Cum îți motivezi copilul să învețe. Sfaturi și trucuri practice pentru părinți!

Cum îți motivezi copilul să învețe.  Sfaturi și trucuri practice pentru părinți!
Cum îți motivezi copilul să învețe

Uneori copii nu vor înțelege de ce este atât de bine să învețe, iar o comunicare sănătoasă îi va ajuta foarte mult să înțeleagă acest aspect. Ei sunt ghizii celor mici și sunt singurii care îi pot susține și ajuta cu adevărat.

Un copil trebuie să realizeze cât de bun este și cât de multe lucruri este capabil să facă, iar cu ajutorul părinților, li se pot deschide noi orizonturi. Ei îi vor ghida pe tot parcursul vieții și le vor deschide noi orizonturi.

Citeste si: Tehnici prin care comunici mai bine cu copilul tău. ,,Există un concept”

Cum îți motivezi copilul să învețe

Cum îți motivezi copilul să învețe[Sursa foto: Freepik]

Dacă părinții vor fi calmi și îi vor înțelege pe copii, aceștia vor aborda cu totul altfel învățatul, iar cât timp sunt mici, totul stă în mâna părinților. Corina Stratulat, a povestit, în cadrul unei emisiuni TV, despre părinții în relația cu copiii.

Stabilește obiective clare și realiste

Părinții trebuie să se gândească întotdeauna care este structura copilului, cu ce s-a născut el, cu ce abilități native a venit și care sunt punctele slabe.

Rolul adevărat al unui părinte este să își descopere copilul și să îl antreneze.

,,Aș vrea sa dam câteva informații pentru părinți. Părinții sunt ghizii cu adevărat și le-aș recomanda sa se gândească întotdeauna care e structura copilului, cu ce s-a născut el, cu ce abilități native a venit și care sunt punctele slabe pentru ca rolul adevărat al unui părinte este să-și descopere copilul și să-l antreneze, să-l ajute fix acolo unde el este deja nativ foarte bun”,

a spus numerologul, Corina Stratulat.

Creează un mediu propice învățării

Cum îți motivezi copilul să învețe[Sursa foto: Freepik]

Folosește metode de învățare variate

Ea a mai menționat că din codul numerologic, pe care îl obținem din data de naștere, se obține o matrița psiho-energo-motivațională, care ne dă informații la nivel de psihic, ci anume, cum comunică copilul, cum preia informația, iar de aici se văd înclinațiile lui.

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta- catena.ro

,,Din codul numerologic, pe care îl obținem din data de naștere, obținem o matriță psiho-energo-motivatională. Aceasta ne da informații la nivel de psihic, cum comunica copilul, cum preia informația și de aici vedem înclinațiile lui. Poate avem un copil cu înclinație către domeniul real, ii place să studieze, sa cerceteze, sau un copil care vrea mai mult în zona de uman.

Dacă nu știm, putem sa deterioram sau sa stricam un potențial nativ ca o mașină, daca nu știm de combustibil să-i punem ea se degradează și sigur nu mai face performanta. Vibrația interioara este foarte ușor de calculat, este primul indicator ziua în care ne-am născut. Motivație pentru a învăța în funcție de vibrația interioara.”, a mai spus ea.

Implică-l în stabilirea metodelor de învățare

Cum îți motivezi copilul să învețe[Sursa foto: Freepik]

Citeste si: Când apare răul de mișcare la copii și cum trebuie tratat. ,,Creierul recepționează”

Ce vibrație interioară au copiii, în funcție de data naștere

Cei născuți pe 1, 10, 19, 22. Cei care au vibrația interioara 1 cumva vor competiție. Ei vor sa dovedească mereu ca sunt numărul 1 și întru-un joc ei vor ieși cumva în evidenta, vor vrea sa conducă și sunt stimulați chiar de concursuri sau sa aibă o competiție în clasa sau în grup dar nu o competiție

nociva. Însă, ei vor fi motivați mereu sa obțină numărul 1, poate un mic premiu, poate o recompensa sau măcar titulatura ca e numărul 1 în ceva și atunci va învăța.

