Lady Diana a fost, este, și cu siguranță va rămâne întotdeauna în inimile noastre. Însă știați care era trucul folosit de către aceasta, pentru a se parfuma?
Aflați din rândurile următoare, care este mai exact trucul pe care Lady Diana l-a folosit, pentru a se parfuma. În plus, descoperiți și cum se aplică, în mod teoretic, uleiurile esențiale, dar și când este interzis să le utilizăm și de ce.
Trucul folosit de Lady Diana pentru a se parfuma
În ciuda faptului că nu de foarte mult timp, un brand nou din Spania a început să utilizeze uleiuri esențiale ca parfum, se pare că prima și prima dată, acest truc a
Se pare că în urmă cu mai bine de 20 de ani, Prințesa Diana a fost cea care utiliza ca parfum, uleiurile esențiale, iar în prezent, un brand spaniol, denumit Aromatherapy Associates. Chiar directorul de educație al companiei din Spania, Bella Hurtado a făcut public faptul că Prințesa Diana a fost cea care a folosit unul din uleiurile sale, mai exact Revive Evening, sub formă de parfum.
„ Este un ulei cu multiple beneficii și are darul de a îmbunătăți sociabilitatea, deoarece este un excelent energizant și este perfect pentru a fi folosit înainte de a merge la o petrecere sau la cină. Poate că acesta este unul dintre motivele pentru care îi plăcea ”, a declarat expertul.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Astfel, în prezent, există nenumărate personalități și nu numai, care aleg să folosească aceste uleiuri esențiale pe post de parfum, cum este și cazul lui Liberty Ross, care a mărturisit cât de mult îi place unul dintre uleiurile acestei firme, aceasta utilizându-le în baie, astfel încât ulterior să nu mai fie nevoie să folosească și parfum.
Acest truc ajută și la hidratarea pielii, dar totodată ajută să echilibreze și corpul și mintea, aducând nenumărate beneficii sistemului nervos.Citește și: Ce parfumuri dulci sunt la modă în 2023
Cum se aplică, în mod teoretic, uleiurile esențiale
In ciuda faptului că Prințesa Diana obișnuia să utilizeze aceste uleiuri esențiale pe post de parfum, aplicându-l pe gât și pe încheieturile mâinilor, se pare că uleiurile esențiale s-ar aplica, teoretic, la baie și la duș. Mai exact, acestea se aplică în zona pieptului, ulterior este nevoie să inspirăm de 3 ori ținându-ne palmele la nas, apoi să trecem prin duș.
Cu toate acestea, se recomandă ca uleiurile esențiale să nu fie utilizate în cazul în care sunteți însărcinată iar dacă nu sunteți, și doriți să le utilizați sub formă de parfum, tot ce trebuie să faceți este să aplicați doar 2 picături din uleiul esențial dorit, pe încheieturi, în spatele urechii, dar și pe clavicule.
De asemenea, de menționat este și faptul că, deși anumite personalități folosesc și astăzi acest truc, puține știu că a fost descoperit de către Prințesa Diana. În plus, uleiurile esențiale nu se mai află prin preferințele multor persoane din zilele noastre, acestea preferând, sau știind, numai că parfumul este cel care le poate oferi mirosul pe care îl doresc și de care au nevoie, deși uleiurile esențiale în sine, pot ajuta mult mai mult în acest caz, având o persistență foarte ridicată, în comparație cu un parfum obișnuit, însă toate aceste aspecte ar trebui să fie luate în calcul și în funcție de preferințele proprii.