Există nenumărate parfumuri în zilele noastre. Însă știați, totuși, care sunt cele 10 care se pot purta zilnic?
Aflați din rândurile următoare care este, mai exact, top 10 al parfumurilor de zi cu zi, pentru femei. În plus, descoperiți și care sunt notele aromate care le face de neuitat.
10. Chanel- Coco Mademoiselle Intense
Pe locul cu numărul 10, în topul parfumurilor pentru femei, care se pot purta zi de zi este chiar Chanel- Coco Mademoiselle Intense.
- Note de vârf – bergamotă, lămâie, portocală
- Note de mijloc- iasomie, tonuri de fructe, trandafir
- Note de bază – galeopsis ladanum, patchouli, tonka, vanilie Madagascar, mosc alb
- Parfum – orientale, lemnoase
9. Chloé- Nomade
Pe locul cu numărul 9, în topul parfumurilor pentru femei, care se pot purta zi de zi este chiar Chloé- Nomade.
Acesta este un parfum care deține un miros foarte intens de tămâie, super unic și atât de grozav, dat fiind faptul că și durează mult timp, de fiecare dată când ai intrat într-o cameră, cu siguranță oamenii vor simți imediat. Astfel, acesta devine un alt parfum perfect pentru a merge la birou și a-ți lăsa amprenta în fiecare loc în care ajungi. Este un parfum foarte bun, care se poate purta pe tot parcursul anului, de zi cu zi.- Note de vârf – corcodușe
- Note de mijloc- frezie
- Note de bază – mușchi de stejar
- Parfum – florale, chypre
Citește și: Top 10 parfumuri feminine care încântă și fascinează bărbații, dezvăluind reacții emoționale profunde
Citește și: Top 5 cele mai fresh parfumuri de damă pe care să le încerci! Descoperă elixirul prospețimii!
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
8. Amazing Grace- Intense
Pe locul cu numărul 8, în topul parfumurilor pentru femei, care se pot purta zi de zi este chiar Amazing Grace – Intense. Acesta este un parfum atât de ușor în miros, dar și în a-l purta, existând nenumărate persoane care îl au de fiecare dată în geantă, tocmai pentru a-l folosi de fiecare dată când doresc.
- Note de vârf – Zmeură și Căpșuni Sălbatice
- Note de mijloc- trandafir
- Note de bază – mosc
- Parfum – floral, fructat
7. Armani- My Way
Pe locul cu numărul 7, în topul parfumurilor pentru femei, care se pot purta zi de zi este chiar Armani- My Way. Acesta este parfumul perfect pentru femeile care iubesc trandafirul. Este pur și simplu un parfum atât de drăguț, care vine cu o dulceață aparte, dulceață care va trimite direct cu gândul la acel frumos sentiment de dragoste. Acesta are un nivel de intrare foarte bun, fiind perfect pentru fiecare zi, îl poți avea în geanta ta oricând, nefiind nevoie să te mai gândești de două ori înainte de a-l utiliza. Este unul dintre cele mai perfecte parfumuri, pentru toate acele ocazii, fie că este vorba să mergi în oraș să mănânci sau doar la cumpărături.
- Note de vârf – bergamotă calabriană, floare de portocal african
- Note de mijloc- tuberoză, iasmina de India
- Note de bază – virginia cedru, vanilie Madagascar, mosc alb
- Parfum – florale, lemnoase
6. Balenciaga- Florabotanica
Pe locul cu numărul 6, în topul parfumurilor pentru femei, care se pot purta zi de zi este chiar Balenciaga- Florabotanica. Acesta este un parfum pe care cu siguranță îți vei dori să îl porți în fiecare zi, mai ales în acele zile în care îți dorești să ai un miros proaspăt, dat fiind faptul că afară este extrem de cald. Pe lângă acest aspect, acest parfum este potrivit și dacă mergi la o întâlnire romantică sau o întâlnire cu prietenii la prânz, cu siguranță va deveni un stil de viață, fiind perfect pentru o femeie care nu vrea să fie trecută cu vederea de un anumit bărbat. De asemenea, este extrem de versatil, persistența sa fiind de până la 8 ore. Ți se potrivește mănușă, dacă ești genul acela de femeie căreia îi place să exploreze regulile, dar totuși să le mai și încalce.
