Bunele maniere ar trebui întâlnite la orice pas, iar din păcate, în zilele noastre, unii bărbați nu mai țin cont de aceste lucruri. Dacă îți dorești să impresionezi persoana cu care ai ieșit la o întâlnire, să fii sigur că va ține cont de bunul simț de care dai dovadă și va aprecia foarte mult.
Virgil Mănescu, trainer de bune maniere, a vorbit, în cadrul emisiunii „Dimineața cu noi”, difuzată de postul Kanal D, despre bunele maniere și cum să le aplicați, în momentul în care ieșiți în oraș cu o femeie, dar și felul în care trebuie să procedați dacă persoana de gen feminin vă invită. Iată ce trebuie să faci pentru a fi un bărbat cu bune maniere în orice moment.
Citeste si: Reguli de bune maniere la nuntă și botez. „Ținuta ar trebui să fie una decentă”
Citeste si: Ce nu se poate mânca cu mâna
Cum să fii un bărbat cu bune maniere în orice moment
Toată lumea știe că bunele maniere nu mai sunt la fel ca acum 20 de ani, deoarece suntem într-o schimbare continuă, iar bărbații se comportă natural, fără să mai țină cont de anumite reguli pe care
Din fericire, există bărbați care țin foarte mult la bunele maniere și reușesc să impresioneze de fiecare dată femeile cu care ies la întâlniri. Dacă bărbatul este invitat în oraș de către o parteneră de afaceri, în acel moment ea va plăti masa, deoarece îi este superior ierarhic.
În momentul în care bărbații achită nota de plată, trebuie să o facă într-un mod discret, de obicei sub masă, fără ca persoana cu care se află la întâlnire să vadă.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
,,Regulile de acum 20 de ani nu sunt la fel ca cele de astăzi, din păcate s-au schimbat, pentru că perioada modernistă în care trăim ne-a împins, cu ghilimelele de rigoare, să le actualizăm, le aducem la zi, le aducem în contemporan. În ziua de astăzi este normal, mai ales pentru generația tânără să iasă în oraș, să ieșim la un restaurant, să ieșim să mâncăm, să ieșim la o cafea.
Să știți că regula în care bărbatul plătește rămâne în picioare, numai ca există și excepții de la această regulă, ce facem dacă avem o întâlnire de afaceri cu o parteneră, cu o doamnă și ea ne invită la restaurant, cine plătește, în cazul acesta, regula spune că doamna plătește pentru că îți este superior ierarhic. Achitarea notei de plată să știți, mai ales în fața unei doamne trebuie să fie făcuta discret, de obicei ea se face sub masă, fără ca partenera noastră să vadă suma consumației noastre.
Citeste si: Cum identificăm relațiile toxice? „Există și un capăt de linie”
Ce înseamnă dacă ne punem cotul pe masă
În momentul în care ne aflăm într-o conversație și ne punem cotul pe masă, în limbajul nonverbal denotă agresiune, dar în cazul în care ne aflăm la o întâlnire romantică, poate rezulta că ne dorim ceva mai mult de la parteneră.
„În limbajul nonverbal, în momentul în care ne putem cotul pe masă atunci când vorbim, denotă agresiune sau în cazul acesta înseamnă ca vrem să obținem ceva mai mult de la partenera noastră. Atunci când mâinile nu sunt folosite, se țin relaxat în poală”, a mai spus psihologul.
Un lucru foarte important, atunci când bărbații se decid să își scoată partenera în oraș, este că trebuie să cunoască preferința gastronomică a femeii, deoarece este posibil să facă o rezervare la un restaurant de cu specific de pește, iar acest lucru nu va fi în favoarea lui.
„Dacă ar trebui să rezumăm totul la câteva puncte foarte importante și bine de reținut pentru telespectatorii noștri, ar fi următoarele. În primul rând, trebuie să știm foarte precis care este preferința gastronomică a partenerei noastre, pentru că este posibil să facem o rezervare la un restaurant de pește, de exemplu, iar ea să nu mănânce pește, sau carne și așa mai departe, deci trebuie să îi știm preferințele culinare”, a mai declarat Virgil Mănescu, în cadrul emisiunii „Dimineața cu noi”.
Citeste si: Ce faci când ești înșelată de soț. Cele mai bune sfaturi în caz de infidelitate
Citeste si: Reguli de etichetă și bune maniere la masă. Ce nu trebuie să faci niciodată când te afli la restaurant