Daniel Onoriu a încălcat ordinul de protecție pus de fosta soție. “Mă dă în judecată și mă cheamă doar pe la secții.”

Daniel Onoriu a încălcat ordinul de protecție pus de fosta soție. “Mă dă în judecată și mă cheamă doar pe la secții.”
Daniel Onoriu a încălcat ordinul de protecție pus de fosta soție

Pilotul român de raliuri a fost audiat joi de către ofițerii de poliție, după ce fosta lui soție, Isabela, a făcut o reclamație în urma încălcării ordinului de protecție. Daniel Onoriu nu avea voie să se apropie la mai puțin de 300 de metri de ea, însă acesta a recunoscut că a căutat-o pentru a se împăca cu ea. 

Isabela și Daniel Onoriu au decis să pună capăt relației, după o căsnicie de 6 ani. Din nefericire, situația dintre cei doi foști soți a luat-o pe căi greșite. Daniel Onoriu este într-un mare conflict cu fosta lui soție, Isabela. Aceasta l-a reclamat autorităților, pe motiv că pilotul a încălcat ordinul de protecție, ce nu-i permite să se apropie la mai puțin de 300 de metri de ea. 
 “Am fost sunat să vin să dau declarație, și am dat o declarație scurtă. Sunt chemat degeaba aici pentru că nu am făcut nimic.”, a declarat Daniel Onoriu pentru o sursă de știri. 

Citeste si: Isabela Onoriu a obținut un ordin de restricție pentru Daniel Onoriu. “Primesc zilnic tot felul de amenințări cu moartea.”

Daniel Onoriu a încălcat ordinul de protecție pus de fosta soție

[Sursa foto: Instagram]

Citeste si: „Simt și acum la 44 de ani, suferința copilăriei mele!” Daniel Onoriu, decizie radicală în privința tatălui său

Daniel Onoriu și-a căutat fosta soție pe motiv de împăcare

Isabela l-a acuzat în urmă cu puțin timp pe pilot că acesta o caută și o amenință, de aceea a decis să apeleze la poliție pentru instituirea ordinului de protecție. Daniel Onoriu a negat toate acuzațiile aduse, și a susținut că nu a recurs la niciun gest care să o supere pe Isabela, ea neavând nicio dovadă. Pilotul a recunoscut, însă, că era aproape de a se însura cu o canadiancă, și a sunat-o recent pe Isabela fiindcă voia să se împace cu ea. 

Citeste si: „Soția mea actuală nu mă iubește”. Daniel Onoriu a anunțat din nou că divorțează

Daniel Onoriu a încălcat ordinul de protecție pus de fosta soție

[Sursa foto: Instagram]

Citeste si: „Adio, Isabela, te-am iubit din prima clipă”. Daniel Onoriu divorțează după șase ani

“Soția mea, din păcate, pe care am iubit-o șase ani și am plimbat-o în toată lumea și am răsfățat-o cu cadouri scumpe mă dă în judecată și mă cheamă doar pe la secții. Eu sunt un om bolnav, am stat 55 de zile în comă, și în loc să mă antrenez sau să merg la vreo clinică, stau în fața secției ca să dau declarații. Nu are nici o dovadă. Eu nu am voie să mă apropii de ea 300 de metri, dar mesaje și telefoane am voie să îi dau. Și i-am dat telefoane în care o rugam să ne împacăm.”, a mai adăugat pilotul de curse în interviu.
Mai mult decât atât, Daniel Onoriu a mai susținut faptul că Isabela însăși i-a recunoscut că l-a înșelat în timp ce acesta se afla pe patul de spital.
„Ieri mi-a recunoscut că are iubit și că m-a înșelat chiar în timp ce eu eram în comă. O am înregistrată.”, a mai mărturisit Daniel Onoriu, pentru aceeași sursă de știri.

Citește și: EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine” - wowbiz.ro

Citește și: Povestea de iubire dintre Pepe și Yasmine, ca un SCENARIU SCRIS DE DESTIN. Se cunoșteau de când ea era copil, s-au întâlnit ÎNTÂMPLĂTOR de-a lungul anilor, fără să bănuiască că într-o zi VOR FORMA UN

Citeste si: Daniel Onoriu a ajuns de nerecunoscut după 55 zile de comă! „M-au cusut pe viu! Muream dacă îmi făceau anestezie!”

Daniel Onoriu a încălcat ordinul de protecție pus de fosta soție

[Sursa foto: Instagram]

Citeste si: Pilotul de raliuri Daniel Onoriu s-a trezit din comă! Bărbatul și-a strigat asistenta pe nume, deși nu o cunoștea: „În subconștient s-a înregistrat”



Citește și:

Isabela Onoriu a obținut un ordin de restricție pentru Daniel Onoriu. “Primesc zilnic tot felul de amenințări cu moartea.”

„Simt și acum la 44 de ani, suferința copilăriei mele!” Daniel Onoriu, decizie radicală în privința tatălui său

Ce nu știai despre ambasadoarea SUA care s-a lăudat că statul ei poate răsturna guverne

EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”

Povestea de iubire dintre Pepe și Yasmine, ca un SCENARIU SCRIS DE DESTIN. Se cunoșteau de când ea era copil, s-au întâlnit ÎNTÂMPLĂTOR de-a lungul anilor, fără să bănuiască că într-o zi VOR FORMA UN CUPLU: "În momentul ăla mi-am dat seama că..."

Ce nu trebuie să faci de Acoperământul Maicii Domnului! Tradițiile și superstițiile pe care nu ai voie să le ignori

ȘOC după cina romantică dintre Ionescu și Alexandra! Emanuel S-A RIDICAT și... Vezi mai mult

Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro