Oana Zăvoranu și-a cerut iertare, în mod public, după scandalul pe care l-a purtat cu mama ei o perioadă lungă de timp. Vedeta se luptă cu remușcările și a simțit nevoia să își ceară scuze și de la persoanele care au văzut și care au fost prezente la situațiile conflictuale dintre cele două.
Vedetei îi este foarte greu să se uite în spate, deoarece, după spusele ei, se cutremură, atunci când își aduce aminte de situația cu mama ei.
Citeste si: Oana Zăvoranu, trimisă în judecată pentru șantaj! Procesul are loc la Curtea de Apel București
Motivul pentru care Oana Zăvoranu si mama ei, Mărioara s-au certat
În anul 2000, după moartea lui Nicolae Zăvoranu, tatăl adoptiv al Oanei, care i-a lăsat vedetei prin testament 75% din acțiunile dintr-o companie, a început scandalul între cele două femei.
La câțiva ani după, Oana Zăvoranu și-a dat seama că în acel moment și-a sacrificat destinul, deoarece a descoperit că, deși era bogată și avea o situație foarte bună financiară, ea nu avea bani și era nevoită să își asigure singură traiul sau să îi ceară ajutorul mamei sale.
În anul 2006, Oana Zăvoranu a dat-o pe mama ei în judecata solicitând judecătorilor să îi facă dreptate și să îi anuleze actul pe care l-a semnat în anul 2000, iar de atunci a început un proces lung, care a durat 5 ani.
În urmă cu mult timp, Mărioara a spus că a rămas dezamăgită și că nu mai vrea să audă de fiica ei, deoarece a crescut la pieptul ei o viperă.
„Am rămas mai mult decât dezamăgita. Nici nu mai vreau sa aud de ea. Am crescut la pieptul meu o vipera. Ea vrea tămbălău, vrea scandal, vrea sa fie in centrul atenției. M-a cautat doar pentru ca a avut nevoie de bani. Eu i-am dat niște bani, nu pot sa spun însa câți”, a declarat Mărioara la TV.
În anul 2011, la începutul lunii aprilie, cele două s-au împăcat în fața întregii țării, regretând certurile din trecut.
Oana Zăvoranu și-a cerut iertare în mod public
Oana Zăvoranu regretă tot ce s-a întâmplat între ea și mama sa, iar acum, a simțit nevoia să își ceară scuze în mod public, atât ei, cât și persoanelor care au asistat la scandalul dintre ele două.
Vedeta își dorește să facă numai lucruri bune de astăzi încolo, deoarece vrea ca mama ei să o ierte și să poată fi mândră de ea în continuare. Cu toate că este conștientă că acum cuvintele sunt degeaba, ea consideră că este mai bine acum decât niciodată.
Oana Zăvoranu se cutremură în momentul în care privește în spate. Ea a iubit-o pe mama ei dintotdeauna și ar da multe să poată șterge ceea ce a rămas mărturie, dar din păcate nu poate.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
În momentul de față, Oana Zăvoranu îl are pe Dumnezeu în suflet și consideră că în momentele în care se certa cu mama sa, era posedată, deoarece nu înțelege ce se întâmpla cu ea în acele clipe.
„ MAMA, TE IUBESC CU INIMA CURATA SI PLINA DE DURERE SI TE ROG SA MA IERTI DACA POTI, PENTRU TOT CE
TI-AM FACUT SI PENTRU TOATE CELE PE CARE TI LE-AM GRESIT 🙏
Iți promit ca am sa repar cum știu si cum pot eu mai bine toată suferința pe care
Ți-am produs-o aici pe pământ, fără sa știu ce fac…🥺
Am sa fac numai lucruri bune si frumoase de acum înainte, ca sa poți fi mandra cu adevărat de mine acolo unde ești
M-ai făcut din dragoste, m-ai crescut ca pe o Prințesă, in abundenta, frumos, iubire si căldura ❤️…ție si lui tata va datorez totul, tot ceea ce sunt si faptul ca exist…
Cuvintele pot părea acum sărace si goale, dar DUMNEZEU știe ca decât niciodată, e mai bine si mai târziu
Când ma uit înapoi ma cutremur…dar sunt puternica pentru ca sunt FATA VOASTRA ❤️ si voi ați fost amândoi puternici in fata dușmanilor din viețile voastre…ați trăit demn si nu v-ati umilit la nimeni niciodată.
Tot ce spun acum vine dintr-o apăsare care m-a ajuns, realizând nesăbuința mea de atunci
MAMA, te iubesc si cred ca te-am iubit dintotdeauna, dar nu am știut de capul si de sufletul meu chinuit
Ai fost si vei fi MAMA mea pana la final pe pământul asta. ❤️🙏
Mai întâi mi-am cerut iertare cui si unde a trebuit…
Dar pentru ca public am făcut lucruri terifiante…tot public am simțit ca trebuie sa îmi cer si iertare 🙏
Si îmi cer iertare in felul asta si VOUA, tuturor oamenilor care ați urmărit cu sau fără voia voastră, muti de durere si furie, un spectacol grotesc pe care l-am trăit personal si al cărei protagonista a fost din păcate MAMA MEA…🥺
As da multe sa pot șterge tot ce e rămas mărturie, dar nu voi putea…
Pot doar sa îmi deschid sufletul vouă, fanilor mei sau celor care m-ați blamat atunci, pe buna dreptate, pentru ca NU ERAM EU…
ERAM POSEDATA, SI DIAVOLUL DIN MINE MA BATJOCOTEA…asa face el atunci când nu e DUMNEZEU IN NOI, când nu cerem ajutorul LUI si INGERUL dat de EL plânge…
Voi face tot ce îmi sta in putința sa ma vedeți de fapt cum sunt eu cu adevărat.
Acum totul este altfel…ACUM IL AM PE DUMNEZEU IN INIMA SI SUFLET SI NU AM SA IL MAI LAS NICIODATA 🙏❤️🙏
Iar asta o sa se vadă … nu mai promit nimic, veți vedea singuri cei care încă mai aveți încredere in mine
Va iubesc mult, OANA ❤️”, a spus Oana Zăvoranu pe pagina ei de Facebook.
Citeste si: ,,Are concerte pentru că este frumoasă." Mihai Traistariu, atac dur la adresa Antoniei