- Note de vârf – mentă
- Note de mijloc- garoafă, trandafir, cannabis
- Note de bază – cihlimbar, vetiver
- Parfum – florale, verzi
5. Jo Malone London- Poppy & Barley
Pe locul cu numărul 5, în topul parfumurilor pentru femei, care se pot purta zi de zi este chiar Jo Malone London- Poppy & Barley. Acesta este de asemenea un alt parfum care se poate purta zilnic, fiind foarte ușor de purtat, atât ca miros, cât și ca moment, indiferent că ești la sală cu prietenele sau în oraș cu partenerul de viață, este perfect pentru astfel de momente. Cu toate acestea, se pare că persistența nu este una tocmai lungă.
- Note de vârf – Smochin, Violetă și Coacăze negre
- Note de mijloc- Grâu, Note Pudrate și Mac
- Note de bază – orz, mosc alb și tărâțe
- Parfum – floral
4. SKYLAR- Coconut Cove
Pe locul cu numărul 4, în topul parfumurilor pentru femei, care se pot purta zi de zi este chiar SKYLAR- Coconut Cove. Și acesta este un parfum pe care vrei să-l porți în fiecare zi, care cu siguranță te va face să primești nenumărate complimente, având un aer curat și proaspăt. Este unul dintre cele mai frumoase și simple parfumuri, care poate deveni și de cuplu, în ciuda faptului că mirosul său este puțin asemănător cu cel de fixativ. Cu toate acestea, rămâne un parfum drăguț, de-a dreptul uimitor pentru unele persoane, dar totodată perfect pentru acele femei cărora le place să fie totul curat.
- Note de vârf – Bergamotă
- Note de mijloc- Cocos
- Note de bază – Ambrox
- Parfum – Floral
3. The 7 Virtues- Santal Vanille
Pe locul cu numărul 3, în topul parfumurilor pentru femei, care se pot purta zi de zi este chiar The 7 Virtues- Santal Vanille. Acesta este un parfum care atrage în special femeile care adoră aroma de cocos, mai exact de lapte de cocos, aromă care face din acest parfum să aibă un miros absolut îmbietor. În plus, nu trebuie să uităm nici de nota de iasomie extrem de parfumată combinată fiind cu notele sale specifice, care duc, de asemenea, tot într-o zonă super curată. Cu toate acestea, diferența o face persistența, dat fiind faptul că acest parfum durează mai mult timp, motiv pentru care devine perfect pentru zi cu zi.
- Note de vârf – cardamom, lapte de cocos, ulei de smirna și piper indian
- Note de mijloc- vanilie, oliban și cedru
- Note de bază – Lemn de santal Madagascar, Cashmeran și Cacao
- Parfum – dulce, oriental
2. Ellis Brooklyn- Salt
Pe locul cu numărul 2, în topul parfumurilor pentru femei, care se pot purta zi de zi este chiar Ellis Brooklyn – Salt. Acesta este un parfum potrivit pentru femeile care adoră mirosul de trandafir, dar și de tuberoză dulce, dat fiind faptul că aceste două arome combinate cu cea de sare, fac din acest parfum să fie unul dintre cele mai achiziționate. Parfumul se poate purta fără nicio problemă, și la o întâlnire și peste tot unde îți dorești să mergi. Are puțină dulceață, însă tot este perfect pentru fiecare zi.
- Note de vârf – Ylang-Ylang și Frunze de Violetă
- Note de mijloc- Floare de Tiare și Magnolia
- Note de bază – ambră gris, mosc și lemn de santal
- Parfum – floral, dulce
1. Lancôme- Idôle
Pe locul cu numărul 1, în topul parfumurilor pentru femei, care se pot purta zi de zi este chiar Lancôme- Idôle. Și acesta face parte din categoria celor care sunt destinate în special iubitoarelor de trandafiri și nu numai. Este un parfum destul de interesant, care lasă un miros proaspăt și parfumat în urma ta, exact ca cel care este emanat când rupi petale de trandafiri adevărate. Este potrivit și pentru întâlniri scurte, zile de lucru și nu numai, însă cu alte cuvinte, este unul perfect pentru fiecare zi, rămânând un parfum dulce și îndrăzneț.
- Note de vârf – bergamotă
- Note de mijloc- trandafir, apă de trandafiri, iasomie
- Note de bază – patchouli, cedru, vanilie
- Parfum – florale, chypre