Rusaliile reprezintă o sărbătoare importantă pentru toți creștinii. Însă știați care sunt preparatele care se consumă în mod tradițional în această zi?
Aflați din rândurile următoare ce reprezintă mai exact sărbătoarea Rusaliilor și pe ce dată pică în acest an. În plus, descoperiți și care sunt tradițiile culinare legate de această sărbătoare.
Ce semnifică sărbătoarea Rusaliilor
Anul acesta, Rusaliile pică pe data de 12 iunie, iar prima și a doua zi de Rusalii, sunt considerate zile libere legale.
Sărbătoarea de Rusalii a fost preluată din mitologia romană și este considerată ca fiind ziua de naștere a Bisericii creștine.
Conform credinței populare, Rusaliile s-ar spune că sunt ființe asemănătoare ielelor, care obișnuiesc să umble din ziua de Strat de Rusalii, provocând rău oamenilor, astfel: îi pocesc, îi schimonosesc și îi înnebunesc pe cei care nu le respectă zilele.
Sâmbăta Rusaliilor reprezintă momentul în care sunt comemorate persoanele care au plecat dintre noi. De Rusalii, se obișnuiește să se ofere de pomană vase de lut sau de porțelan, căni, străchini și vase de lemn împodobite cu flori și umplute cu lapte, vin sau apă.
Citeste si: Când începe Postul Sfinților Petru și Pavel 2022
Ce se mănâncă de Rusalii
Rețet ă de Sărmăluțe în foi de viță
Ingrediente
Veți avea nevoie de următoarele ingrediente: carne de porc și vită (1 kg), foi de viță , sare , piper, orez cu bob rotund(50-75 gr), 2 cepe roșii, ulei (50 ml), 2 legături de mărar, o legătură de pătrunjel, o legătură de leuștean și bulion de roșii(800 gr).
Mod de preparare
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Tot ce trebuie să faceți este să începeți prin a opări foile de viță în apă clocotită cu sare și să le lăsați la scurs. Apoi veți curăța ceapa, o veți toca solzișori și o veți căli în ulei încins.
După ce s-a răcit, veți adăuga și verdeața tocată, carnea, sarea și piperul și veți amesteca bine toate aceste ingredientele, apoi veți asambla sarmalele în foile de viță și le veți așeza în oală, în straturi, alternând cu bulionul de roșii.
Completați cu apă până se vor acoperi și le veți pune la fiert pentru aproximativ o oră și 30 de minute, la foc mic, acoperite.Rețeta de sărmăluțe în foi de viță este gata și se pot servi cu iaurt acrișor și cu mămăliguță. Poftă bună!
Citeste si: Când pică Floriile în 2022. Ce reprezintă această sărbătoare?
Rețet ă de Ciorbă de verdețuri cu legume și smântână
Ingrediente
Veți avea nevoie de următoarele ingrediente: spanac (600 gr), salată verde (600 gr), o legătură de ceapă verde, o legătură de usturoi, o lingură plină cu făină, 3 linguri ulei, o legătură de mărar, smântână pentru gătit (100 ml), apă (700 ml), lapte (500 ml), un gălbenuș de ou, sare, piper (după gust) și lămâie (pentru servit).
Mod de preparare
Tot ce trebuie să faceți este să spălați foarte bine toate verdețurile și să le puneți la scurs. Apoi într-o cratiță mare, veți pune trei litri de apă la fiert, iar după primul clocot adăugați spanacul, salata verde și mai lăsați trei minute. Apoi transferați verdeața, într-un vas cu apă rece și le lăsați la scurs.
Într-o cratiță veți pune ulei la încins, peste care veți adăuga ceapa și usturoiul pe care le-ați tocat mărunt și le căliți până se înmoaie. Adăugați și făina, amestecați, iar apoi adăugați și laptele călduț. Lăsați la fiert până când verdețurile sunt aproape fierte. Mărunțiți spanacul și salata verde și adăugați-le în compoziția de lapte. Mai puneți și apă și continuați fierberea până când verdețurile sunt fierte complet. Potriviți mâncarea cu sare și piper, iar apoi închideți focul. Nu uitați să amestecați smântâna cu gălbenuș de ou, pentru a o adăuga în ciorbă. La final, adăugați mărarul și amestecați.
Rețeta de ciorbă de verdețuri cu legume și smântână este gata și se poate servi caldă. Poftă bună!
Rețet ă de Tocană de legume de vară
Ingrediente
Veți avea nevoie de următoarele ingrediente: 3-4 roșii mari, o ceapă, un dovlecel, un ardei, un morcov, o vânătă, sare, piper, pătrunjel și ardei iute.
Mod de preparare
Tot ce trebuie să faceți este să începeți prin a tăia mărunt ceapa și morcovul pe care le veți căli împreună, în puțin ulei. Apoi veți adăuga ardeiul tăiat cubulețe, în momentul în care ceapa va avea o culoare aurie, apoi urmează și roșiile pasate și decojite. Adăugați și sarea și piperul după gust, ardeiul iute întreg și acoperiți vasul. Mai lăsați la foc mic pentru 20 de minute și amestecați din când în când.
Adăugați apoi și vinetele și dovleceii. Amestecați și lăsați-le la foc pentru încă aproximativ 5-10 minute. Abia după ce ați stins focul, mai adăugați și pătrunjel tăiat. Vasul se lasă acoperit, până când o veți consuma.
Rețeta de tocană de legume de vară este gata și se poate servi caldă. Poftă bună!
Citeste si: Zile libere legale 2022. Câte zile libere vor avea angajații în perioada sărbătorilor de iarnă?