propriul tată.
Totodată, Andreea Bănică a menționat faptul că nu era genul de copil care să aducă necazuri, trebuind chiar să fie ocrotită, nu bătută.„Devenise agresiv, foarte agresiv. Când am împlinit 18 ani, dar așa s-a întâmplat, a venit băut și a vrut să dea în mama și atunci l-am îmbrâncit și l-am băgat sub masă. Era așa de băut încât nu s-a mai putut ține pe picioare și a rămas acolo sub masă și s-a uitat lung la mine, nu mi-a spus nimic, iar eu am fugit. Eu i-am spus atunci că dacă mai ridici mâna la mama te bag sub masă și te omor cu mâna mea și cam asta a fost. Nu eram supărată, îl uram efectiv, când spun îl uram, îl uram din tot sufletul și îi doream moartea. Eu eram neîndreptățită. Eram copilul care nu trebuia bătut, trebuia ocrotit, iubit, venerat și ridicat în slăvi așa cum o făcea el, nu bătut, pentru că nu eram copil care să aducă necazuri”, a mai dezvăluit Andreea Bănică.
Citește și: Andreea Bănică, experiența de coșmar prin care a trecut în vacanța din Londra. “Simțeam că mă sufoc…”