Cei născuți pe 2, 11, 20, 29. Copiii cu vibrația interioara 2 sunt  mai sensibili, mai timizi și au o forma de frica de singurătate. Ei nu vor singuri, ori cauta un grup sa studieze, sa învețe împreună, ori, dacă se poate, sa fim alături de ei. Nu trebuie sa-i facem tema dar sa știe ca suntem acolo, ca e în siguranță si în cazul în care are nevoie sa ceara sprijin și îl va motiva sa știe ca ești lângă el.

La 3 (cei născuți pe 3, 12, 21, 30) vorbim de copii foarte curioși. În general, ei se descurca la școală, ss plictisesc, cei drept, dar ei foarte ușor acumulează și au o istețime a asocierii între informații, între cuvinte și ideal este, acum depinde de vârsta, ca ei sa învețe prin povesti. Ei au o imaginație bogata și este bine sa le povestești cumva acea informație, nu teorie pura, trebuie dusa într-o poveste și sa diversificam sa nu se plictisească.

La 4( cei născuți pe 4, 13, 22, 31) sunt copii care au nevoie de un pic de ordine chiar și în a învăța, când au o claritate, ei zd conformează, ei sa știe foarte clar un program.

Citește și: Catinca, mesaj îngrijorător în mediul online: "Îmi faceți rău!" Ce se întâmplă cu fosta concurentă din Casa iubirii după despărțirea de Ștefan- kanald.ro

Citește și: Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR- stirilekanald.ro

 La 5( cei născuți pe 5, 14, 23) este un pic mai complicat pentru ca este foarte jucăuș și vrea liber si se simte constrâns, se simte îngrădit de teme foarte multe. Și atunci prin joaca sau recompensat printr-o joaca va învăța

La 6( cei născuți pe 6, 15, 24) vorbim de copii mai strângători și poate chiar dacă au o pușculiță, ii putem recompensa. Ei sunt strângători, sunt responsabili și ii interesează sa câștige ceva. Ei sunt atenți la un câștig, la a avea un beneficiu.

La 7 (cei născuți pe 7, 16, 25) vorbim de copii mai introvertiți. Este destul de greu sa le ajungi la suflețel, sa înțelegi ce își doresc ei. Aici este foarte multa munca de a-i observa și părinții trebuie sa aibă răbdare și timp sa-i observe și sa intre în lumea lor interioara, însă, cu siguranță nu trebuie forțați. Dacă ei își găsesc o nișa a lor, un domeniu, acolo vor fi extraordinari dar nicicum prin forțare.

La 8 (cei născuți pe 8, 17, 26) chiar funcționează aprecierile și recunoașterea publica. Atunci este foarte stimulat. Îl motivează foarte tare sa primească recunoaștere în public.

La 9( cei născuți pe 9, 18, 27) avem niște copii sensibili și maturi care au nevoie de un model, un mentor. Poate unul dintre părinți sa intre și sa joace acel rol pentru ca în momentul în care au un ideal, ei tind către acel ideal, vor și ei sa devina și rămân foarte motivați.

Cum îți motivezi copilul să învețe[Sursa foto: Freepik]

Citeste si: Cum să te înțelegi cu un adolescent. „Să resetăm sistemul de limite și reguli”



Citește și:

Puseurile de creștere la bebeluși – ce ar trebui să știe părinții?

,,A fost foarte riscant.” Diana Matei, despre cum a fost nevoită să întrerupă sarcina

IMAGINI INTERZISE cardiacilor! Viviana Sposub, cu SÂNII la vedere în cel mai SEXY top! Vedeta a băgat în boală toţi bărbaţii!

Sora lui Jador rupe tăcerea despre decizia luată de manelist, după ce a anunțat despărțirea de Oana Ciocan: „Așa e mai bine pentru el”. Camelia Dumitrache a vorbit fără rețineri despre asta

Care a fost, de fapt, motivul pentru care Alexandru Ciucu a divorțat de prima soție, înainte de a o cunoaște pe Alina Sorescu: „A fost un impuls de moment”

Anda Adam a dezvăluit suma cheltuită pe rochiile de mireasă!

Ceren Karakoç, actrița care joacă rolul Nursema în serialul „O dragoste”, apariție de senzație în mediul online! Iată cum a fost surprinsă celebra actriță la finalul sezonului de filmări, în compania colegilor săi!

„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a 5 copii, s-a sinucis după ce soția a


Cookies