Aflați din rândurile următoare care sunt beneficiile pe care consumul de carne de pește le aduce asupra organismului.
Carnea de pește este una dintre cea mai sănătoasă și ușoară carne pe care o putem consuma. Aceasta are o mulțime de beneficii asupra organismului, dar în același timp, ne poate face și mult rău din cauza riscului crescut de poluare al apelor.
În cadrul emisiunii „Teo Show”, difuzată pe Kanal D, Anca Alungulesei, terapeut în nutriție, a vorbit despre beneficiile pe care consumul de pește le aduce asupra organismului și care sunt alimentele cu care putem înlocui carnea de pește.
Care sunt beneficiile consumul de pește
Citește și: Cât de sănătos este consumul de carne. „Există o selecție pe care trebuie să o facem”
Printre beneficiile consumului de pește se numără următoarele: previne inflamațiile, scade riscul de boli cardiovasculare, p revine anemia, accelerează arderea grăsimilor, previne osteoporoza și poate avea efecte pozitive asupra depresiei.
„ Peștele gras este bogat în grăsimi sănătoase, în omega 3, care ajută la scăderea inflamațiilor. Grăsimile bogate în omega 3 ajută la o stare de bine, ajută la arderea propriilor noastre grăsimi. Ne face să ne simțim puțin mai bine tocmai datorită cantității mari de vitamine, minerale și în special grăsimi bogate în Omega 3 pe care le conține peștele .”, spune specialistul în domeniu.
Cum alegem peștele potrivit bogat în vitamine și minerale
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
În zilele noastre, poluarea apelor este o problemă tot mai des întâlnită. Principalul efect negativ pe care acest comportament îl are, se revarsă asupra sănătății noastre prin scăderea calității peștelui. Specialistul în domeniu ne atrage atenția să consumăm pește cu moderație, recomandat de două ori pe săptămână, iar acesta să fie achiziționat din surse curate.
„ Trebuie să fim în echilibru cu alegerile.
De asemenea, este important să evităm consumul de pește la conservă deoarece, potrivit specialistului în domeniu, acesta interacționează cu aluminiul din care este făcută conserva și astfel poate avea efecte negative asupra sănătății noastre.
Printre cele mai recomandate tipuri de carne de pește se numără cea bogată în grăsimi cum este cea de somon și de sardine.
Care sunt alimentele care pot înlocui peștele
Există unele persoane care din motive diverse nu consumă carne de pește. Ei bine, pentru aceștia există o mulțime de alimente cu conținut crescut de vitamine, minerale și grăsimi bogate în omega 3, care pot să înlocuiască cu ușurință carnea de pește. O parte din acestea sunt cartofii dulci, morcovii, spanacul, rucola, broccoli, ardeiul gras roșu, dovleacul, mango, pepenele galben, ciupercile, fasolea și sparanghelul.
Specialistul în domeniu ne atrage atenția cu privire la nivelul de asimilare al acestor vitamine și minerale de către organismul nostru.
„ Apar foarte multe dezechilibre. Dacă la nivel intestinal, lucrurile nu se desfășoară așa cum trebuie, atunci degeaba mă străduiesc eu zilnic să aduc aport de nutrienți, de vitamine, de grăsimi sănătoase în farfurie .”, explică specialistul în domeniu.
Astfel, există o mulțime de dezechilibre intestinale instalate la nivelul organismului, care pot duce la o incapacitate de asimilare a acestuia a vitaminelor, nutrienților și mineralelor din alimente, inclusiv cele din carnea de pește.
Printre acestea se numără constipația cronică, flatulența, balonarea, starea de disconfort înainte sau după masă, incapacitatea de a digera corect alimentele, tranzit intestinal lent sau colon iritabil. Astfel, dacă vă confruntați cu aceste simptome, este neapărat necesar să vă faceți un control de specialitate și să apelați la ajutorul unui specialist în domeniu.